duminică, mai 31, 2009

Cum muşcă crocolili


In formă de inimă. Sa nu doară

The frozen world

duminică, mai 24, 2009

Genunchi ascutit

miercuri, mai 20, 2009

Caravana cu mici boli imaginare


Prima, in roz sunt eu, crocolili. Imediat dupa mine, o bronsita veche de sute de ani, care se tine fest de bicicleta mea, cateodata o apuca la carapace si ii place sa ma doboare (am invatat cu mari eforturi sa ma dau pe bicicleta!). La inceputurile caravenei nici macar nu eram prima! Imediat dupa ea, mici, dulci si de scurta durata, racelile jeleu. Racelile care dureaza de azi pe maine (gume topitoare ţigari), care se revarsa identice, se inghit usor, lasa in urma servetele, ceaiuri si multi muci. Apoi nasul. Ciudata chestie, din cauza numeroaselor raceli, n-a mai ramas decat elefantul specific nasului, caci cel din urma s-a spart, a cazut, n-a fost nimeni pe faza, noi ne-am indepartat, era cald, etc. Ei, si alte numeroase mici animalutze, prietenoase si colorate ziua, noaptea gorgone si harpii, brrr.
Sus de tot, ingerul meu pazitor

luni, mai 18, 2009

In vizita la crocolili


Si i-am chemat pe şoricei pe la mine. Au primit invitatia cu bucurie, mai ales ca nu mai iesisera de prin coclaurile lor de vreo saptamana, tălpiţele lor cauciucate aveau nevoie de putina miscare si perspectiva omeneasca. De fapt ii chemasem sa ma ajute, ca eram singura si-ntr-o ureche.
-crocolili, wie geht es dir?
- am otita, şoriceilor
Apoi le-am aratat si le-am zis:
-prindeti urechea de aici si trageti foarte usor, oglinda cu ruj o ţineti in unghiul ăsta de aici dar nu care cumva sa va pierdeti echilibrul si sa-mi picati pe urechea medie, ca sunteti mancati.
Dupa ce am vazut cu totii ce se intampla inauntru, am ramas pe ganduri. Prima miscare fusese sa se dezbrace de uniforme- ca sa nu cantareasca mult (si sincer, nici nu aveam pretentii sa isi pastreze certificatele vestimentare, stiam cine sunt si care le era meseria pe vremuri) si rand pe rand sa urce de pe masa pe mine. A doua miscare, sa-mi aprinda o tigara din care eu am tras un fum iar restul utilitarei plasata in centrul urechii, pentru tragerea curentului din tânarul vulcan. In timp ce eu ma gandeam daca tigarile astea subtiri trag la fel de bine ca un kent 4 sa zicem, l-am auzit pe Marinel:
-stapana crocolili, cu baticul tivit in flori si fumul ce-ti iese din ureche arati ca o tiganca nebuna
Am oftat ca o fiinta vie. Dupa ce au scrumat pentru ultima oara, au coborat rand pe rand de pe mine iar pe masa. Dorinel mi-a sters din mers lacrima care se prelingea pe obrazul roz si zambind cu gura lui stirba, mi-a zis:
-intru eu primul!
Ceilalti trei au dat din cap si i-au inmanat băţul de vata si sticluţa cu ulei.
-stai! am zis eu, stapana lor
Si i-am lipit gura cu o sferto fâsie de scotch. Multumindu-mi in sinea mea, ca am fost atat de bine gandita, ca daca il apuca pe prichindel sa imi transmita ceva direct de la fatza accidentului, unde din cand in cand se pornesc sageti si vijelii aprige, eram mancata la randul meu (surzita). Dorinel, a inteles, si curajos si-a dat drumul pe topoganul formatiunii geologice aflate in chin.
-staaai, am zis eu iar. Haaamul, Dorinel!
Bunul meu prieten, coborat deja, tacea mâlc. Simteam doar cum, usor, cu beţigasul de vata inmuiat in ulei cald de masline, soricelul Dorinel imi masa crestele, rocile si vaile fierbinti, inaltate peste noapte acolo, inauntru. Era bine. Ceilalti trei- caci ii priveam tacuta si cuminte in oglinda cea mare-erau spanzurati cu capul in jos, incercand sa-l dibuie pe curajosul Dorinel.
Ei, in final cand n-am mai simtit nicio mangaiere, m-am asezat in pozitie oblica, am strans din ochii mei suferinzi si mi-am tras una in urechea dreapta, cea nevatamata. Dorinel a aterizat buimac pe pat. A povestit cum n-am fost in stare! sa-i punem amaratul ala de ham si neavand unde sa agate sticluta cu uleiul incalzit, si-a smuls banda adeziva, turnand continutul tamaduitor in gura. Saracul Dorinel! Jerpelit, fript si stirb in continuare.
-deci sticluta a ramas inauntru?! am strigat Euuuu
-a ramas, dară
...
I-am multumit frumos de tratament si le-am cerut iertare, lui si prietenilor sai (si ai mei, totodata), multumiri repetate ca nu m-au abandonat si ca au acceptat sa lucreze fara casca. Stiam prea bine, impotriva normelor UIAŞA. I-am servit cu niste kriek rosu si rece, doua felii de cascaval si i-am anuntat ca din pacate mai trebuie sa ramana in vizita, sa faca bine sa-si puna carabinierele pentru ca ii asteapta un săculeţ de sare incalzita in cuptor. Spinarea comuna a prietenilor şoricei va trebui sa escaladeze muntele Crocolili, ca o doare in continuare...

vineri, mai 15, 2009

Printesa cea trista

Ah! De ce se mai dezbraca oamenii?! Ma intreb, de ce nu raman imbracati- pe teritoriul Disponibilitatii cu ţinută, regiune infloritoare si amabilă in care oamenii, doamne fereste nu in croieli speciale, ies in intampinare. De ce se schimba? Cu bratarile la mana, cu cerceii in urechiuse si cu rujul rosu pe buze eu sunt, mi se pare, c-un rost. Si recunosc, ma cuprinde o tristete galbenă cand coboara seara si ziua mea se sfarseste, stiu prea bine ca vine randul prosoapelor cu aripile lor de pasari flamingo, a degetelor pentru pian fara inele, a sonetelor profetice, vorba cuiva. Stiu exact ce urmeaza, cineva o taie din hipotalamus, io raman pe loc si dau din mana: sunt cam ponosită. Ce-a mai ramas din fosta printesa sclipicioasa, impodobita peste zi? Nobody's baby now. Mai bine ma culc, asa modestă. Si visez castele si persane pentru popasuri batiale, iar pe tron un clown, direct majestatea sa proprie.
De-aceea, io, crocolili, nu prea stau in haine de casa. Ma plictisesc de groaza cu mine in ele. Prefer hainele cele bune. Acu' ce-am ajuns, nu se stie exact de unde.

joi, mai 07, 2009

Haină de mâini

Din greseala a pus tropman mâna pe mine. Nu mi-am dat seama imediat, dar pe neasteptate, o particula de la periferia Galaxiei in spirala (corpuşorul meu) s-a facut de catifea, pe alocuri tesatura cu pete de materie intunecata, materie ce-n inconstienta ei galactica a urlat: n-o dezlipi! M-am uitat cu ochii mei mari la tropman: n-auzise nimic. Har Domnului, dar orisicum: ce mai neutrin de om. Treci prin el cu o rata de miliarde de particule toropite pe secunda, si niciun efect. Am baut mai departe cu coada ochiului gura rece de Coca Cola si in final am lasat-o balta. Incredibil, tropman asta! ma gandeam io cat dadeam pe gatlej licoarea fina de chimicale.
Am lasat mainile calde ale lui tropman intr-o balta imaginara si m-am apucat de conjugat in gand sich wünschen si brechen, apoi, fara sa ma mai gandesc, am sarit direct la pronumele posesiv persoana a 2 a, plural, masculin, toate cazurile, eur, eures, eurem, euren. Sie wünschen sich, dar mai ales: ce caldura blanda si catifelata poate sa emane baiatul acesta; de unde capeti mâini de soiul acesta?! Si doar il cunosc de-o vreme indelungata. Tropman, prietenul meu cel bun, te felicit! Viitoarea ta o sa fie fericita si imblanzita. N-am mai putut, le-am ridicat din balta si, de sus pana jos m-am acoperit cu zeci de astfel de perechi calde. Tropman turuia in continuare despre conservarea monumentelor istorice, iar eu ma indepartasem substantial, urechile imi erau infundate si eram deja ametita. Dar era o placere, sa ma infasor on and on and on intr-o haina luxoasa de maini calde. Baietii astia n-au habar de nimic...

luni, aprilie 27, 2009

Artificial life

duminică, aprilie 26, 2009

miercuri, aprilie 22, 2009

Alifia chinezeasca

Am gasit-o, ea e. Pe vremuri ma enerva foarte tare. O roteam in gol pana imi veneau aburii si nimica, ramanea de gheata. O lasam cateva minute sa crape de ciuda si ma apucam iar de ea. Nimic, neclintita, stana de piatra chinezeasca! Stai ca nu intelege, ce stana de piatra, ă, hăă?! Doar o masa onctuoasa, un patinoar uleios pentru sferto-furnici insolubile. Ei, si atunci o tranteam pur si simplu. Lovea gresia, peretele, ii ziceam vreo doua pocitaniei. De nervi: ca io eram uriasa si nu mi se inchina. Mare scofala, vroiam doar s-o miros putin, sa simt intepatura aceea insinuanta in nari. Sa privesc cum straluceste burta cea galbuie si compacta. Paraseam incaparea, o lasam sa putrezeasca de fiecare data

joi, aprilie 09, 2009

Prune de Chile

Cumpar de exemplu prune de chile. Pentru ca sunt robuste, siliconate si perfecte, foarte apetisante, tocmai din chile- ineditul schimb de experiente. Si cand ajung acasa, musc dintr-o pruna. Care nu e buna! O arunc repede, sa nu strice Posibilitatea fecunda si neinceputa din jurul meu, sa nu care cumva sa se afirme stricaciunea, ingrop Incercarea. Mediul inca posibil exista...Ma mai invart prin casa, dar nu pot sa scap de amaraciune, zdrăngăne zurgălăii in cap. Mai bine mai incerc una, ca si cum as lua-o de la zero, sterg totul cu buretele, opresc zurgălăii si pornesc o noua experienta. Sigur pruna cea Noua e buna si pot sa-mi vad linistita de treburi. A doua care nu e buna! O arunc si musc la intamplare dintr-o a treia. Jap, jap! Finalul: le inhat pe toate pe-un brat si plec intr-o lunga calatorie. Pregatesc chiar un sac negru si lucios de gunoi, lung cam de doi metri (a gresit vanzatoarea dimensiunile), pe fundul lui voi tấrâi prunele ce n-au fost vrednice. Si pornesc cronometrul. Vreau sa vad, cat dureaza in capul unui om sa ajunga cat mai departe cu ce-a mai ramas Posibil dintr-un bol de prune de Chile. Pentru ca, vorba lu' careva: nu se coboara viu de pe cruce!

miercuri, aprilie 08, 2009

Merele Marina

Io cand eram mica surorile Marina mancau marul pana la capat. Acuma nu stiu ce s-o fi ales de ele la acest capitol al vietii, dar in afara de coada verde si scurta, nu ramanea nimic, sarpele boa. Ospat, pana in panzele albe. Io tot timpul ma gandeam ca regimul acela de mancat mere se datoreaza lui nenea Liviu, tatal lor, om exigent cu curea. Si imi era frica cand mai urcam pe la ele, sa nu care cumva sa imi ofere si mie un mar, ca eu nu puteam chiar in halul acela, principiul economiei, briciul lui Occam, retezarea marului, culcat soldat! Si preferam sa poftesc mere doar la mine acasa, in siguranta, unde puteam bine mersi sa mananc cat voiam Eu dintr-un mar. Chiar si numa' o simpla muscatura.

luni, aprilie 06, 2009

Anticrocolili

Atomii sunt alcatuiti din particule mai mici: electroni, protoni si neutroni. Protonii si neutronii sunt alcatuiti ei insisi din particule si mai mici, numite cuarci. In plus, pentru fiecare dintre aceste particule subatomice exista si cate o antiparticula. Antiparticulele au aceeasi masa ca particulele respective, dar le sunt opuse in ceea ce priveste sarcina si alte atribute. De exemplu, antiparticula lui crocolili, numita anticrocolili, are o sarcina negativa, opusa sarcinii lui crocolili. Ar putea exista antilumi si antiomeniri alcatuite complet din antiparticule. Totusi, atunci cand o antiparticula si o particula se intalnesc, ele se anihileaza reciproc. Asadar, daca va intalniti cu antipersoana dumneavoastra, nu dati mana- ati putea disparea amandoua intr-o mare explozie de lumina!

miercuri, aprilie 01, 2009

Mi-e foame!

Ma pisca in coltul gurii de-mi vine sa! Mai bine fara un colt al gurii. Mai ales ca nu vrea sa se deschida din pricina durerii. E asa, cum sa ma exprim ca sa se auda: ca taiat cu lama acest coltisor. Mici brazde rasturnate cu plugul durerii, acoperite in zapada artificiala. Si pisca, fluorura de sodiu ! Milion ioni si balena brazdata, ce enormitate! Si nu pot manca nimicuţa. Buzele nu se deschid de frica sa nu le taie plugul, sa nu cumva sa crape zapada si, odata cu dansa, jumatatea stanga din mecanismul care le tine intredeschise. Vasazica asa!, ma chinui sa indes mancarea, sa supravietuiesc. Dar nu prea pot, crapa zapada intarita, imi curg lacrimile, beau niste apa. Mor de pofta si de durere cand vad cum se duc la vale toate fărâmiturile din chec, din sandwich, din viata! Nu pot sa mananc nimic cu pofta si spor, ce tristete. Si stau aşa, fata in fata cu foamea feroce, eu intr-o schioapa, pe-o gramada de fărâmituri, nu pot sa fac un pas, stam neclintite, nu stim ce ne-asteapta...

miercuri, martie 25, 2009

luni, martie 23, 2009

On the road


Nu stiu de ce nu suntem cu totii de-acord ca nu e mare scofală sa purtam sosete de culori diferite. Interesul e sa fim acoperiti. Si apoi, e clar: daca ne disociem, ne disociem doar din motive de logistica. Ori Perechea e undeva prin fundul cosului de rufe, ori e in celalalt sertar de ciorapi, ori e cazuta dupa pat si plina de praf, ori e pe sfoara in balcon, ori a inghitit-o pamantul, frate! De-asta astazi m-am gandit: altadata sa nu mai cotrobai dupa o pereche omogena de şosetuţe, cand in fatza ochilor am direct 1+1 sosete!
La ele in pantofi oricum e bezna.

vineri, martie 20, 2009

Calatorie la capatul noptii

Am inceput sa inaintez pe timpul noptii. Ma culc frumos unde trebuie, dar ma trezesc cu capul in afara ariei de acoperire. Asa, spanzurata deasupra hăului (covorului). Oglindindu-ma in lac. (?) Noaptea urmatoare, ma culc iar cum se cuvine- pe uscat- doar ca schimb pozitia, dorm la picioare. Iar! Spanzurata deasupra hăului opus (parchetul). Azi noapte repet, frumos unde trebuie. Ma trezesc suspendata, vad muschii, ma retrag inapoi spre sud. Ca si cum ar fi cineva in mine care nu are astâmpăr. Si pentru care eu sunt o nava spatiala. Noroc ca noaptea ţine cat ţine. Ca altfel, pana unde m-as trambala, vorba cuiva. Dar sa mai incerce si altii!

joi, martie 19, 2009

Capsuna de pe scaun



vineri, martie 13, 2009

Ciorapii maţi

Io cand ma duc pe strada cu ciorapi rosii maţi ma simt foarte bine. Pentru ca imi imaginez ca am consistenta unor coapse sau picioruşe de statueta fara cusur. In conditiile lumii moderne lipsite de fibra, carbohidrati, flotari, genoflexiuni ori podul de sus, mersul meu cu aceasta consistenta e exact ora de educatie fizica. (ora care, ten god, nu-mi mai strica media la sfarsit de an)

joi, martie 12, 2009

Piuliţe de fete


Daca cumperi paine si lapte, eclere sau compot de caise primesti rest bomboane si guma. Stim bine, de populeaza buzunarele lungi din paltoane sau buzunarele secsi din gecile de piele. Daca cumperi cauciucuri, anvelope, caroserii ori stingatoare, primesti rest o bomboana auto: inelul de masina (Pasco 8-11)