"Iar eu revăd mereu cămașa albă zburătoare, pe care curentul de aer,
suflînd de jos, o oprește pentru o clipă în fața ferestrei noastre și-i
desface brațele, iar bunica, cu mișcare dibace, o agață și o trage
repede spre ea, căci, altfel, peste o clipă cămașa ar cădea ca o pasăre
doborîtă în vîrtejul susurător al apelor negre din adînc, ca, apoi, să
apară din nou pe roata de tortură a morii, ca un martir fără trup
înălțîndu-se pe cerul umed..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu