Un strat de cuvinte, un strat gros de lac, un...

Imagineaza-ti simplu dungulitele si ondulatiile mici pe care le produce mana ta marunta pe suprafata unui lac, sa zicem Thun din Berna. Involuntar, natura lor estetica te indeamna sa le reproduci sau sa le diversifici, te iei cu ele si nici nu iti dai seama cum iti fuge timpul printre degete. Si ti se pare ca sunt sortite initiativei tale sau lipsei ei, ca e pacat sa te opresti. Plus, mai observi ca au o putere de a se continua singure, independente de vointa ta care mai fuge pierduta in zare, iar daca revii asupra lor revii usor, in virtutea unui automatism minor si subordonat, gandului ca ele si-au aflat calea. Spontan, se alatura un alt gand, ca desi raportul de forta si masivitate e in favoarea ta-tu mare stand locului, ele mici si miscatoare- lipsa lor de semnificatie il inverseaza. Simaimult, natura lor permanent miscatoare si unduitoare articuleaza mai relevator infinitatea.
Sunt cuvintele, iar imensitatea ce se iveste in fata e direct proportionala cu respectul meu fata de dictionarul explicativ al limbii romane. (da, ai putea spune ca poti sa tulburi apa intentionat doar ca sa-ti creezi spectacol sau pentru ca te plictisesti- se intampla si asta-si normal dungulitele se transforma in cercuri robuste si agitatoare care se indeparteaza de natura lor, corect, nu mai sunt cuvinte, sunt reactii, si reactiile sunt la inde-mana omului, iar omul e o fiinta tulburatoare). Si omul la intinderea lacului. Sunt lucruri legate. Gandind ca reprezentarea ta tine de puterea mainii de a interveni in statutul apei ma astept sa depui efortul potrivit, plus ca o suprafata tulbure inceteaza sa mai emita reflexii potrivite. Iar daca iti va ajunge doar sa privesti imensitatea si sa pastrezi tacerea, pastreaz-o.

Uneori le folosesc si uit sa traiesc. Nee, nee, nee-he!
Traiesc, si in mod uimitor si spontan se declanseaza, au un fel sarguincios de a se ivi, as exagera spunand ca trag de mine sau ca ma forteaza cu ceva, nu, avem o relatia respectuoasa si flexibila, ne asteptam cuminte unele pe celelalte in rand, foarte rar ne gasim in conflict, si cea care se impinge sunt eu, increzatoare in efectul de bungee wording, ma rog. Astfel, imi inchipui ca au o minte a lor foarte generoasa si atasata de a mea, ambitioase si animate sa ma tina UNA si buna.
(Intre mine si cuvinte exista o legatura camera obscura.)
Cuvintele se intrec pe sine insele si ajung la tine insuti doar daca tine insuti-ul se mentine fix. Relatia se fixeaza, cuvintele se tin strans legate intre ele si mai presus de ele, unitatea lor strans unita de psihicul firii. Cuvintele incep sa se priceap cu natura foarte launtrica, reusind sa...exprime, colocviu-eze. Cucuveaua
Se potrivesc de minune stilului echivoc. Al meu. Nu stiu daca sunt aceleasi cu ale
tale, de exemplu.