Iubiri dificile

Ca sa vezi, azi dimineata m-am trezit imbratisată c-o furnică. Si era necoaptăă, necoaptăă dimineata, că prin sistemul fizic al geamului se vedeau cîmpurile de forta ale rîndunicilor Beloniforme, electrizante, ținînd piept trogărașilor undițari care le ridicau rochițele hialine in timpul trilurilor (cu spinii lor dorsali, cioturosi, dar luciferini totodată, bioluminescentă special pusă la cale!). Ieseau scîntei, vedeam. Sub ei si sub hărmălaie, orele (nu stiu de ce, dar bag mana-n foc) umblau fara tocuri, sumar imbracate, doar pe vîrfuri de unghiuțe lăcuite, acoperind teritorii ce-n metri dadeau maxim doua trei lungimi de pendul gravitational, dar, ăhăă, ce conuri solare si abisale din pespectivă siderală. Pe varfuri sa nu trezească cochiliile cu omuletii, sa-i pună la rand si sa-i indrepte spre Munca. Si ne tineam strans in brate, adica eu o tineam strans intr-ale mele, ea ma tinea in niste liniuțe hymenoptere negre si usor gâdilicioase. Atunci, ca ma trezisem si nu-mi venea sa-mi cred ochilor (care, numai ei, sa calculam, cantareau cate zeci de musuroaie de-ale pățaniei de langa mine) am inceput sa imi tin respiratia, sa-mi inghit, hăpăind hăpăind, dioxidul de carbon inapoi din artere, ca mi-era sa n-o pierd, ca mi-era c-o s-o doara spinarea. Cel mai tare mi-era, de fapt, ca n-o pot justifica. M-am intors catre mine, catre conductele, ramurelele si cosuletele retelei vasculare, cutiile, arcurile si tecile mele interne, si le-am facut un semn mic, mic ca m-am inspirat de la un cili de pe traseul respirator, accentuînd cu ocazia asta miscarea vibratila si impunand un ritm dublu de ridicare a Prafului, in fiecare minut 12 grame cu un 1 mm, purificare pe brânci de cili, un semn pentru fiecare globula rosie sa se plimbe cum se cuvine (energic!) in jurul milioanelor mele de alveole, sa fixeze odoiul si sa incarce codoiul. Aici desfasurata, plimbarea nu mai e de joaca, con de lumina & si mai stiu eu ce vrajeală, aici sunt de acoperit cam 400 de mp într-o inspiraţie profundă.
Si totul, normal, doream sa se intample pe nesimtite. Sa nu se prindă furnica, mică si indiferentă, sa ma parasească, iar io, crocolili, sa răman singură si uriasă cu toate aceste procese, cu a mea insuficienta respiratorie ce porneste dis de dimineață

Șosete Hänsel şi Gretel

Șosetele din titlu sunt acele sosete care (de frică, lingam, worship of shiva, desi mira-m-aș, un fel de ogam turistic, retorică, râșniță a unui limbaj?) lasa urme, fârmituri. Ce sa mai, au ele un mecanism al lor, o batoză minusculă incorporată in viscerele de bumbac imi inchipui, care treiereaza de zor. Pe langa fârmituri, produc si scame, si boabeeee, seminteeee, dar mai binee ma opresc din speculat, nu cunosc prea bine terminologia unei recolte bogate. Fireste ca te iei dupa ele, poate au nevoie sa le salvezi, sa le scapi de-o cotoroantă htonică, de-un cuptor de cărămidă, de carii incinse, de multă turtă dulce (de sosete se lipește!). Asa ca ma trezesc, io, crocolili, hodoronc tronc, pornită deja pe urma unor Șosete, c-un prosop umed de hartie, aplecată, foarte curioasă si harnică. Plus descultă! N-accept să mai pun pe cineva pe drum, pe căldurile astea, cineva care poate cunoaste basmul

Picioare cu inimioare

Carevasazică v-am prins cu mâța in sac! Cu degetele in sac! Cu pseudopodele in sac! Cu cilii, cu flagelii in sac! Hai gata! Ce sa mai, asa cum mi-am dovedit odata, de față cu Tropman, am deficiențe, niste aminoacizi nu se transfera, niste tuburi si cisterne, imi lipsesc dintr-o parte niste organite, niste uzine energetice, vai, dar nu si niste călcâie! Până la urmă participatiile, cele două, stangă si dreaptă, la unitatea frumosului corp astral si apoi spiritual (crocolili syzygy) nu rezulta (nu dau) intr-o armonioasă incălecare gnostică, intr-o Poarta zimțată, imbinată creastă in creastă. Vom recurge la retorte, la Mercur si Sulf, n-avem ce face...patruzeci de sâptâmâni, la caldură neincetată si egală data de venter equinus, niste var, funingină, cenusă, chiar si rugină, negreala, roseața, albeața, in final o livră de corp reinoit.
Transcris, pe scurt: sub pat, in timp ce notez aceasta insemnare, am un 38 si-un 39 in picioare, insemnand o pereche de pantofi negri diferiti (?), proaspat cumparati si bine-mersi incaltati. Daca ma ridic in picioare păsesc de minune cu ei, cel mare nu-mi sare, cel mic nu ma strange. Si atunci cum o sa vină asta, cum mai pleacă contributia, de jos in sus, plata obligatorie pentru realizarea Quintei&esentei (elementare), adica ce corp astral mai rezultă din mine daca eu am un picior mai mare (inferior) si unu mai mic (subtil), care chakra pică? Să vezi numa', la Aliniere, o sa fiu la coadă. Mostenire, proastă adaptare, devenire precipitată? Mi-am facut-O io cu mâna mea? Mi le-am facut io cu mâna mea, pardon? Nu inimioareleee. Mai pot spera oare la un transport cu Mine cum se Cuvine, mai ajung eu unde trebuie, unde e necesar sa ajung? Unde, cel mai probabil, doresc sa fiu asteptată?

Si mai ales, cate inimioare iubitoare incap pe-un picior subtil si cate pe-un picior inferior, asteptand sa fie poftite pe Poartă la vale?!

Sambure de scandal

Fiiiix azi! Cand mureaaam de leneee, sa ma jupooooaie de invelitoarea de amorteală, sa ma despice petală cu petală din leneala de aur (din ştiuletele lenelii de aur), din gogoasa inactivitatii de matase, o picatură de roșie, un sambure de perenă! Stralucea la soare pe parchetul gospodariei mele, fara oprelisti. E-n plus in peisaj, firesc am hotarat, trebuie sa dispara. Obisnuita sa ridic firimiturile cu varful buricelor lăncilor inmuiate in jeturi subtiri si argintii de apa cristalina (potabila), punand la cale astfel un mecanism degetar de aspirare si lipire (rapida si eficienta), ei bine, obisnuita cum eram nu mi-a mers cu samburele de rosie, dezamagire ce-a inasprit confruntarea. Pai nu se muleaza! Sferic, dens, carnos, pe-o parte, io, sferica, densa, carnoasa, pe cealalalta parte, rezultă Pace bună! Imi Fuge, deci sa ma apleeec, cu greutateaaa mea de broasca testoasa dupa-un purice, cu carapacea si plastronul adaptate la viata pasnica, sa-mi pun sperantele in dimensiunile reduse (pişpirice) ale restului de planta...

Degete prin etichetă

Si de ce n-ar fi suficient de relevantă, suficient de importantă lumea (bine, lumiţa) vazută printr-o gaură de etichetă? De ceee? Se doreste din public s-o prezint un piccc? Nu mă asteptam, asa că am emotii. Se numeste Tifany Jeans, TFJ, e-un carton negru, lucios in forma de dreptunghi, cu code, size, colour si price pe dos, sir de puncte pentru completare, cateva desene, un vas cu 30 de grade, un triunghi, un fier de calcat, un cerc, un patrat in cerc, astea ultimele, tăiate. In cazul in care nu sunt toate pe lhumea asta doar remarcabile obiecte ceresti care să necesite Uriase telescoape exegeti de grosisment superior atunci avem noroc! Se vor accepta si se vor gasi (nu pe jos!) si acele bunuri (sau deţinuturi) foarte personale, lucrurile mici, microcosmosurile, care, iatătă, se Văd si printr-o gaură de etichetă de jeansi. Incheiere-n cerc, stimatilor: Si de ce nu, sic!

Io cred ca la muste le fug ochii cateodata

Ce ma sperii cand imi fug ochii.
Că dacă haosul acela rotitor s-ar răspandi pe toata membrana unui minut sau, doamne fereste, a unei intregi ore, ca daca lucrurile de Lungă Durată ce se perindă, ce se lăfăie prin faţa mea ar deveni simple instanţe, ce s-ar intampla cu mine, as pieri din pricină de neputintă (din pricina de titirez), m-as prăvăli constransă- prăfăraie si doua bile pe-un covor, pe-un parchet? Ca sa vezi, Io, uriasa, io, moara, cu corpul meu stabil, bine pus la punct, răpusa de betia oculara, vertexul cherchelit si vai&amar. Ce frica! Dar noroc ca de fiecare data ochisorii revin la matca lor apoasă si sticloasă, intre cornee si iris se restabileste domnia civilizata, Vederea e iar săgeată, străpungere, străfulgerare, focalizare si scânteiută aprigă.

Si ma uitam la o muscă prostovană cum se roteste- raportat la puterile Lumii ei modeste- anotimpuri intregi, in jurul candelabrului. La mine n-a durat mult, si m-au apucat nervii. Chiar in halul acesta, muscă hă, fara niciun pic de discernământ, vrei sa te prindă veșnicia si roadele pamantului la mine in casa?! Ei, si cand am apucat-o de umeri, cand i-am tulburat invârteală lenesă, cand i-am taiat cercul cu foarfeca, a luat-o razna, si-a iesit din mecanism. Rotiri in zig zag, accelerari masive, dat peste cap, dat peste aripi&antene, a cincea, strigat la mine direct din trompa! Hmm, am zis cuminte, cum priveam in sus.
Ei, si atunci m-am gandit io, ca, fara sa doresc, am provocat o betie ca-n paragraful de mai sus; putin importă ca una tip dipteră. Am stricat sarmana musca! Acuma ii fug ochii si nu stiu de unde s-o ooopresc...

Vorbe cu semnul exclamării

Cand eram mică ziceam des: fruuuuci, cic-cic-casa, esti guuş, caramba la scara ta, piri-pipo, trag o linie de foc si nu ma mai joc deloc, ai ciulit, trag o linie bună si nu ma joc o tură, mincinoasaaa din căăămin s-a pupat cu moş martin, ţi-ar cheli, cine nu-i gata il iau cu lopata, ma duc Afară, uuuui o ciorăăă, uuuui cum zboarăă, pup-o-n (vai, mai copii mai) sa moarăăă, ti-e ciudă- bagă nasu-n budă, daaacă nu-ti convineee- (vai, măi copii măi), Ţară Ţară vrem ostaaaş peeee...crocolili (oh, nu)
Toate, absolut toate, zise cu semnul exclamarii (!). Nu era, aşaaaa, cu 1na-cu 2uă, de glumă

Stană de piatră

Nu stiu unde ma aflu exact, am Impresia că-ntr-o stană de piatră. Si, desi e strîmt, mai pot înc-o impresie: nu prea stiu cum sa ies
(in brate, cu mine afara)

Pe urmele lui crocolili