Mă uit la ceilalți oameni și nu înțeleg cum reușesc ei să termine totul la
timp și să nu se mai întoarcă niciodată aici.
luni, mai 30, 2011
luni, mai 23, 2011
Oroare
Doamne, ce oroare! Am simțit o pișcătură, apoi o răspîndire caldă de venin în tot corpul (!) apoi într-un interior muiat cuvintele am fost mazilită! Apoi o dorință uriașă de scărpinare. Am mai făcut cîțiva pași, apoi m-am poticnit din nou, apoi iar cîțiva pași, și n-am mai răbdat, mi-am ridicat pantalonii! Deasupra de genunchi, pișcătura. C-un pix invizibil am tăiat de pe listă furnica...M-am scărpinat direct pe pișcătură cît am putut de tare, apoi mi-am tras înapoi pantalonii (!) și pe-aici ți-e drumul. Am mai făcut cîțiva pași, mi-am zis în gînd, doamne cum pișcă puricii pe-un picior ziua în amiaza mare! Toți în același loc! Și cu laser! Din cauza asta mi-am ridicat iar pantalonii și m-am scărpinat cît am putut de tare pe laser, apoi am vrut să rezist pînă acasă la șoricei, să mă scarpine ei cu o perie de rădăcină...Cînd! Oroare! Pe beton, c-un bîzîit o matahală s-a prăbușit! Doamne, pe dos supraviețuiesc matahale?! Era o insectă care scăpase pur și simplu de la un abator! În loc să atîrne într-un cîrlig, tranșată, pe dos la mine, ca o societate căpușă! Mai departe nu mai știu nimic, am leșinat, că veninul ajunsese la centrul leșinului de pe lîngă matahale
sâmbătă, mai 07, 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)