Ce se dă nu se mai cere

Cînd eram mică făceam o mîncărică bună, smulgeam frunzele de limba vacii, le băteam bine bine cu o piatră pînă căpătau găurele pînzirele, dădeam mai tare în dreptul limbului, asta ca să nu iasă aţoase, apoi, direct pe suportul de placă de beton din spatele blocului, amestecam nişte praf de cărămidă roşie cu nişte scuipat de-al meu, şi, cu maglavaizu astfel obtinut plus că mai lăsau ele apă, ungeam frunzele, direct pe clorofilă, distrugînd din păcate nişte sedii de fotosinteză. Feţită mică fiind, nu ştiam prea bine ce se petrece în Spatele lucrurilor, mă gospodăream cum ştiam şi io mai bine, şi n-auzeam cum ditamai lumina, din cauză că îşi tura de zor Motoru, opintindu-se să-şi scoată din mica năclăiala bietele lungimi de undă rămase împotmolite, cam înjura pe greul Dumnezeu. Ei, între Timp, cu mănunchiul obţinut din trei degete, presăram nişte nisip şi pe-o parte şi pe alta, acesta din urmă, sub formă de sare si piper, să dea gust.
Faza-i că nu mai ştiu finalul reţetei, unde prăjeam şnitele astfel încropite. Cred că, lao adică, le mîncam crude...

Păii la mulţii anii

La mulţi ani din inima înfoliatăluminiuuu hai la joc! Înăuntrul ei mic conţine un pupat de-al meu şi o mică petală de mă iubeşte nu mă iubeşte (mai multe nu pot să-ncapă), de care, uite-aşa, mă lipsesc, deci fie ce-o fi la marea numărătoare (care se tot repetă, carevasăsică aşa trişează crocolili!). Inimiciora e direct din celofan care clic&clip&oceşte şi, ca o informaţie surîzătoare, sunt bine mersi convinsă că exact la fel sună&foşnesc scăriţele si nicovalele licuricilor cînd folosesc beţigaşele după baie. Păi cum altfel să-i fie materia primă, cînd menirea inimioarei e să Împacheteze şi să Trimită uşor la destinaţie. Deci o pun repede repede folosind nişte efecte speciale, tu să o despachetezi şi să îţi foşnească în urechiuşe nu mai tîrziu de Azidouaşapte

Lanțuri de vârtecușuri

Rețeta nicipomeneală

Si când fierbe bine apa...

Așa că umbla ușor, ușor

Odată am văzut un băiat frumos care umbla pe vârfuri intr-o cameră în care dormea un miniîngeraș. Si l-am întrebat, băiatule, tu de ce umbli așa?
Se pare că umbla așa fiindcă era bolnav si nu voia care cumva microbii să cadă de pe el în mijlocul camerei, mai ales că, nebănuind nimic, miniîngerașul dormea mai departe. De-aia eu i-am zis, ce buni ar fi niste microbi cu arici, să stea lipiți atunci n-ar mai fi niciun stres, nu-i așa...

Joacă de pisici

Stop vis!

M-am visat hoașcă bătrînă! Drept dovadî, un hoșc, foarte bătrîn la rîndu lui, imi cam dădea tîrcoale!

Medusa crocolili

Dulciurile (ciurucurile) să se facă stană de piatră cand mă uit la ele cu pofta gorgonească, trogărească si vulpicească, c-altfel nu stiu de ce sunt in stare! Sau, dacă nu&nu, mai am tătuși o idee. Să imi lipesc niste scotch, Ișușe, sau bandă izolantă pe măseluțe si dințișoricei, poate așa mai salvez din ființa lor niste smalț niste coroane si bătăi de inimă, să nu-i apuce intr-o noapte disperarea si să mă trezesc că mi se-aruncă-n gol, după bietul omușor. Săracu, cum intinde-n laterale mîinile moi, pe aici nu se trecee, degeaba, ei sunt multi, iar el, doar unul singur. Ca să nu mai zic ca tragedia culminează cu biata de crocolici, nedesmeticită bine, mestecînd 32 bilețele de adio.. .
Mă apucă plînsișorul, sunt dulceomană, degeaba plîngi, plînsișorule, dinții-s căzuți in țărnă frînți, înțepeniti pentru vecie!

Mică dare de seamă despre picăturile de ploaie

Picăturilor de ploaie, cît sunteti voi de zdravăne! Asa se revarsă de fiecare dată in Închipuirea mea, concept abstract aflat (binemersi!) in siguranta uscată&calduță de dincolo de geamul termopan, finalul micului imn si tril închinat misterului torential. Să mă desfăsor mai bine, in timp ce dau iute fuga la geam: picăturile- niste Apucături blindate in cuirase, unite intr-un mare trup de fier care se izbeste într-un zor cu zale in pervaz. Măi, si nu-ti vine sa-ti crezi urechilor! Iar fac tărăboi, iar militeaza marea Gagică de ploaie, întrupată ochi plus ochi, ca-ntr-o dantelă, din colectivul picăturilor? Si incerc de fiecare dată să le prind in actiune, deschid iute geamul, să confrunt pieptul si spatele acestor războinice, să pozez pieptarul de metal, si nimica! Fierărăria lor se topeste ca prin minune dupa Izbire, armătura trupească e diluată, picăturile de ploaie sunt in pielea lor goală. Iar Marea Gagică, ei bine, ea nu-i decat picătura care umple mereu si mereu paharul (cupa) inchipuirilor

Cand să-mi oglindesc si eu un pic adevărata fire, apa se tulbură de la niste acuarele si cariocite venite din adâncuri

Ochiul mereu mirat al lui crocolili