joi, septembrie 30, 2010

Ofer loc mic de muncă

Cred că o să angajez pînă la urmă un minifochist. Îmi trebuie ca să facă din cînd în cînd (mă rog, eu nu-s de meserie, aşa că o să calculeze el strict, intervalele) cîte-un foc la mine-n palme, să nu-mi mai îngheţe degetele! În sensul că uneori sunt foarte ocupată şi n-am posibilitatea să mi le încălzesc singură sau să îmi pun mănuşi sau să le bag în buzunarele calde de la halatul de baie. Şi uite că se apropie sezonul de toamnă şi frig, şi ştiu bine ce m-aşteaptă! În caietul de sarcini o să intre şi gătejele, adică nişte lemne, crenguţe foarte mici şi subţiri, care să se aprindă în timp util şi care să facă un foc de dimensiuni mici, să nu mă trezesc că face angajatul vreo minune şi îmi aprinde degetele! Nici prea prea, nici foarte foarte, temperatura de degete normală. De-asta trebuie să caut cu atenţie, cineva care se pricepe şi care are experienţă în domeniu.

marți, septembrie 21, 2010

Ce dezordine!

Aşa ce mă distrează cînd mă gîndesc că am un hîrleţ şi un măturoi în burtă. Asta din cauză că tot azi am cumpărat si două indiene. Stai că n-o să se! Vreau să zic că s-a ajuns la Ordinea asta hăndălită din cauză că imediat ce am cumpărat un hîrleţ si un măturoi m-am dus la cofetărie şi am halit două indiene (marcă de prăjitură). Si numai ce m-am trezit pe nesimţite cu cele 4 creaturi lipite si unite pe tot restul zilei, formînd un Tuot, remorcat după mine! Ba mi se servea o indiană pe hîrleţ la fierarie, ba ceream o indiană cu coada puternică, ba cele două măturoaie învelite lăsau urme de ciocolată pe hîrtia albă din farfurie. Doamne fereşte-mă ce mă distrează!

vineri, septembrie 17, 2010

Sare muştarul?

Asa ce mă distrează că sarea de masă coine si antiaglomerant!

vineri, septembrie 10, 2010

Îngerii cu două feţe

Vă rog, să nu se înţeleagă greşit! Vreau să spun că aşa au fost dînşii construiţi, că şi la spate poartă tot o Faţă. Ca să nu creadă bieţii că pe ei nimeni nu-i veghează! (cînd de fapt se păzează singuri!) Şi m-am tot gîndit cum să demonstrez, aşa că am folosit o poză în oglindă ca să se vadă...

marți, septembrie 07, 2010

Al meu Urechiţă



Ştiaţi că şi urechile lipsă răzbesc? Îhî, drept dovadă, uite poza cu urechea de porţelan lipsă în valoare de circa de 25 de ani! Nu mi-a venit să cred, cînd l-am văzut într-o vitrină ponosită de la ţară, că încă e viu şi mai există. Salut, măi simpăticanule! iar el m-a strîns în braţe, şi m-a rugat, exact ca pe vremuri, să repet un pic mai tare vorba. Salut, măi simpăticanule!! Multe n-a mai durat, aşa că ne-am îndepărtat, eu cărînd un geamantan cu urechea lui lipsă iar el povestindu-mi vrute şi nevrute...

duminică, septembrie 05, 2010

Sarea şi piperul într-o relaţie

Ei sunt Tristan şi Isolniţa. Numai că aşa ne-a fost înţelegerea cînd au cerut să îi accept în chirie, le-am spus, în calitate de stăpînă a gospodăriei, nu accept piper trist în casă! De-asta, în poză, piperul Tristan, deşi rănit de o suliţă, zîmbeşte...
Sunt nişte drăguţi în rest, şi pentru că eu mănînc foarte sărat, mai mult Isolda îmi povesteşte, cum e ea irlandeză, că-l iubeşte mult deşi o cam face să strănute. Mi-a zis odată, ştii marea poveste de dragoste? M-a surprins nu glumă, o solniţă să citească legende medievale, şi-am zis că da, ştiu! Păi şi nu ţi pare distractivă ironia? Hăă, am zis cu gura plină de pîine cu unt foarte sărată, ce ironie, copilă? Păi cu noi doi, eu în alb, el în negru! La care eu, continuă! Variantele de culoare ale corabiei! Cu Kaherdin şi Isolda the Fair la bord! Ce să mai, am rămas cu gura căscată şi m-am scuzat de la masă.

sâmbătă, septembrie 04, 2010

vineri, septembrie 03, 2010

Hintuşism

Cred c-am făcut cam mult foc sub ruga către zeul Răguşhiva (zeul răguşelii pe romîneşte). Pentru că nu mi se mai eliberează bronhiile!

joi, septembrie 02, 2010

Mică dare de seamă despre numărare

De cînd tot vreau să zic că seminţele florii şopîrliţă albă sunt atît de mici că trebuie 300.000 de bucăţi pentru a cîntări un gram