Ţip ţip ura!

Păi ca să menţin răgușeala! Căciși sunt usor răgușită, cum visez de hăhă! Asta-i, io, una, ador vocile ușor răgușite, sunt misterioase&meşteşugioase, cîteodată chiar copleșesc (asta mai mult în tinereţe!).
Si vocile astea ușor înfundate trimit inspre lume batalioane nedeslușite, ce-ai spus, repetă te rog, cu o incărcatură de mere coapte turnate în sticlă de zahăr ars, să-nfuleci pe ascuns la dînsele. Dupa o bronșită, am reusit cît de cît să pătrund în incintă, să intru în faţă și să cer buletin de la Breaslă: sunt de-a voastrăhă!
-Tusiţi vă rog, crocolili, să se elibereze bronhiile!
-Nici vorbă!
Ce să mai, as putea sa scriu la nesfîrșit, pentru că realitatea e că scriu ca să mă aud vorbind, însemnarea de azi o recit, pe altele mai vechi le cînt ca pe arii, fluier dupa ip-urile vizitatorilor, i-o zarvăăă! In viata reală toti îs plecaţi, telefoanele-nchise, n-am cui sa turui! Asa că mișun pe aici și cipcirip!
Si mă gîndeam, dac-aș fi fost băiat io sigur mi-aș fi căutat o fată a mea ușor răgușită...

Firmitura stricată!

Vouă nu vi se pare că firmiturile rămase nemîncate, pe bluză, se strică? Că se întîmplă să dau din greşeală de ele (ştiţi, de obicei pică-n gropiţa grumazului şi gîdilă), şi atunci pipăi după ele, le ridic şi le lipesc pe limbă, cînd ce să vezi: shît drace, ce gust! Astea-s dintr-o încrengătură de minimoluşte, pesemne! Unele care nu folosesc cochilie! La mine pe limbăâhă

Lipsa de inspiraţăe!

Să se ştie! Că nu stau degeaba, că-n tot timpu ăsta, de Aţipire, de Moţăire, eu, crocolili, de fapt fac terapie de inspiraţie...
Trimit nişte vederi cu mine
şi mai jos cu raţele din inspiraţie, pe care, bag seama, numai io le văd

Solzi de ploaie

Contabil Şef!

Sunt curioasă! Contabilizează Cineva numărul firmiturilor pe care le-am strîns în Total (cumulînd toate aşezările vieţii!), ale mele şi ale persoanelor dragi? Hîîî?

A scrîşni

Şi cînd mă gîndesc c-am scăpat doar de 3 japiţe ordinare şi mai duc în spinare încă 29, brrr, dîrdîi (iaaar?) de frică. Mă refer la pulpanele dinţilor mei iubiţi, nervi dinţilor, numa cînd mă gîndesc că-s acolo, vii, plini de afecte, şi de amperi, introvertiţi, compuşi din cuţite şi cuţitoaie şi bricege, îmi vine să tac mîlc! Şi pur şi simplu să recurg la măsuri extreme, să mănînc undercover (undercoajă) dulciurile mele iubite, să realizez nişte breşe în fructe (mere, portocale, pere) şi leguminoase, unde să plasez particulele de dulciuri, să nu simtă japiţele ce halesc eu. O să-mi dea de lucru, japiţele, dar ce poţi face, aşa merg lucrurile!

Adio!

Am dîrdîit azi de frică, de fapt încă mai dîrdîi în timp ce scriu, pentru c-am mîncat o căpşună nespălată (iată!). Pe cînd ronţăiam şi citeam concentrată dintr-un manual ca să înţeleg mai bine desenele de pe maşina automată de spălat, am sesizat un gust de pes-ti-cid! La mine-n gură! Am mai mîncat una nespălată, ca să mă asigur. S-a confirmat pesticidu. Uăhăhă. După aia, le-am mîncat urgent (repede dară, cît era încă vie pe limbă senzaţia de otravă) pe toate celelalte 78 spălate (atîta am aproximat, cu pesticidu deja dizolvat în corp, c-ar intra într-un kilogram) sperînd (sperîîîîînd) să mai găsesc mă-car una la fel. Aş fi fost salvată! Aş fi răsuflat uşurată, cu burta plină, înclinîndu-mă în faţa naturii sofisticate de căpşună! Însă vax! Sunt otrăvită! Har Domnului, voi muri sătulăăă nu zic nu, of da fix acuma cînd e zoomul pe moi, pe mine, pe crocolili!? Hello, zum! I mean, goodbye, dear zum!

Crocolili!

Vai, crocolili, blogul ăsta a ajuns de izbeliştea izbeliştilor!

Dacă dinţii de lapte ar reveni pe nepusă masă la OMULMARE, na că Lucrurile ar sta totaal altfel.

Hepa hepa

ce trebuia să faci cînd auzeai semnalul de mai sus? hîîîî?

Lănţişor la ciocolată

Cînd o văd pe doamna belgiană camee, fixată pe pandativ, cu perle albe la gît şi cercei din ciocolată albă la urechi, nu mai am niciun chef de ciocolată (dacă-i îmbătrînită?!). Mă refer la o matahală de chef, care să însemne ceva. Ciocolata belgiană e prea elaborată, parc-aş hali un eseu de ciocolată. Mai bine Poiana cu alune!

Diguri de ibrice

în cazul meu, pentru viitura înspumată a fierturii de orez. Cînd văd cursul de apă albă fiartă cum se depune pe teren de aragaz i-ma-cu-lat , mi se umple cortexul vizual primar cu apă-pură-de-dat-la-moară. Că oricum degeaba culeg din spumă şi degeaba gesticulez cu lingura. Că tot dă pe-afară şi năpîrleşte focul! Particule invizibile de păr de foc ars (??) plutesc prin aer, groaznic. Sau oare mai bine nişte minisaci cu nisip puşi pe marginea ibricului? Sau un ibric zepelin care să-şi ridice pînzele în momentu în care apa dantelată începe să dea în foc, ibric zepelin care să mă caute prin casă, pe unde am treabă în momentu respectiv şi să se oprească ca să suflu în viitură, după aia să se întoarcă la fiert? Nu ştiu, nu ştiu...

Pe urmele lui crocolili

Am prins aşa tupeu la dentist că-n timp ce stau pe scaun pot să îmi imaginez că mi se implantează nişte flori mici cu şurub în măsele (?)!

Adrenalină pentru gospodină

Ajuns în casă determină creşterea presiunii gospodine din sînge, dilatarea bronhiilor gospodine şi pregătirea organismului pentru o producere masivă de energie, energie necesară în cazuri de pericol. Gospodina supravieţuieşte ori prin fugă (niciîntruncaz, prindeţi-o!) sau luptă (lănci&furci ascuţite-n Pronto pentru lemn&mobilă)

Mică dare de seamă despre datorie&euforie

Săraca tabletă de calciu! Instant îşi pune speranţele! Albă&oarbă. Chiar şi în biata picătură de apă rămasă pe fundul paharului de cînd a fost (hăhă) spălat. Şi mă uit la ea cum pierde ioni ca un peşte pe uscat şi mi se face milă şi torn repede apă din belşug peste ea. Recunosc, nu chiar din belşug, că totuşi trebuie s-o dau pe gît la vale ca să ud cimentul oaselor

Au dispărut pe urmele lui crocolili!

Nu mai am kiloputere să scriu pe blog!

Mîi jurnalule,

n-am mai mîncat nimic pe bază de lapte de pe 10 martie 2010. Ultima dată am mîncat o primola zoo, cu cremă de lapte şi de-atunci nimicîa nimicîa!
Dar din păcate, tot ce nu mănînc (şi aş fi mâncat in mod normal, hăhăă) se ia după mine, ca un şirag de căţei, dulciurile de pe lîngă raionul de eugenii, cozonac de post şi cornuleţe cu dulceaţă (doamne, mari plictiseli de halit astea 3 categorii, bune doar de închis pliscu), dulciurile din subterane cînd trec prin cartiere rău famate (?), prăjiturile de la cofetăria Ghiocelul cînd trec pe lîngă dînsa şi intru să dau bună dimineaţa la doamnele de acolo, tartele cu brînză dulce şi mere de la Kauflînd. Toate, coadă după mine. Nu doamnele! Indienele! Formează un lănţişor cu sunet de conserve goale şi zoornăie!

Asta e, fiecare îşi cară crucea! A mea zornăie şi e plină cu proviziiiii
...cînd ajung la destinaţie, înainte să trec linia, o golesc, şi de-abia după aia o predau, goală. Sper că se pune!

Ce tristeţe!

Auzi tu, mîi! Să nu mai mănînc nimic pe bază de lapte! TOATE DULCIURILE (autentice!) DIN LUME CONŢIN LAPTE! Atunci o să mănînc ambalaje! O să ajungă toate staniolurile în subconştient, să mă lucreze pe la spate!

Mărţişor un pic tras de coadă însă foarte bun la gust!

dedicaţie pentru fetele drăguţe din blogrollul meuî!