Iubiri dificile

Ca sa vezi, azi dimineata m-am trezit imbratisată c-o furnică. Si era necoaptăă, necoaptăă dimineata, că prin sistemul fizic al geamului se vedeau cîmpurile de forta ale rîndunicilor Beloniforme, electrizante, ținînd piept trogărașilor undițari care le ridicau rochițele hialine in timpul trilurilor (cu spinii lor dorsali, cioturosi, dar luciferini totodată, bioluminescentă special pusă la cale!). Ieseau scîntei, vedeam. Sub ei si sub hărmălaie, orele (nu stiu de ce, dar bag mana-n foc) umblau fara tocuri, sumar imbracate, doar pe vîrfuri de unghiuțe lăcuite, acoperind teritorii ce-n metri dadeau maxim doua trei lungimi de pendul gravitational, dar, ăhăă, ce conuri solare si abisale din pespectivă siderală. Pe varfuri sa nu trezească cochiliile cu omuletii, sa-i pună la rand si sa-i indrepte spre Munca. Si ne tineam strans in brate, adica eu o tineam strans intr-ale mele, ea ma tinea in niste liniuțe hymenoptere negre si usor gâdilicioase. Atunci, ca ma trezisem si nu-mi venea sa-mi cred ochilor (care, numai ei, sa calculam, cantareau cate zeci de musuroaie de-ale pățaniei de langa mine) am inceput sa imi tin respiratia, sa-mi inghit, hăpăind hăpăind, dioxidul de carbon inapoi din artere, ca mi-era sa n-o pierd, ca mi-era c-o s-o doara spinarea. Cel mai tare mi-era, de fapt, ca n-o pot justifica. M-am intors catre mine, catre conductele, ramurelele si cosuletele retelei vasculare, cutiile, arcurile si tecile mele interne, si le-am facut un semn mic, mic ca m-am inspirat de la un cili de pe traseul respirator, accentuînd cu ocazia asta miscarea vibratila si impunand un ritm dublu de ridicare a Prafului, in fiecare minut 12 grame cu un 1 mm, purificare pe brânci de cili, un semn pentru fiecare globula rosie sa se plimbe cum se cuvine (energic!) in jurul milioanelor mele de alveole, sa fixeze odoiul si sa incarce codoiul. Aici desfasurata, plimbarea nu mai e de joaca, con de lumina & si mai stiu eu ce vrajeală, aici sunt de acoperit cam 400 de mp într-o inspiraţie profundă.
Si totul, normal, doream sa se intample pe nesimtite. Sa nu se prindă furnica, mică si indiferentă, sa ma parasească, iar io, crocolili, sa răman singură si uriasă cu toate aceste procese, cu a mea insuficienta respiratorie ce porneste dis de dimineață

Șosete Hänsel şi Gretel

Șosetele din titlu sunt acele sosete care (de frică, lingam, worship of shiva, desi mira-m-aș, un fel de ogam turistic, retorică, râșniță a unui limbaj?) lasa urme, fârmituri. Ce sa mai, au ele un mecanism al lor, o batoză minusculă incorporată in viscerele de bumbac imi inchipui, care treiereaza de zor. Pe langa fârmituri, produc si scame, si boabeeee, seminteeee, dar mai binee ma opresc din speculat, nu cunosc prea bine terminologia unei recolte bogate. Fireste ca te iei dupa ele, poate au nevoie sa le salvezi, sa le scapi de-o cotoroantă htonică, de-un cuptor de cărămidă, de carii incinse, de multă turtă dulce (de sosete se lipește!). Asa ca ma trezesc, io, crocolili, hodoronc tronc, pornită deja pe urma unor Șosete, c-un prosop umed de hartie, aplecată, foarte curioasă si harnică. Plus descultă! N-accept să mai pun pe cineva pe drum, pe căldurile astea, cineva care poate cunoaste basmul

Picioare cu inimioare

Carevasazică v-am prins cu mâța in sac! Cu degetele in sac! Cu pseudopodele in sac! Cu cilii, cu flagelii in sac! Hai gata! Ce sa mai, asa cum mi-am dovedit odata, de față cu Tropman, am deficiențe, niste aminoacizi nu se transfera, niste tuburi si cisterne, imi lipsesc dintr-o parte niste organite, niste uzine energetice, vai, dar nu si niste călcâie! Până la urmă participatiile, cele două, stangă si dreaptă, la unitatea frumosului corp astral si apoi spiritual (crocolili syzygy) nu rezulta (nu dau) intr-o armonioasă incălecare gnostică, intr-o Poarta zimțată, imbinată creastă in creastă. Vom recurge la retorte, la Mercur si Sulf, n-avem ce face...patruzeci de sâptâmâni, la caldură neincetată si egală data de venter equinus, niste var, funingină, cenusă, chiar si rugină, negreala, roseața, albeața, in final o livră de corp reinoit.
Transcris, pe scurt: sub pat, in timp ce notez aceasta insemnare, am un 38 si-un 39 in picioare, insemnand o pereche de pantofi negri diferiti (?), proaspat cumparati si bine-mersi incaltati. Daca ma ridic in picioare păsesc de minune cu ei, cel mare nu-mi sare, cel mic nu ma strange. Si atunci cum o sa vină asta, cum mai pleacă contributia, de jos in sus, plata obligatorie pentru realizarea Quintei&esentei (elementare), adica ce corp astral mai rezultă din mine daca eu am un picior mai mare (inferior) si unu mai mic (subtil), care chakra pică? Să vezi numa', la Aliniere, o sa fiu la coadă. Mostenire, proastă adaptare, devenire precipitată? Mi-am facut-O io cu mâna mea? Mi le-am facut io cu mâna mea, pardon? Nu inimioareleee. Mai pot spera oare la un transport cu Mine cum se Cuvine, mai ajung eu unde trebuie, unde e necesar sa ajung? Unde, cel mai probabil, doresc sa fiu asteptată?

Si mai ales, cate inimioare iubitoare incap pe-un picior subtil si cate pe-un picior inferior, asteptand sa fie poftite pe Poartă la vale?!

Sambure de scandal

Fiiiix azi! Cand mureaaam de leneee, sa ma jupooooaie de invelitoarea de amorteală, sa ma despice petală cu petală din leneala de aur (din ştiuletele lenelii de aur), din gogoasa inactivitatii de matase, o picatură de roșie, un sambure de perenă! Stralucea la soare pe parchetul gospodariei mele, fara oprelisti. E-n plus in peisaj, firesc am hotarat, trebuie sa dispara. Obisnuita sa ridic firimiturile cu varful buricelor lăncilor inmuiate in jeturi subtiri si argintii de apa cristalina (potabila), punand la cale astfel un mecanism degetar de aspirare si lipire (rapida si eficienta), ei bine, obisnuita cum eram nu mi-a mers cu samburele de rosie, dezamagire ce-a inasprit confruntarea. Pai nu se muleaza! Sferic, dens, carnos, pe-o parte, io, sferica, densa, carnoasa, pe cealalalta parte, rezultă Pace bună! Imi Fuge, deci sa ma apleeec, cu greutateaaa mea de broasca testoasa dupa-un purice, cu carapacea si plastronul adaptate la viata pasnica, sa-mi pun sperantele in dimensiunile reduse (pişpirice) ale restului de planta...

Degete prin etichetă

Si de ce n-ar fi suficient de relevantă, suficient de importantă lumea (bine, lumiţa) vazută printr-o gaură de etichetă? De ceee? Se doreste din public s-o prezint un piccc? Nu mă asteptam, asa că am emotii. Se numeste Tifany Jeans, TFJ, e-un carton negru, lucios in forma de dreptunghi, cu code, size, colour si price pe dos, sir de puncte pentru completare, cateva desene, un vas cu 30 de grade, un triunghi, un fier de calcat, un cerc, un patrat in cerc, astea ultimele, tăiate. In cazul in care nu sunt toate pe lhumea asta doar remarcabile obiecte ceresti care să necesite Uriase telescoape exegeti de grosisment superior atunci avem noroc! Se vor accepta si se vor gasi (nu pe jos!) si acele bunuri (sau deţinuturi) foarte personale, lucrurile mici, microcosmosurile, care, iatătă, se Văd si printr-o gaură de etichetă de jeansi. Incheiere-n cerc, stimatilor: Si de ce nu, sic!

Io cred ca la muste le fug ochii cateodata

Ce ma sperii cand imi fug ochii.
Că dacă haosul acela rotitor s-ar răspandi pe toata membrana unui minut sau, doamne fereste, a unei intregi ore, ca daca lucrurile de Lungă Durată ce se perindă, ce se lăfăie prin faţa mea ar deveni simple instanţe, ce s-ar intampla cu mine, as pieri din pricină de neputintă (din pricina de titirez), m-as prăvăli constransă- prăfăraie si doua bile pe-un covor, pe-un parchet? Ca sa vezi, Io, uriasa, io, moara, cu corpul meu stabil, bine pus la punct, răpusa de betia oculara, vertexul cherchelit si vai&amar. Ce frica! Dar noroc ca de fiecare data ochisorii revin la matca lor apoasă si sticloasă, intre cornee si iris se restabileste domnia civilizata, Vederea e iar săgeată, străpungere, străfulgerare, focalizare si scânteiută aprigă.

Si ma uitam la o muscă prostovană cum se roteste- raportat la puterile Lumii ei modeste- anotimpuri intregi, in jurul candelabrului. La mine n-a durat mult, si m-au apucat nervii. Chiar in halul acesta, muscă hă, fara niciun pic de discernământ, vrei sa te prindă veșnicia si roadele pamantului la mine in casa?! Ei, si cand am apucat-o de umeri, cand i-am tulburat invârteală lenesă, cand i-am taiat cercul cu foarfeca, a luat-o razna, si-a iesit din mecanism. Rotiri in zig zag, accelerari masive, dat peste cap, dat peste aripi&antene, a cincea, strigat la mine direct din trompa! Hmm, am zis cuminte, cum priveam in sus.
Ei, si atunci m-am gandit io, ca, fara sa doresc, am provocat o betie ca-n paragraful de mai sus; putin importă ca una tip dipteră. Am stricat sarmana musca! Acuma ii fug ochii si nu stiu de unde s-o ooopresc...

Vorbe cu semnul exclamării

Cand eram mică ziceam des: fruuuuci, cic-cic-casa, esti guuş, caramba la scara ta, piri-pipo, trag o linie de foc si nu ma mai joc deloc, ai ciulit, trag o linie bună si nu ma joc o tură, mincinoasaaa din căăămin s-a pupat cu moş martin, ţi-ar cheli, cine nu-i gata il iau cu lopata, ma duc Afară, uuuui o ciorăăă, uuuui cum zboarăă, pup-o-n (vai, mai copii mai) sa moarăăă, ti-e ciudă- bagă nasu-n budă, daaacă nu-ti convineee- (vai, măi copii măi), Ţară Ţară vrem ostaaaş peeee...crocolili (oh, nu)
Toate, absolut toate, zise cu semnul exclamarii (!). Nu era, aşaaaa, cu 1na-cu 2uă, de glumă

Stană de piatră

Nu stiu unde ma aflu exact, am Impresia că-ntr-o stană de piatră. Si, desi e strîmt, mai pot înc-o impresie: nu prea stiu cum sa ies
(in brate, cu mine afara)

Pe urmele lui crocolili

Little dead bodies

Celelalte doua capuri care nu s-au gasit, sunt in Burtă la mine. Io, crocolili, inghit foarte multi ursuleti Papi pe zi, formez de una singura o Grupare sukkar-ă in habitatul urban si civilizat care ma inconjoara (energia instinctelor recupereaza din Urmăăă). Si imi face (din pacate! + ce n-as da sa schimb ceva!) o placere enorma sa le iau capul micilor vietaţi din ciocolată cu capsuni; uneori cu dintii, alteori nu trebuie sa misc un deget dintr-asta de-al meu, capul se desface singur.
Hai, puritanilor, nu strambati din guriţele voastre mici, ursii acestia nu-s pe cale de disparitie, in schimb, crocolili se strofoacă (ăăhă) sa prindă loc, pe-o potentială ultimă sută de metri, la cursul special al unei specii rare. Emoţii+ emoţii

PDS pentru Matei Calinescu

le fruit de cendres de nos veilles (Exil)

Veghe

In limba pierduta- in umbra pierduta a limbii-
saltul in pierdere. Lumina muta le cheama,
urme de urme, silabele sterse
in eternitatea fragila a toamnei

Intre zaruri cu pleoape lasate, in departarea
auzului: ovaluri de var.

Nimic de spus peste care
pluteste un Trebuie, ecou de ecou de ecou
porunca ingerului Eutuel

Si-acum o veghe pentru cuvinte-
rostite-n nestire, nestiute-n rostire,
si mai ales pentru cele care, in golul tainei,
si-au mocnit de-a lungul anilor intelesul
in acest fruct de cenusa


Exil

Ainsi va toute chair au cilice du sel, le fruit de cendre de nos veilles, la rose naine de vos sables, et l’épouse nocturne avant l’aurore reconduite…
Ah ! toute chose vaine au van de la mémoire, ah ! toute chose insane aux fifres de l’exil : le pur nautile des eaux libres, le pur mobile de nos songes,
Et les poèmes de la nuit avant l’aurore répudiés, l’aile fossile prise au piège des grandes vêpres d’ambre jaune…
Ah ! qu’on brûle, ah ! qu’on brûle, à la pointe des sables, tout ce débris de plume, d’ongle, de chevelures peintes et de toiles impures,
Et les poèmes nés d’hier, ah ! les poèmes nés un soir à la fourche de l’éclair, il en est comme de la cendre au lait des femmes, trace infime…
Et de toute chose ailée dont vous n’avez usage, me composant un pur langage sans office
Voici que j’ai dessein encore d’un grand poème délébile
(Saint- John Perse)

sunt amarata. ce veste. am vazut la Luiza si la Urmuz.
departe, spre Itaca lui secreta...

Mânuţe cauciucate, mânuţe de zinc, mânuţe de guma, mânuţe de plastic

-Asta e, i-am zis, odata ce le-am investit cu incredere si obiceiuri, obiectele nu mai depind de mine, sunt eu in mâinile lor, intelegi, şoricelule?!
(Aşa-şi castigă Existenta)- paranteză pentru Oameni
-Inteleg, stapana crocolili, mi-a raspuns Dorinel, dar cere mult efort sustinerea?
-Faza-i ca devin si eu foarte usoară, in toată treaba asta
...

Acuma Dorinel se incapataneaza sa ma ia in brate sau macar sa ma tina pe genunchi (maaaaxim un minut). Cine-a mai auzit de genunchi de şoricel? Usoară era in sensu de vulnerabilă.

Reguli si urechi impuse din Afara

Parfum in miniatura

E foarte drăguţ sa intri in propria ta camera si sa simti un miros parfumat strain. Adica e drăguţ sa te gandesti ca tocmai ce s-a parfumat o păpusă, sau ma rog, o fiinta feminina la alegere de pe rafturi ori bibliotecă. Si mai departe, in cadrul unei sferto secunde, ca oare e parfum cu pompiţă, pe unde calatoreste, vietatea partenera e de incredere, la ce ora se intoarce (?!). Toate astea, scotocind, la capatul celalalt al sferto-secundei, dupa te miri ce chestie necesara cu o atitudine (de locatar) foarte normala, incercand sa-ti neglijezi propria persoana (existenţă!). Fireste, nu vrei sa deranjezi. Mirosul parfumat dureaza foarte putin, si nici nu e de mirare, la cat de mica poate sa fie o papusă...

Ursii din nasturele polar

Pe suprafata dictionarului de simboluri cade un nasture foarte rotund si alb. Nasturele greoi se poticneste intre Iris, Stanjenel, Ixion, Împestriţătură si Îndragostit, al saselea arcan major. Nimic pe dinăuntru nu clinteste, nicio reactie. Doar crocolili (ce pare a fi singura fiintă de prin zonă) isi muta privirea si observa cu atentie. Ixion ramane legat de roata, stânjenelul purifica in liniste chestii si-acoperisuri prin Japonia, jujubierul mistic de pe-o pagina dedesupt isi tine rasuflarea, spinii si florile rosii, minutele trec, nimeni, nicio miscare, nasturele e ridicat intre cele doua degete puternice, rotit cand pe faţă, cand pe dos. Apoi, usor, ies la iveala. Cei doi ursi polari dinauntrul gelatinei inghetate de sidef. Stau la inaltimea aceluiasi rang, unul din protagonisti pare a fi fată si spune o povestire cu Lucas si niste melci lumina. La suprafata, nasturele e dotat cu doi ochi foarte blanzi care decupeaza cercuri de liniste si soare nordic din camera de bloc si care, nu-mi vine sa cred, te roaga sa nu le tradezi secretul. Drept rasplata, ursii se ofera sa stea incheiati oriunde e nevoie de pază pe teritoriul cămăşuţei de noapte.
Mai vreau sa spun ca lucrurile acestea se observa in serile cand ti-e foarte dor de cineva, totul se petrece cu incetineala regiunilor arctice. Asta, in cazul in care notiunea există. Suprafete uriase reproduse cu ajutorul unui pahar cu apa foarte foarte rece de la polul nord (frigider). Somn usor, la ursi!

Egor din REM

...pana si crocolili s-a cuprins pe sine in el

In rand cu musafirii

Dupa ce-am mancat niste dulceata din acele cuţiuţe rotunde de plastic care-ti ajung maxim pe o masea, dar care totusi merita toata osteneala, dupa ce am dat pe gatlej doua pahare de cristal pline cu lapte, iata cu ce m-am confruntat in oglinda joasa de la aragaz. Niste fete jurubiţe, mai mari si mai mici care, stand aliniate, mirosind parfumat, cu gene rotunde ce se invarteau foarte incet pe curbura unor morişti mangaietoare, ma priveau cu atentie. Aparitii ascunse provocate de dulceata de capsuni din burta mea? Pur si simplu m-am asezat langa ele, io, cu picioarele mele uriase incaltate in sandale rosii. Sa vad ce-i de vazut. Ar fi fost distractiv sa apara o noua crocolili, la care sa ne holbam mai departe si pe care s-o punem mai departe in incurcatura, dar n-a aparut. Si cum stateam in rand cu ele, ma gandeam la chestiunea aceasta, Curajul vreau sa spun, cu care anumite lucrusoare destul de nefiresti se intampla, Interesul cu care se infiinteaza pe langa o masa, o farfurie, un frigider, respectiv pe langa factori bine amestecati in Realitate, bineinteles, gospodaria le intampina cu mare bucurie si mirare, de fapt nici nu se misca, sta Locului, dar totusi, aici, in sandalele mele, ma intreb... oare cat de departe de mine urmeaza ce-i de urmat cu ele, io, una, am voie acolo, oare le asteapta barcazuri la iesirea din crocolili

Dihania

Cand ai pornit sa te enervezi, esti pierdut. Pentru ca hai, ma ia de mână, vezi-te un pic in oglinda, lâna oilor. Scaiul o sa se tina necontenit de tine (pasul dropiei) si nu-ti ramane decat sa te lupti, pauvre grande marguerite, impodobita toata in capitule globuloase cu flori albastre-verzui. Sa-i dam drumu', rostogol sau ma rog, alege tu o metoda! Mânecile suvâlcate, pumnii inclestati, fara inele sau alte podoabe, pozitionata fata in fata cu dihania, buruiana-zmeului.
-de la ce-a pornit, ma intreaba?
-ah, planta ghimpoasa ce esti!
M-am enervat marunt, Ceva s-a clintit, uzina de baloane mate, nu prea conteaza, altul e subiectul. Sa zicem ca de la niste simple cumparaturi, de la dublurile din frigider, de la sacosa, de la sacosa plina cu pâinici, eclere, dischete demachiante, stateau toate ingramadite, asteptau, ce asteptau? Sau de la floraria plina cu fete foarte dragute, eu ultima la rand am plecat. In urma cumparaturilor, am mai facut io ce-am mai facut dar cand am observat ca nu se deschide capacul de la cutia cu mustar, in timp ce-mi împlântam buricele degetelor in gatlejul de plastic verde, ochisorii vicleni ai mintii ma proiectau pe mine rânjind, trântind respectiva cutie de un perete care se muşluieşte instant, un perete neaparat in aer liber, pentru ca sincer acuma, nu-mi permit astfel de desfrâuri in propria-mi gospodarie curata luna& bec (o sa vedeti, alt bec). Si apoi a continuat subtil, iti trebuie doar atentie, un telefon cade pe jos in loc sa aterizeze pe pat, celalalt iese cu usurinta din priza cand il bagi la incarcat, ambalajul de cascaval lasa dâre galbene de melc pe farfurie, in baie s-a varsat ditamai tubul de crema pe covoras, brusc becul care nu mai ardea de vreo 2 luni bune mi se sparge in cap, atarna asa, nesuferit si ars, ma plimb cu el prin toata casa, impodobita cu flori de scai pe corpul de lâna, tresar, nu mai suport si-as vrea sa pleznesc ceva in calea mea. Imi amintesc de dihanie!
Ei, si atunci scot lancea, ultima rămasa in trusă. Ca sa lupt cu dezordinea asta, nefireasca a lucrurilor. Arunc de ciuda cascavalul la gunoi cu tot cu farfurie, spal vasele cu frigiderul lasat intentionat deschis, stau in curent, pe deasupra si-n picioarele goale, beau cola in loc de lapte 1, 6 grasime, scriu gresit procentul de grasime, ma masez din cap pana-n picioare cu crema, trântesc esarfa in care se agată mereu brătara mea cu dragoni, cum reuseste, alta enervare: unul din dragoni de argint e ştirb. Ar mai fi si tăntălăul ăsta de tecst...

Buretele obscur din Viena

E foarte distractiv sa uiti un burete de piele in Viena, Londra sau Praga, ma rog, un oras mareţ oarecare. Sa-ti imaginezi cum printre statui, monumente, muzee, turisti, timbre, harti si tablouri, pluteste in aer un burete de baie, al unei fete oarecare crocolili din Romania. Ea s-a indepartat hăăh ăh, de mult, imbracata, incarcata de bagaje, de buzunarele largi pline ochi cu bilete de tramvai sau metrou, intrari la muzeu, esarfe, desene, ilustrate cartonate, carti in limbi necunoscute, umbrele, e deja tolănită pe teritoriu local. Si care, daca tot e sa amintim, avea niste pete negre dobandite din greseala cand, uitat in cada stralucitoare, s-a imbibat cu niste feşteală scursa din masina de spalat ruland pe programul 9, am impresia cel pentru pelerine obscure croite in favoarea vrajitoarelor alchimiste de onoare. Burete pe care, saraca de ea, turna un fel de tinctura, ca stergând apăsat, pielicica subtire si calda sa capete macar pe sfert sporul cristalizat, cu însuşirea de a refracta puternic lumina, al papusilor exotice de marcasit din căpşor. Degeaba, e dus, inmagazinat intr-un proiect descheiat al Vienei

Un înger de cca 1,8 grame

Poate nu vi s-a intamplat niciodata, dar îngerii de zinc se pot gasi in sosete cu dantelă. Incerc, nu stiu precis de ce. Eu m-am trezit ca ma inţepa ceva intr-o dimineata, cand mergeam sa cumpar de peste drum cirese. Ma gandeam sa vezi, sigur mi-o fi sarit vreo pietricica, cum D-zeu reuseste (?!) ca am papuci cu fermoar, sa vezi, mi-o fi picat o cireasa imaginara din gura la vale spre încălţăre, hai, nu-mi spune ca s-a pilit iar vreun soricel, in cele din urma ajunsa peste drum caci nu mai aveam timp sa ma gandesc, am fuşărit-o, posibil sa ma inţepe concura si sferto injuratura de printre dinti. Ei, si cand am ajuns acasa, cu gura plina de cirese spalate, l-am rugat pe servitor sa-mi scoata soseta dantelata, si ce sa vezi: un inger stralucitor din zinc care sforaia bine mersi. Cum reusesti sa sforai cu un nas sub forma de linie scrijelita parca cu calamina sau mangal, nu stiu exact. Mai intai l-am zgấlţâit usor de umeri, l-am gâdilat c-o codita de cireasa in urechea cu virtuti antioxidante ca sa reactioneze prin râs, l-am ridicat usor pe buricul degetului aratator sa depistez macar cam ce greutate are si ce numar atomic i s-ar cuveni, vechimea protonilor din inima lui. Dar mai ales care e sarcina lui electrica in ceea ce ma priveste. Am lasat sa-l ude cativa picuri de pe-o cireasa luata din bol, insa stropii rari n-au preschimbat decat tesatura sosetei, plus ca mi-a fost frica sa nu-l apuce vreun "tremurat de zinc". In fine, am zis, c-o ridicatura de mana! Ma plictiseste acest inger din zinc, lipsit de reactii umane. Vino, servitorule, avem treburi mai bune de facut.
-il lasam, asa, pur si simplu sa doarma?
-...

In cele din urma cand sa ne indepartam, l-am sarutat totusi usor pe ţălpita de metal, incercand sa lipesc la modul discret gandul: oare acest înger mi-a aparut in urma vreunui deficit din organism? Sau in aliaj cu soseta alba, sa ma protejeze impotriva vreunei Ruginiri, oare e posibil