Ramuri reci

i-a venit sa umble in varful picioarelor, sa ciuguleasca cu unghiutele si talpisoarele ei ramurile copacilor reci din gresie. brusc sa-si forteze echilibristica ca sa paseasca pe o muchie racoroasa, muchie din cauza lumilor laterale aeriene, pustii, friguroase si abisale. si in locul furnicaturilor usor baltoase sa simta intepaturile de lignina din crengi. copacii reci aveau gauri pe care le-a folosit sa-si sprijine dopurile rotunde si bondoace din varful degetelor, sa le tina respiratia, sa se ridice cu susu-n jos ca un liliac, sa stea implantata, capsand la un loc fragmente de tunica despartita in stanga si-n dreapta.
dupa aia, a pasit iar normal
era rece si talpile ei mici au transpirat usor, din varful picurilor de sudoare au crescut mici flori liliachii in vestibulul crengilor, de-o durata scurta, inflorite in gineceele unor secunde. si firele crengilor s-au impletit crescand si napadindu-se, inaltand in straturi fata, cotropind tunelurile dintre degete, spatiul gol a inflorit in mici increngaturi si vegetatii microtarsiene pe care a continuat sa le paseasca. si mai inalta
imbarcata in pasi tubulari si infloriti, din calcatura primavaroasa si-a furisat dupa aia ochii, pe sub pleoape, culcandu-i in epiteliu moale. ochii s-au lasat inveliti, si-au imbratisat mikimausii si visele, lasandu-se apoi pe fundul capului asezat pe perna, sub tavan. visa sub el, ca sub un acoperis acvatic, maritim, bun pentru adanciri, bun pentru scoborari. dar curios, nu tocmai ce urcase, ce se inaltase? cu toate astea isi tinea capul plecat, culcat pe o perna