Să nu-ţi faci chip lipit!

Cred că Moş Crăciun e foarte dezamăgit în sinea lu dumnealui cînd se vede în abţibildurile lipite pe geamuri

Ce plictiseală cu beteală, hihi

+o linişteee. Trebuie să deschid furiş-tip-tiş încetişor-tiptişor uşiţile frigiderului pe care mi l-am cărat (singură!) în burtă ca să nu mai am treabă cu deplasatul pînă la Bucătătărie. Şi prinsă la nivel somatic şi la nivelul expresiei "prinsă la mijloc" cum sunt (cine nimeni să mă salveze că şi luminiţele dorm cot la cot cu ştecăru verde) între aerul rece al micului frigider si aerul cald al calculatorului...

Mică dare de seamă despre contemplare

Cînd eram mică periam franjurii de la covorul persan roşu din camera mare şi franjurii de la covorul verde din camera mică, aşşşaaa, într-o mare viteză, şi dinţişorii periei de pieptănat scoteau un rîşcît sau un crîncînit foarte simpatic (mie) în contact cu parchetul. Şi după aia stăteam cîteva secunde şi priveam bretonul trainic ordonat, Adecvarea covorului. Dar după aia îmi făceam timp berechet să stau de Pază ca nu care cumva să se calce greşit şi să îmi dezordoneze... Din păcate nu reuşeam să stau tot timpul cu ochii pe Ei şi mă trezeam cu franjurii harcea parcea. Bravo, oamenilor

Mică dare de seamă despre apă

Mă tot gîndesc ce să fac cu mîna dreaptă cît timp sunt angajată în activitatea de băut apă cu spor (genul fără spori). De băut beau cu mîna stîngă, atîta pot angaja din mine în activitatea cu pricina. S-o ţin pur şi simplu coborîtă pe lîngă corp mă cam plictiseşte şi prea spînzură ca o proswănacă, dacă o bag în buzunar gîndul îmi zboară la fîrmiturile şi scamele culese de pe jos în cursul vieţii, dacă scot în avans ambalajul de la o bomboană Sugus ca s-o am gata pregătită parcă prea îmi dau apă la (marea) moară a vieţii mele (dulciuwile). În încheiere, atingîndu-mi ţelul, o las baltă...

Cum se-ntind plase pentru sirenele business

Balizee

Buburuze geamandure&dîrze special instalate pe apă, pe uscat sau pe cuvertură pentru a indica (cu negru pe roşu) pilotului, navigatorului, somnorosului locurile primejdioase, terestre, maritime, matlasate sau limitele corpuşorului spre care se călătoreşte

Mică dare de seamă despre creaţie

exemplu de pietricele din Temelia lui crocolili

Io, crocolili, de felul meu evit să fierb

Mie una nu-mi place să fierb. Mîncăruri mă refer, că obiecte de prin casă nu prea mai apuc să fierb. Adică vreau să spun că mă stresez (destul De) cînd am de fiert ouă sau crenwuşti sau cam atît să zicem. Pentru că începe Cronometrul. Oare cît să fierb la ele, oare s-au fiert? Oare ceasul de pe mînă e perfect sincronizat cu ceasul de la laptop la care m-am racordat cînd am aproximat eu că au inceput să fiarba? Dar de ce m-a apucat aproximarea şi n-am stat Acolo să văd cu ochii mei cînd au început exact să fiarbă. Start! Oare sigur au început să fiarbă când am aproximat sau la un minut distanţă, contabilizez sau nu sferto minutul cu pricina? Oare ce să fac, să socotesc 5 minute din momentul părăsirii bucătariei sau să socotesc din momentul intrării în cameră? Oare să pornesc în momentul acesta spre bucătarie sau mai aştept 20 de secunde să se facă fix cinci minute? La crenwuşti nu mai zic, mai ales că părerile sunt foarte împărţite. Oare se fierb perfectisim chiar Acum, în momentul în care stau cu degetul pe butonul de la aragaz sau trebuie să mai arunc un ochi pe geam şi apoi să mă întorc la ei ca să se fiarbă perfectisim? Pîna mea, număr pana la 3 şi fie ce-o fi! De-aceea îi admir pe cei care fierb fără probleme, au un ceas intern al lor după care pur şi simplu se ghidează şi care livrează mîncăricile nici prea prea nici foarte foarte.
Aşă că în final arunc cronometrul, pentru efecte vizuale, şi beau ouăle crude...

Cum îşi iau rîndunicile dimineaţa tiptilşiţa

Cum măsoară crocolili o gagicuţă din cap pînă-n picioare

Tren uşor, şapte şine pe-un picior

Şi cînd să dorm liniştită şi bine mersiăăă, aud un şuierat! Încerc să dorm şi mai liniştită şi mai bine mersiăă cînd iar! Şşşşuuu şşşşşuuu. Ridic un piculeţ capul de pe perna cu flori (maxim un nanometru, să nu mă trezesc că sare Somnul şi se chilăveşte), îmi ţin respiraţia (o bag cu capu sub o apă imaginară pe care o am mereu la îndemînă), deschid larg sepalele urechilor, nimic! Îmi trîntesc înapoi capul pe perna cu flori şi pun cît pot io de repede geană peste geană peste geană, să înjgheb ceva somn pe ultima sută de metri. Iaaaaaar! Of, dau la o parte maldărul de gene adunate, mă ridic în picioare, mă postez faţă în faţă cu duşmanul şi-i zic: duşmanule, nu mă enerva! Probabil de frică nu spune nimic aşa că îmi dau drumul pe maldăr. Mmm. Dar iaaaar! Hai să n-o mai lungim: atunci îmi dau seama. Căăăci io şuier! Nărişoarele mele şuieră. În momentul acela, din pricina confruntării încep să şuier şi mai tare şi mai tare, să fiu io sigură sigură cine-i duşmanu în casa asta! Mă culc foarte dezamagită, să văd cît de departe pot ajunge cu locomotiva dată la minim...