Io cred ca la muste le fug ochii cateodata

Ce ma sperii cand imi fug ochii.
Că dacă haosul acela rotitor s-ar răspandi pe toata membrana unui minut sau, doamne fereste, a unei intregi ore, ca daca lucrurile de Lungă Durată ce se perindă, ce se lăfăie prin faţa mea ar deveni simple instanţe, ce s-ar intampla cu mine, as pieri din pricină de neputintă (din pricina de titirez), m-as prăvăli constransă- prăfăraie si doua bile pe-un covor, pe-un parchet? Ca sa vezi, Io, uriasa, io, moara, cu corpul meu stabil, bine pus la punct, răpusa de betia oculara, vertexul cherchelit si vai&amar. Ce frica! Dar noroc ca de fiecare data ochisorii revin la matca lor apoasă si sticloasă, intre cornee si iris se restabileste domnia civilizata, Vederea e iar săgeată, străpungere, străfulgerare, focalizare si scânteiută aprigă.

Si ma uitam la o muscă prostovană cum se roteste- raportat la puterile Lumii ei modeste- anotimpuri intregi, in jurul candelabrului. La mine n-a durat mult, si m-au apucat nervii. Chiar in halul acesta, muscă hă, fara niciun pic de discernământ, vrei sa te prindă veșnicia si roadele pamantului la mine in casa?! Ei, si cand am apucat-o de umeri, cand i-am tulburat invârteală lenesă, cand i-am taiat cercul cu foarfeca, a luat-o razna, si-a iesit din mecanism. Rotiri in zig zag, accelerari masive, dat peste cap, dat peste aripi&antene, a cincea, strigat la mine direct din trompa! Hmm, am zis cuminte, cum priveam in sus.
Ei, si atunci m-am gandit io, ca, fara sa doresc, am provocat o betie ca-n paragraful de mai sus; putin importă ca una tip dipteră. Am stricat sarmana musca! Acuma ii fug ochii si nu stiu de unde s-o ooopresc...