Urechile de molie

Ah, deja simțeam cum sucul de morcovi și fructe (mere și zmeură) se amestecă-n burtă la mine cu carnea de molie, cum fructoza, cea mai răspîndită monozaharidă după glucoză, se acuplează cu fluturele, și se naște (la mine-n burtă, frate) o nouă nație, ori de molie, cu liniuțe-ntre atomi și solzișorul dulce, ori o nouă nație de zmeură, care să dezvolte aripi colorate și trompă la maturitate! Super, în loc de-o burtă plină cu vitamina C să mă soldez cu niște mormane de lînă și paltoane roase (natalitatea e foarte crescută la oule de molii)! Dar am scăpat ca prin urechile acului, că-ndată ce-am zărit-o în drum spre gura mea apă, plutind în caroten, am reciclat acul prin urechile cui am trecut (How is made de pe Discovery) și l-am atașat cojocului de molie! În schimb, ea m-a rugat să-i îndeplinesc două dorințe, să-i dau să bea o gură de apă (cause she just hates morcov și nu vrea să piară cu ăst gust pe limbă!) și cealaltă să-i scot cerceii din ureche. Am întrebat-o că de ce, iar ea a zis că pentru orice eventualitate. M-am tot gîndit de ce. Și am avut o revelație. Poate pentru cazul în care se găsește cineva să se salveze și să scape prin urechi de molie, în drumul său etern spre Soare, ea și le-a pus la dispoziție...