In rand cu musafirii

Dupa ce-am mancat niste dulceata din acele cuţiuţe rotunde de plastic care-ti ajung maxim pe o masea, dar care totusi merita toata osteneala, dupa ce am dat pe gatlej doua pahare de cristal pline cu lapte, iata cu ce m-am confruntat in oglinda joasa de la aragaz. Niste fete jurubiţe, mai mari si mai mici care, stand aliniate, mirosind parfumat, cu gene rotunde ce se invarteau foarte incet pe curbura unor morişti mangaietoare, ma priveau cu atentie. Aparitii ascunse provocate de dulceata de capsuni din burta mea? Pur si simplu m-am asezat langa ele, io, cu picioarele mele uriase incaltate in sandale rosii. Sa vad ce-i de vazut. Ar fi fost distractiv sa apara o noua crocolili, la care sa ne holbam mai departe si pe care s-o punem mai departe in incurcatura, dar n-a aparut. Si cum stateam in rand cu ele, ma gandeam la chestiunea aceasta, Curajul vreau sa spun, cu care anumite lucrusoare destul de nefiresti se intampla, Interesul cu care se infiinteaza pe langa o masa, o farfurie, un frigider, respectiv pe langa factori bine amestecati in Realitate, bineinteles, gospodaria le intampina cu mare bucurie si mirare, de fapt nici nu se misca, sta Locului, dar totusi, aici, in sandalele mele, ma intreb... oare cat de departe de mine urmeaza ce-i de urmat cu ele, io, una, am voie acolo, oare le asteapta barcazuri la iesirea din crocolili

Dihania

Cand ai pornit sa te enervezi, esti pierdut. Pentru ca hai, ma ia de mână, vezi-te un pic in oglinda, lâna oilor. Scaiul o sa se tina necontenit de tine (pasul dropiei) si nu-ti ramane decat sa te lupti, pauvre grande marguerite, impodobita toata in capitule globuloase cu flori albastre-verzui. Sa-i dam drumu', rostogol sau ma rog, alege tu o metoda! Mânecile suvâlcate, pumnii inclestati, fara inele sau alte podoabe, pozitionata fata in fata cu dihania, buruiana-zmeului.
-de la ce-a pornit, ma intreaba?
-ah, planta ghimpoasa ce esti!
M-am enervat marunt, Ceva s-a clintit, uzina de baloane mate, nu prea conteaza, altul e subiectul. Sa zicem ca de la niste simple cumparaturi, de la dublurile din frigider, de la sacosa, de la sacosa plina cu pâinici, eclere, dischete demachiante, stateau toate ingramadite, asteptau, ce asteptau? Sau de la floraria plina cu fete foarte dragute, eu ultima la rand am plecat. In urma cumparaturilor, am mai facut io ce-am mai facut dar cand am observat ca nu se deschide capacul de la cutia cu mustar, in timp ce-mi împlântam buricele degetelor in gatlejul de plastic verde, ochisorii vicleni ai mintii ma proiectau pe mine rânjind, trântind respectiva cutie de un perete care se muşluieşte instant, un perete neaparat in aer liber, pentru ca sincer acuma, nu-mi permit astfel de desfrâuri in propria-mi gospodarie curata luna& bec (o sa vedeti, alt bec). Si apoi a continuat subtil, iti trebuie doar atentie, un telefon cade pe jos in loc sa aterizeze pe pat, celalalt iese cu usurinta din priza cand il bagi la incarcat, ambalajul de cascaval lasa dâre galbene de melc pe farfurie, in baie s-a varsat ditamai tubul de crema pe covoras, brusc becul care nu mai ardea de vreo 2 luni bune mi se sparge in cap, atarna asa, nesuferit si ars, ma plimb cu el prin toata casa, impodobita cu flori de scai pe corpul de lâna, tresar, nu mai suport si-as vrea sa pleznesc ceva in calea mea. Imi amintesc de dihanie!
Ei, si atunci scot lancea, ultima rămasa in trusă. Ca sa lupt cu dezordinea asta, nefireasca a lucrurilor. Arunc de ciuda cascavalul la gunoi cu tot cu farfurie, spal vasele cu frigiderul lasat intentionat deschis, stau in curent, pe deasupra si-n picioarele goale, beau cola in loc de lapte 1, 6 grasime, scriu gresit procentul de grasime, ma masez din cap pana-n picioare cu crema, trântesc esarfa in care se agată mereu brătara mea cu dragoni, cum reuseste, alta enervare: unul din dragoni de argint e ştirb. Ar mai fi si tăntălăul ăsta de tecst...

Buretele obscur din Viena

E foarte distractiv sa uiti un burete de piele in Viena, Londra sau Praga, ma rog, un oras mareţ oarecare. Sa-ti imaginezi cum printre statui, monumente, muzee, turisti, timbre, harti si tablouri, pluteste in aer un burete de baie, al unei fete oarecare crocolili din Romania. Ea s-a indepartat hăăh ăh, de mult, imbracata, incarcata de bagaje, de buzunarele largi pline ochi cu bilete de tramvai sau metrou, intrari la muzeu, esarfe, desene, ilustrate cartonate, carti in limbi necunoscute, umbrele, e deja tolănită pe teritoriu local. Si care, daca tot e sa amintim, avea niste pete negre dobandite din greseala cand, uitat in cada stralucitoare, s-a imbibat cu niste feşteală scursa din masina de spalat ruland pe programul 9, am impresia cel pentru pelerine obscure croite in favoarea vrajitoarelor alchimiste de onoare. Burete pe care, saraca de ea, turna un fel de tinctura, ca stergând apăsat, pielicica subtire si calda sa capete macar pe sfert sporul cristalizat, cu însuşirea de a refracta puternic lumina, al papusilor exotice de marcasit din căpşor. Degeaba, e dus, inmagazinat intr-un proiect descheiat al Vienei

Un înger de cca 1,8 grame

Poate nu vi s-a intamplat niciodata, dar îngerii de zinc se pot gasi in sosete cu dantelă. Incerc, nu stiu precis de ce. Eu m-am trezit ca ma inţepa ceva intr-o dimineata, cand mergeam sa cumpar de peste drum cirese. Ma gandeam sa vezi, sigur mi-o fi sarit vreo pietricica, cum D-zeu reuseste (?!) ca am papuci cu fermoar, sa vezi, mi-o fi picat o cireasa imaginara din gura la vale spre încălţăre, hai, nu-mi spune ca s-a pilit iar vreun soricel, in cele din urma ajunsa peste drum caci nu mai aveam timp sa ma gandesc, am fuşărit-o, posibil sa ma inţepe concura si sferto injuratura de printre dinti. Ei, si cand am ajuns acasa, cu gura plina de cirese spalate, l-am rugat pe servitor sa-mi scoata soseta dantelata, si ce sa vezi: un inger stralucitor din zinc care sforaia bine mersi. Cum reusesti sa sforai cu un nas sub forma de linie scrijelita parca cu calamina sau mangal, nu stiu exact. Mai intai l-am zgấlţâit usor de umeri, l-am gâdilat c-o codita de cireasa in urechea cu virtuti antioxidante ca sa reactioneze prin râs, l-am ridicat usor pe buricul degetului aratator sa depistez macar cam ce greutate are si ce numar atomic i s-ar cuveni, vechimea protonilor din inima lui. Dar mai ales care e sarcina lui electrica in ceea ce ma priveste. Am lasat sa-l ude cativa picuri de pe-o cireasa luata din bol, insa stropii rari n-au preschimbat decat tesatura sosetei, plus ca mi-a fost frica sa nu-l apuce vreun "tremurat de zinc". In fine, am zis, c-o ridicatura de mana! Ma plictiseste acest inger din zinc, lipsit de reactii umane. Vino, servitorule, avem treburi mai bune de facut.
-il lasam, asa, pur si simplu sa doarma?
-...

In cele din urma cand sa ne indepartam, l-am sarutat totusi usor pe ţălpita de metal, incercand sa lipesc la modul discret gandul: oare acest înger mi-a aparut in urma vreunui deficit din organism? Sau in aliaj cu soseta alba, sa ma protejeze impotriva vreunei Ruginiri, oare e posibil

Daca ai noroc uneori prietenii imaginari vor sa se vada si ei un pic in oglinda

Pinguinul, ursul, caisa si broasca testoasa care ne tine pe toti in spinare cu rabdare

Azi de 1 iunie am mancat doua indiene, mărul de ieri (inghetase acolo de singuratate), am sters praful in gospodaria cu animale, din multime l-am ascultat pe intelept la ora de ceai, pe-o strada subtire din univers i-am zis unui pinguin ca daca vine spre mine ii ofer un joben subtire si foarte lucios. Acum, in interiorul samburelui de caisa e foarte intuneric si nici locuri nu se mai gasesc la ora asta. Ursul se preface c-asculta muzica jazz.
-ursule, uita-te un pic la mine cum imi intind aripile in vazduh

Cum muşcă crocolili

In formă de inimă. Sa nu doară

The frozen world

Genunchi ascutit

Caravana cu mici boli imaginare

Prima, in roz sunt eu, crocolili. Imediat dupa mine, o bronsita veche de sute de ani, care se tine fest de bicicleta mea, cateodata o apuca la carapace si ii place sa ma doboare (am invatat cu mari eforturi sa ma dau pe bicicleta!). La inceputurile caravenei nici macar nu eram prima! Imediat dupa ea, mici, dulci si de scurta durata, racelile jeleu. Racelile care dureaza de azi pe maine (gume topitoare ţigari), care se revarsa identice, se inghit usor, lasa in urma servetele, ceaiuri si multi muci. Apoi nasul. Ciudata chestie, din cauza numeroaselor raceli, n-a mai ramas decat elefantul specific nasului, caci cel din urma s-a spart, a cazut, n-a fost nimeni pe faza, noi ne-am indepartat, era cald, etc. Ei, si alte numeroase mici animalutze, prietenoase si colorate ziua, noaptea gorgone si harpii, brrr.
Sus de tot, ingerul meu pazitor

In vizita la crocolili

Si i-am chemat pe şoricei pe la mine. Au primit invitatia cu bucurie, mai ales ca nu mai iesisera de prin coclaurile lor de vreo saptamana, tălpiţele lor cauciucate aveau nevoie de putina miscare si perspectiva omeneasca. De fapt ii chemasem sa ma ajute, ca eram singura si-ntr-o ureche.
-crocolili, wie geht es dir?
- am otita, şoriceilor
Apoi le-am aratat si le-am zis:
-prindeti urechea de aici si trageti foarte usor, oglinda cu ruj o ţineti in unghiul ăsta de aici dar nu care cumva sa va pierdeti echilibrul si sa-mi picati pe urechea medie, ca sunteti mancati.
Dupa ce am vazut cu totii ce se intampla inauntru, am ramas pe ganduri. Prima miscare fusese sa se dezbrace de uniforme- ca sa nu cantareasca mult (si sincer, nici nu aveam pretentii sa isi pastreze certificatele vestimentare, stiam cine sunt si care le era meseria pe vremuri) si rand pe rand sa urce de pe masa pe mine. A doua miscare, sa-mi aprinda o tigara din care eu am tras un fum iar restul utilitarei plasata in centrul urechii, pentru tragerea curentului din tânarul vulcan. In timp ce eu ma gandeam daca tigarile astea subtiri trag la fel de bine ca un kent 4 sa zicem, l-am auzit pe Marinel:
-stapana crocolili, cu baticul tivit in flori si fumul ce-ti iese din ureche arati ca o tiganca nebuna
Am oftat ca o fiinta vie. Dupa ce au scrumat pentru ultima oara, au coborat rand pe rand de pe mine iar pe masa. Dorinel mi-a sters din mers lacrima care se prelingea pe obrazul roz si zambind cu gura lui stirba, mi-a zis:
-intru eu primul!
Ceilalti trei au dat din cap si i-au inmanat băţul de vata si sticluţa cu ulei.
-stai! am zis eu, stapana lor
Si i-am lipit gura cu o sferto fâsie de scotch. Multumindu-mi in sinea mea, ca am fost atat de bine gandita, ca daca il apuca pe prichindel sa imi transmita ceva direct de la fatza accidentului, unde din cand in cand se pornesc sageti si vijelii aprige, eram mancata la randul meu (surzita). Dorinel, a inteles, si curajos si-a dat drumul pe topoganul formatiunii geologice aflate in chin.
-staaai, am zis eu iar. Haaamul, Dorinel!
Bunul meu prieten, coborat deja, tacea mâlc. Simteam doar cum, usor, cu beţigasul de vata inmuiat in ulei cald de masline, soricelul Dorinel imi masa crestele, rocile si vaile fierbinti, inaltate peste noapte acolo, inauntru. Era bine. Ceilalti trei- caci ii priveam tacuta si cuminte in oglinda cea mare-erau spanzurati cu capul in jos, incercand sa-l dibuie pe curajosul Dorinel.
Ei, in final cand n-am mai simtit nicio mangaiere, m-am asezat in pozitie oblica, am strans din ochii mei suferinzi si mi-am tras una in urechea dreapta, cea nevatamata. Dorinel a aterizat buimac pe pat. A povestit cum n-am fost in stare! sa-i punem amaratul ala de ham si neavand unde sa agate sticluta cu uleiul incalzit, si-a smuls banda adeziva, turnand continutul tamaduitor in gura. Saracul Dorinel! Jerpelit, fript si stirb in continuare.
-deci sticluta a ramas inauntru?! am strigat Euuuu
-a ramas, dară
...
I-am multumit frumos de tratament si le-am cerut iertare, lui si prietenilor sai (si ai mei, totodata), multumiri repetate ca nu m-au abandonat si ca au acceptat sa lucreze fara casca. Stiam prea bine, impotriva normelor UIAŞA. I-am servit cu niste kriek rosu si rece, doua felii de cascaval si i-am anuntat ca din pacate mai trebuie sa ramana in vizita, sa faca bine sa-si puna carabinierele pentru ca ii asteapta un săculeţ de sare incalzita in cuptor. Spinarea comuna a prietenilor şoricei va trebui sa escaladeze muntele Crocolili, ca o doare in continuare...

Printesa cea trista

Ah! De ce se mai dezbraca oamenii?! Ma intreb, de ce nu raman imbracati- pe teritoriul Disponibilitatii cu ţinută, regiune infloritoare si amabilă in care oamenii, doamne fereste nu in croieli speciale, ies in intampinare. De ce se schimba? Cu bratarile la mana, cu cerceii in urechiuse si cu rujul rosu pe buze eu sunt, mi se pare, c-un rost. Si recunosc, ma cuprinde o tristete galbenă cand coboara seara si ziua mea se sfarseste, stiu prea bine ca vine randul prosoapelor cu aripile lor de pasari flamingo, a degetelor pentru pian fara inele, a sonetelor profetice, vorba cuiva. Stiu exact ce urmeaza, cineva o taie din hipotalamus, io raman pe loc si dau din mana: sunt cam ponosită. Ce-a mai ramas din fosta printesa sclipicioasa, impodobita peste zi? Nobody's baby now. Mai bine ma culc, asa modestă. Si visez castele si persane pentru popasuri batiale, iar pe tron un clown, direct majestatea sa proprie.
De-aceea, io, crocolili, nu prea stau in haine de casa. Ma plictisesc de groaza cu mine in ele. Prefer hainele cele bune. Acu' ce-am ajuns, nu se stie exact de unde.

Haină de mâini

Din greseala a pus tropman mâna pe mine. Nu mi-am dat seama imediat, dar pe neasteptate, o particula de la periferia Galaxiei in spirala (corpuşorul meu) s-a facut de catifea, pe alocuri tesatura cu pete de materie intunecata, materie ce-n inconstienta ei galactica a urlat: n-o dezlipi! M-am uitat cu ochii mei mari la tropman: n-auzise nimic. Har Domnului, dar orisicum: ce mai neutrin de om. Treci prin el cu o rata de miliarde de particule toropite pe secunda, si niciun efect. Am baut mai departe cu coada ochiului gura rece de Coca Cola si in final am lasat-o balta. Incredibil, tropman asta! ma gandeam io cat dadeam pe gatlej licoarea fina de chimicale.
Am lasat mainile calde ale lui tropman intr-o balta imaginara si m-am apucat de conjugat in gand sich wünschen si brechen, apoi, fara sa ma mai gandesc, am sarit direct la pronumele posesiv persoana a 2 a, plural, masculin, toate cazurile, eur, eures, eurem, euren. Sie wünschen sich, dar mai ales: ce caldura blanda si catifelata poate sa emane baiatul acesta; de unde capeti mâini de soiul acesta?! Si doar il cunosc de-o vreme indelungata. Tropman, prietenul meu cel bun, te felicit! Viitoarea ta o sa fie fericita si imblanzita. N-am mai putut, le-am ridicat din balta si, de sus pana jos m-am acoperit cu zeci de astfel de perechi calde. Tropman turuia in continuare despre conservarea monumentelor istorice, iar eu ma indepartasem substantial, urechile imi erau infundate si eram deja ametita. Dar era o placere, sa ma infasor on and on and on intr-o haina luxoasa de maini calde. Baietii astia n-au habar de nimic...

Artificial life

Un elefant se legana

Alifia chinezeasca

Am gasit-o, ea e. Pe vremuri ma enerva foarte tare. O roteam in gol pana imi veneau aburii si nimica, ramanea de gheata. O lasam cateva minute sa crape de ciuda si ma apucam iar de ea. Nimic, neclintita, stana de piatra chinezeasca! Stai ca nu intelege, ce stana de piatra, ă, hăă?! Doar o masa onctuoasa, un patinoar uleios pentru sferto-furnici insolubile. Ei, si atunci o tranteam pur si simplu. Lovea gresia, peretele, ii ziceam vreo doua pocitaniei. De nervi: ca io eram uriasa si nu mi se inchina. Mare scofala, vroiam doar s-o miros putin, sa simt intepatura aceea insinuanta in nari. Sa privesc cum straluceste burta cea galbuie si compacta. Paraseam incaparea, o lasam sa putrezeasca de fiecare data

Prune de Chile

Cumpar de exemplu prune de chile. Pentru ca sunt robuste, siliconate si perfecte, foarte apetisante, tocmai din chile- ineditul schimb de experiente. Si cand ajung acasa, musc dintr-o pruna. Care nu e buna! O arunc repede, sa nu strice Posibilitatea fecunda si neinceputa din jurul meu, sa nu care cumva sa se afirme stricaciunea, ingrop Incercarea. Mediul inca posibil exista...Ma mai invart prin casa, dar nu pot sa scap de amaraciune, zdrăngăne zurgălăii in cap. Mai bine mai incerc una, ca si cum as lua-o de la zero, sterg totul cu buretele, opresc zurgălăii si pornesc o noua experienta. Sigur pruna cea Noua e buna si pot sa-mi vad linistita de treburi. A doua care nu e buna! O arunc si musc la intamplare dintr-o a treia. Jap, jap! Finalul: le inhat pe toate pe-un brat si plec intr-o lunga calatorie. Pregatesc chiar un sac negru si lucios de gunoi, lung cam de doi metri (a gresit vanzatoarea dimensiunile), pe fundul lui voi tấrâi prunele ce n-au fost vrednice. Si pornesc cronometrul. Vreau sa vad, cat dureaza in capul unui om sa ajunga cat mai departe cu ce-a mai ramas Posibil dintr-un bol de prune de Chile. Pentru ca, vorba lu' careva: nu se coboara viu de pe cruce!

Merele Marina

Io cand eram mica surorile Marina mancau marul pana la capat. Acuma nu stiu ce s-o fi ales de ele la acest capitol al vietii, dar in afara de coada verde si scurta, nu ramanea nimic, sarpele boa. Ospat, pana in panzele albe. Io tot timpul ma gandeam ca regimul acela de mancat mere se datoreaza lui nenea Liviu, tatal lor, om exigent cu curea. Si imi era frica cand mai urcam pe la ele, sa nu care cumva sa imi ofere si mie un mar, ca eu nu puteam chiar in halul acela, principiul economiei, briciul lui Occam, retezarea marului, culcat soldat! Si preferam sa poftesc mere doar la mine acasa, in siguranta, unde puteam bine mersi sa mananc cat voiam Eu dintr-un mar. Chiar si numa' o simpla muscatura.

Anticrocolili

Atomii sunt alcatuiti din particule mai mici: electroni, protoni si neutroni. Protonii si neutronii sunt alcatuiti ei insisi din particule si mai mici, numite cuarci. In plus, pentru fiecare dintre aceste particule subatomice exista si cate o antiparticula. Antiparticulele au aceeasi masa ca particulele respective, dar le sunt opuse in ceea ce priveste sarcina si alte atribute. De exemplu, antiparticula lui crocolili, numita anticrocolili, are o sarcina negativa, opusa sarcinii lui crocolili. Ar putea exista antilumi si antiomeniri alcatuite complet din antiparticule. Totusi, atunci cand o antiparticula si o particula se intalnesc, ele se anihileaza reciproc. Asadar, daca va intalniti cu antipersoana dumneavoastra, nu dati mana- ati putea disparea amandoua intr-o mare explozie de lumina!

Mi-e foame!

Ma pisca in coltul gurii de-mi vine sa! Mai bine fara un colt al gurii. Mai ales ca nu vrea sa se deschida din pricina durerii. E asa, cum sa ma exprim ca sa se auda: ca taiat cu lama acest coltisor. Mici brazde rasturnate cu plugul durerii, acoperite in zapada artificiala. Si pisca, fluorura de sodiu ! Milion ioni si balena brazdata, ce enormitate! Si nu pot manca nimicuţa. Buzele nu se deschid de frica sa nu le taie plugul, sa nu cumva sa crape zapada si, odata cu dansa, jumatatea stanga din mecanismul care le tine intredeschise. Vasazica asa!, ma chinui sa indes mancarea, sa supravietuiesc. Dar nu prea pot, crapa zapada intarita, imi curg lacrimile, beau niste apa. Mor de pofta si de durere cand vad cum se duc la vale toate fărâmiturile din chec, din sandwich, din viata! Nu pot sa mananc nimic cu pofta si spor, ce tristete. Si stau aşa, fata in fata cu foamea feroce, eu intr-o schioapa, pe-o gramada de fărâmituri, nu pot sa fac un pas, stam neclintite, nu stim ce ne-asteapta...