joi, martie 29, 2007

Once sapun a time

Familia mea se spala pe maini cu un sapun verde, de mar. Sapanul statea pe marginea vasului de portelan, manjindu-l de bule si spume. Sapunul capata clabuci albastri de la mainile cu cerneala de tipar ale mamei obosite si infometate.
Dar nu numai banii innegresc, albastresc. La fel de bine, si anii.

marți, martie 27, 2007

Sarea sa te piste

Tu zi-mi, iti place sa inmoi painea in zeama rosiilor taiate?
Sa te piste o idee in varful limbii

duminică, martie 25, 2007

Chiar!

Chiar!
Ar trebuit sa-mi omologhez blogul -CAMERA OBSCURA
Ma rog, vorba vine sa omologhez...cuvantul a luat-o pe furis inaintea lucrului in sine(adica a blogului).
Dar stii de ce? Pentru ca ma duc sa joc la 6/49.

It shoot pee a laugh, margareto

Auzi? Tu asculti Camera Obscura? In special piesa aia Tears for Affairs. Stii, voiam sa intreb, de fapt eram curioasa. Cum te comporti cand asculti piesa aia?
Eu una ma simt influentata din capul blitzului...ca sa ma cliseizez un pic. Dar de regula, impactul cel mai puternic il are cand sunt singura. Atunci imi vine sa, imi vine s-o rog sa cante la nesfarsit, sa nu se mai termine, sa play on and on, sa tot povesteasca despre shedding tears. Cand zice look me in the eye, se realizeaza primul exercitiu de imaginatie, primul pas spre parasirea realitatii imediat inconjuratoare, il privesc pe spectatorul invizibil, il privesc cu forta, imi investesc culoarea ochilor cu un fel de hipnotizare speciala. Hey, I'm taking an interest here!
Asa, cand zice look me in the eye, ma declansez la inceputul camerei, zona fara covor, misc din solduri, le azvarl in exteriorul cercului fiintei mele si precis fac vreunul din semnele mult prea folosite in actiuni dinamice si ritmate, il pun pe spectatorul invizibil sa nu se joace, la o adica il silesc...sa se uite in ochii mei. Oh, stupid little thing
Si cum vocea tipei urca usor, ca un ridicat din umeri la finalul anumitor versuri, atunci ma rasucesc si eu pe calcaiele imbracate in ciupici, cu intentia unui usor avant autosuficient. Valsez, alunec...pe parchetul melaminat (laminat).

Piesa asta ma face sa ma simta caraghioasa. Imi place cum ma face sa ma simt whisper-ul, dont cry-ul, imi place cum ii raspunde o alta voce primei vocii You had to drive-I didn't want to.
Si cu siguranta sunt eu, vocea tipei e a mea. Tipa e micuta si imbracata o idee traznita, traznit, scuze. Si canta pentru cativa prieteni, o face mai mult razand, ei o indragesc, in principal Tp. Tp chiar o adora, ea se cam refera la el cand zice I’ll take an interest in Illustration It should be a laugh Your words are with me still They whisper in the grass
E genul ala de piesa ticaloasa care te face sa visezi instant, genul ala de piesa cu tarif special care te transporta intr-un anume loc, bar special, cu anumite companii care inseamna ceva in viata ta, piesa catalizatoare de cochetarii narcisiste.

CLIŞÉUL este o imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obţinută în camera obscură şi după care se face reproducerea fotografică. Camera Obscura e cliseul meu, declansatorul si sustinatorul dedublarii mele, e sosia mea initiala. E copia pe care o copiez. Eu sunt reproducerea ei in realitatea domestica, garsonierica, bulevardul mihai bravurica

Vai de mine, a inceput Ever fallen in love si Nouvelle Vague! I love this song, i love it, i love it, i love IT, i loooov

-Pune-ti castile! Adica acum!
-Adica sa iubesc piesa la casti? Mi-e imposibil, imposi, impo, imp, im, m, m

sâmbătă, martie 24, 2007

Necumparatele de narcise

Azi am vrut narcise. Imi plac mult narcisele. Si nu le-am cumparat acolo unde am zis in gand cat imi plac narcisele. Le-am amanat spre casa, le-am amanat pentru tiganca cu naframa. Dar trebuia sa stiu mai bine, florile nu se amana, caci lenea. Florile se apuca de cozi, se scutura usor de picaturile de apa, se platesc si se pleaca cu ele intr-o mana, in cealalta sacosa. Apoi se instaleaza in autobuze sau tramvaie, se cauta un loc liber din priviri, se aseaza, se tin drept in mana, se pun pe umeri cand se cauta cheia de la scara, se umezeste geaca, se tin la subsuoara cand se deschide usa de la lift. Cand se muta geanta unu alaturi de sacosa numaru' doi se tin intre picioare. Se tin usor, sa nu se franga, se introduce cheia in usa, se lasa rasturnate sacosele si gentile in hol si se intra incaltata in camera, se ia vaza, se clateste, se umple cu apa si se rasfira florile.
Si se privesc din cand in cand in decursul rutinei zilei de sambata, intre privirile spre te-miri-ce emisiune la televizor si randurile din cartea cea minunata numita Sotron. Si se instaleaza o stare ciudat de placuta, de liniste interioara ce capata valente estetice. Privite, se impun cumva in fatza defectelor singuratatii si devin un partener frumos mirositor. Singur, singur si ursuz, da' cu flori in vaza. Cumparate, e pitica vointa de a nu te lasa prada chiar-de-tot comoditatii de a fi singur. Osteneala de a cumpara niste flori spune cevaaa
Narcisile de la Unirea lipsesc in casa mea si prin urmare in spiritul meu. Drept urmare scriu despre ele in locul privilegiului de a le privi si admira din cand in cand.

miercuri, martie 21, 2007

iui

Almele ce s-au strambele degetit.
Sau ce s-au strambat degetele mele.
Sau pentru ca am aratat cu ele?

luni, martie 19, 2007

scrisoare pt portbagaj

Frig si pacat ca ne apropiem de casa. Asa cum ti-am mai zis si altdata, as vrea sa continui drumul.
In schimb n-as vrea sa cobor, sa pipai dupa telefon, sa imi trag gentile de pe bancheta din spate si sa trantesc usa, sa pasesc repezit dalele din fatza blocului 24, sa calc pe gaura de canal cu patru gauri. Si sa sun la interfon. Mereu ma intorc, oricand ar putea fi cineva in spatele meu.
Ma vad stand in casa scarii, privind cutiile de lemn cu numere de la 16 la 37. Unele sunt intr-o stare mai buna decat altele, unii oameni sunt mai singuri decat altii, unele inchise cu lacat, altele lipsite de numerele corespunzatoare, altele pline de abtibilduri. Ma strange ceva de gat, ma intorc iar la cutia de posta cu nr 16 si imi bag mainile in ea. Sa mi le incalzesc, sa dau peste niste pui de randunica care sa imi ciupeasca varfurile degetelor, sa imi fac un tratament, sa ma inchin, sa mi le proptesc, sa cer de baut.
Daca n-as fi coborat, ce bine ar fi fost.
Dar asa, ma dau cu oja in cutie. De ce? Pentru ca e prea tarziu, pentru ca m-am indepartat.
As strange in brate panoul de cutii de lemn, l-as inchide in bratele mele pana mi s-ar destrama materialul bluzei roz de la subsuori. Pana la osteneala, pana la febra musculara. Mi-as lipi fruntea de cuibul meu de corespondenta pana mi-ar amorti linile pielii. O muzica incet fredonata, miorlaita. Si-as plange peste lemn.
Apasatura fruntii as duriga-o spre obrazul drept, imprimat si durigat pe suprafata lemnului pana la urmatoarea granita. Apoi ceafa, renuntand la brate. Cu ceafa lipita de peretele de lemn, mi-as intinde mainile ca si cum as imagina un zbor.
Un zbor in casa scarii si fire de par agatate in teasta cutiei de posta.
Ce ingrozitor e sa cobori, sa-ti tarai gentile in urma pasilor grei si singuri. Sa trantesti usa si ca fraiera sa n-o deschizi la loc. Sa te indepartezi. Sa-ti inghete mainile pe cifrele interfonului, sa privesti in spate pentru ca oricand poa sa fie cineva.
Daca panoul de poste ar fi un zid invizibil l-as troncani, l-as hodorogi, m-as juca escaladandu-l cu mainile. Mutandu-le, inaltandu-le, agatandu-le, permutand palmele peste cutiile alipite. As incepe sa zig zag din solduri, sa ma rotesc, sa ma frec, sa inalt, sa zaresc din varfuri, sa inapoiez gleznele. Sa zgaltai formele si postele. As dansa. Toate cutiile pentru scrisori au un vagin. Cutiile pentru scrisori sunt de gen feminin.
Palmele mele s-ar indragosti in jocul asta, dar eu n-as vedea nici un viitor. Le-as lasa sa pipaie in continuare, sa asmuteasca lemnul. In final, as inceta si as pleca.
Cutiile de corespondenta au o prapastie, un hau, un abis, un gol. O teasta, o crapatura prin care incerc sa-mi spanzur degetele lungi si subtiri, sa mi le strecor elastic, sa pipai genunea pe dinauntru. Acestea au lacat.
Cuiburile fara lacat permit deschiderea cutiei, portii, cortinei. Golul inceteaza a mai fi abis, hau, prapastie. Cutia de corespondenta devine un portbagaj. Il ridic, Imi var gentile in portbagaj, eliberata plec in urma ta.

Lacatele sunt drumul spre stramtoare. Cheile sunt drumul spre stramtoare, pasuri, trecatori, stramtori. Nu-mi plac lockatele, nu-mi plac corespondetele inchise in abisuri, goluri, prapastii.
Cheile nu deschid, cheile vestesc inchiderea.
Imi plac scenele, cortinele, portbagajele.
Si scarile. Pe care le urc, in urma corespondentei. Ma adapostesc in casa mea si citesc toate scrisorile strangulate, furate, invizibile, sustrase.
Secretosilor!

joi, martie 15, 2007

frumoasa si lenesul

Iti mai ia mult sa ma convingi ca-s frumoasa? Aproape c-am amortit, aproape ca m-am plictisit, indata o sa incep sa ma incrunt si o sa-mi zboare sperantele din ochi, ca niste fluturi eliberati si sictiriti. Nu vreau sa ma incrunt, nu vreau sa ma stric singura dar nici mare nadejde in tine nu-mi mai pun.
Nu vreau sa ridic oglinda, stau incapatanata si pironita de privirea ta intoarsa intr-o total alta parte, agatata in alte fisiere, masuratoare de alte notiuni si clase, inrobita de diferite task-uri. M-am pironit singura, bravo. M-am tras singura de maneca si m-am avertizat sa stau locului, daca nu vreau sa am de-a face cu mine, cu tine, pardon. M-am ascultat, m-am subordonat in asteptarea poftei si placerii de frumos. M-am nemiscat singura de emotie, de bucurie ca incepi sa ma convingi si sa tragi cele mai infailibile concluzii. Sa tragi de ele ca de niste elastice si sa te intinzi la nesfarsit. Si sa agati concluziile si schitele intr-o historyeta. O scriere apocrifa, amestecata cu desene, note, schite si maimutareli, o scriere ce-o sa devina legenda.
Nemiscata si nesortita privirii tale, eram bucuroasa, eram fericita c-o sa fac parte dintr-o legenda. Rabdatoare, ca o sa fiu admirata, incremenita asteptandu-ti ochii care sa dea drumul povestii am inceput sa amortesc, prinsa in cercul vicios al asteptarii.
O sa-mi inchid indata ochii de atata imobilitate si o sa mi se duca pironeala pe apa sambetii. Dar ma duc si eu cu ea. Decat sa raman nefixata, mai bine stau pluta cu ochii atintiti in soare si ma las dusa de curs. Sau incearca totusi, sa dai curs admiratiei tale fata de mine si porunceste-mi calitatile. Fa-mi un bine.
Adorm, simt cum mi se inchid ochii. O sa pic, o sa ma rastorn in pat, ghemuita. O sa ma admiri atipita? Cum? Interes din partea mea n-o sa existe, iti dai seama. Dar ce farmec o sa mai aiba? N-o sa mai vad cum, devenit pe deplin convins, te impresionezi, ma impresionezi, pardon cu cat sunt de draguta delicioasa delicata deh.
O sa dureze la nesfarsit, o sa te hotarasti ca-s draguta cand o sa fie prea tarziu. N-o sa-ti mai ramana nimic de convins, de privit, iar de mintit nu vreau sa ma minti. Buhaiala, parul rar si santurile de pe frunte o sa-ti capteze interesul, cu siguranta, dar n-o sa fie nicio placere in indeletnicea asta. Tenul meu zbarcit si ochii incrustati de riduri o sa-ti cada ca o greutate pe picioare. O sa-ti cada peste decizie si o sa ne ducem amandoi la fund, tu desemnat ca partea cea mai vatamata, cu unghiile de la picioare invinetite..eu bosumflata si ofilita de nestiuta frumusete
Asa-ti trebuie
pardon
Asa-mi trebuie
(langa un lenes, mori de uratenie)

miercuri, martie 14, 2007

lacrimili si crocolili

Sa tot stau si sa te privesc. Sa ma uit dintr-o parte, apoi sa-mi mut privirea in partea cealalta si sa vad ca esti la fel. Sa-mi vina sa te ating usor, cu cel mai usor varf de deget, cu cea mai inofensiva epiderma. Ca-n stanga nu te schimbi deloc, ca-n dreapta se intampla sa ramai la fel. Cu tine, timpul sta in loc, nu gasesc schimbari. Schimb rotirea rotitelor timpului cu cea a ochilor (privirii). In jurul tau ochiul meu se muleaza perfect.Te pot cuprinde fara sa ma misc de-adevaratelea, e doar un fel de a sustine contrastul si pe tine sa te scot cat se poate de mica. Doar sa te privesc. Intr-un fel esti foarte tentanta, din cauza asta as vrea sa te inghit sau sa ma ling de tine pe bot, gandindu-ma ca te pitesti sub buza de jos sau ca aluneci incet in jurul obrazului sau ca te agati ca o stalagmita de cerul gurii, in final depozitandu-te in stomacul meu. Dar m-as lipsi de energia care incepe sa se formeze, o simt. Fireste ca ochiul umezeste, ca te fixez cu o privire umeda si lucioasa, la fel ca tine. Te privesc cot la cot cu materia care te-a facut, asta ca sa ma simt indreptatita. Sa am dreptul sa te urmaresc, sa te pironesc.
Stiu ca esti sarata, recunosc ca nu mi-e straina natura ta, m-am desfatat cu ea in alte dati in care starea mea psihologica era tulburata sau peste masura incantata. Deci stiu ca esti sarata, putin si lipicioasa, ce sa zic, chiar delicioasa. Acum, ca te privesc, bucuroasa ca poti sa stai singura si izolata, ca o mica insula netulburata de intinderea de nisipderma stravezie din jurul tau, n-as vrea sa te apas (turtesc) sau sa te sterg sau sa te intind ca pe-o acuarela. Stiu totusi ca n-ai sa rezisti mult, c-ai sa te latesti pan' sa te diluezi si eu o sa pierd orice forma de-a ta, si asa, destul de fragila si mica. Ca o mica gelatina, cea mai transparenta gelatina scursa dintr-un lichid incolor. Daca ma misc, tremuri si tu, daca ma misc si mai mult, natura ta slaba te imprastie. Deci n-ai stabilitate si-n plus, dupa fapta si rasplata. Tu napadesti ochii, oare as putea sa te strivesc privindu-te, lipsindu-ma de orice scrupule?! Sau nici macar nu mori. Tu pieri sau te inmoi. Usor si transparent, asa ca tine. Te evapori, ca si cum n-ai fi fost. Daca valurile pe care le lasi ar putea fi sesizate, ar fi asemeni celei mai fine dantele. Si totusi, in drumul tau, curgator si unduitor, lasi infime parti, sari cristaline, poate primele furnici dintr-un micron le-ar cara in spate, depozitandu-le intr-un altfel de munte sarat. Ce migala lasi in urma ta.
Atata atentie ti-am acordat, ca in mintea mea esti deja o mica faptura. Cea mai firava. Din lume, din palma, din obraz

Si ce mi-ar placea sa trec prin tine, sa ma umezesc sarat si incolor si poate, un nou ochi care sa ma priveasca fara scrupule sa-mi dea puteri si poate eu sa ma catar in coltul lui, sa stau suspendata o vreme, dand privirii stralucire sau sclipire ca apoi sa ma prabusesc pe obrazul lui, lasand calea unor farame aproape invizibile, sa ma durig crestand mijlocul obrazului cu varsat de vant
Si sa nu ma opresc, sa iau calea mainii ochiului, sa fiu pentru un timp o insula pe-o insula, sa umezesc imperceptibil o mana pentru o vreme, aproape sa trec neobservata, ca-n final sa fiu agatata
de-o maneca, de-o alta palma, de-o batista de unica folosinta. Care sa se bage-ntr-un buzunar, intr-un halat, impaturita sau dosita si in final sa ma arunce
Tu pieri sau te inmoi
in piele, in seri, in acalmii sau la rascruci
Si-apoi revii
in ochi, in batai sau vesti, in perioade de noi framantari
Revii in locul ramas putin sarat, putin uscat


De ce ma plang?

duminică, martie 11, 2007

Eschimosii si stupul de pungi din Atarnati

Ce ciudata halta Atarnati. Am dat peste o relatie intre maracini si pungi. Pungile, in toate culorile, crengile, o culoare, culoarea maracinelui, golasa, gri si plictistoare. Cum s-au nimerit pungi astfel divers colorate, m-am intrebat? Si trenul imi depasi imaginea gandului, dar eu nu, m-am agatat mai departe. Unele roz, altele albastre, unele chiar rosii. Si m-am gandit la eschimosi. Mi i-am inchipuit cu mici unelte, ascutite, culegand pungile. Sunt mici de inaltime si merg mana in mana cu maracinii. Si pentru ca ar bate ditamai drumul sa ajunga in Atarnati.
Dupa aia am realizat spinii. Ciudati spinii astia. Sau rai, mai bine. Spini rai si agatatori. Adica spini lipiciosi, din miere. Dar si pungile, ironica soarta...atarnate.
Si de unde atatea pungi? Si au venit albinele. Ele poarta polenul adunat in saculete situate la picior. Au albinele picioare?
Ultima varianta, indata trebuie sa cobor. Ca in halta Atarnati creste planta erbacee cu flori galbene-auri, punga-babei (Pulicaria dysenterica). Dar atunci cum se explica florile albastre si rosii?


Exista expresia -a sta pe maracini-a fi nerabdator, a nu-si gasi astampar.
Ironica expresia, graira gaurile din pungi. Toate deodata, si asa se nascu simfonia din halta Atarnati. Si vantul nu se lasa mai prejos.
Halta Atarnati e un mister pentru mine. Inca un mister, de parca nu mi-ar ajunge cate am. Spini de miere si eschimosi, in prag de primavara. Si rromi, cred...

vineri, martie 09, 2007

zbor la coama unui plastic

In unele zile ma nimeresc in parcul de distractii. Azi, de exemplu, am urcat la bordul unei cesti, m-am asezat intr-un fund de ceasca alba, cand farfuria ei s-a transformat intr-o balerina. Ne-am pus pe invartit amandoua. Cescuta nu era de portelan, nu era nici imaculta, dar era de treaba. Probabil ne-am gasit singurele de pe tava electrica, chiar nu ne-am ciocnit cu nimeni. Doar m-am invartit, in pace in timp ce batea vantul. O intreaga atmosfera de treaba. Curentul electric, platforma, vantul, legatura dintre mine si ceasca. Daca as fi purtat o fusta cu volane, cu fir de borangic, m-as fi simtit si mai usoara. Ca o libelula ametita. O sa am ocazia sa port o fusta verde, foarte verde si plisata. Astept, sa vedem ce-o sa iasa.
Intr-o alta zi voi fi pasagera intr-un carusel
Zbor la gatul unui cal mic si prapadit, zbor intr-un zbor electric si scartait si senzatia infinit de libertate. Sau ma rog, trei minute. Sigur o sa zambesc, sigur o sa fie pe fundalul unei parade memorialistice si cu picioarele pe balansoar.
Am si fantezii in parcul de distractii. Unde esti calatorule, sa-ti arat niste prostii...

In schimb, in unele zile ma nimereste serviciul. In plin

joi, martie 08, 2007

cati km au trecut?

E ziua internationala a mamei de langa mine. Pe biroul ei sta un buchet de la o tiganca locala, tanti Geta care vinde si garoafe, peste drum de primarie. Vinde flori pentru mamici de pe vremea serbarilor mele, le vinde si acum, vinde si pentru fete, pentru amante, pentru sefe, ea nu face discriminari. Ziua internationala si bataia ei de inima. A mamei.E ziua ta mamicoo, in dar ti-am adus inimaaa si creeede-ma mamicoo nimic mai frumos nu se putea. Am vrut sa-ti culeg o floareee, un mic trandafir luminos...si mai departe nu reusesc sa ajung, ma inghesuie gasca de pici si picimance grabiti, o gramada de perechi de maini. Vad ca doamna mea educatoare lipseste, in schimb sunt altele, frumoase si tinere doamne educatoare care au terminat pedagogicul din Mures. Mamele lor ne-au fost noua educatoare, ne-au dat puncte rosii si ace de gamalie ca sa le agatam in piept. Acum nu mai sunt stelute din hartie creponata.
Am uitat cum se decupeaza inimile de hartie. N-am foarfeca buna, nici plicul pentru ea, n-am nici carioci sa le colorez suprafata. Macar am emotii. La telefon, cu mai putin merit de lucru manual, dar cu acelasi entuziasm.

randul plictisitor de la ghiseu

Am privit-o cu ochi moderni.
Am tacut, cu mainile in buzunare, astupand rotitele timpului. Ma gadilau, dar ma concentram.
Imaginea ei statea in fata, si-n spate, mainile mele deja inceput iritate. Cu ochii mei moderni priveam fata si-mi ascundeam mainile incercand sa stapaneasca rotirea rotitelor in curgerea timpului.
O urmaream altfel, pentru ca devenisem sceptica. Mainile incepeau sa ma usture, buzunarele pareau stramte, apropiindu-se din ce in ce mai tare de incheieturi. Imi era si frica. Putina frica. Ochii moderni i-am strans, i-am apropiat ca sa privesc si mai bine. Mai atent, sa nu pierd focusul. Nu aveam voie s-o pierd. S-o pierd din vedere.
Brusc, imaginea fetei era in randul din spate. Mainile mele au iesit din buzunare, catarandu-se in primul rand. Erau de forma unor pomi cu fructe mici si rosii, salbatice. Aproape ca nu mai reuseam sa-mi tin ochii apropiati. Le-am dat drumul printre ramuri. Mainilor.

miercuri, martie 07, 2007

candva am fost un weakend

Am dormit. Am visat ca mi-am recuperat povestea lunga pe care am scris-o candva. Azi dimineata, era devreme, am visat ca mi-am luat o camasa cu flori mici, rosii. Dar odata ajunsa acasa, ma razgandisem. Era un corset de fapt si nu-l voiam.
Am dormit mult. Nu inseamna nimic special, e ca am stat singura weekendu asta.
Imi vine sa zic : pe degetele mele se catara un copil. Un copil in miniatura. Ma gadila. Ma concentrez la tastele pe care le ating cu o constiinta materna, incerc sa gasesc cuvinte din litere cat mai vecine. In aer literele sunt asezate intr-o pur si simplu alta ordine.
Sunt vulnerabila. Nu stiu daca deep inside sunt superficiala sau sensibila. Stau intinsa in pat, inchid ochii si nu imi inchipui nimic. Uneori imi simt obrajii atinsi. Cateodata iti doresti sa se schimbe ceva si iti imaginezi cum o sa te invaluie schimbarea.
Ce liniste! Parca stau toate in loc. In locul meu.

marți, martie 06, 2007

unt text

Eu nu vreau sa fiu suparata. E motivul care manifesta cea mai mare vointa. Dar un motiv ramane totusi un ucenic pe langa Sare. T-ul a sarit in titlu