Era o carte bună cu oameni buni cu o fereastră mare deschisă spre o grădină
verde în care se rostogolea un soare galben puțin cam leneș. O nouă lume
bună o...
sâmbătă, decembrie 05, 2009
Dragii lui crocolili
Nu-i aşa că ce bune ar fi nişte ghete cu alarmă şireată (în şireturi înfiltrată)? Care să sune şi să-i leşine pe domnii părinţi de spaimă, cînd dă drumul, furiş tip-tiş, furiş tip-tiş, domnul miş Nicolaie, înaltei societăţi de cadouri. Căci am fost şi eu cîndva mică mică şi tare nu înţelegeam cum reuşeste, orişicît&orişicît l-aş fi păzit, să-mi scape în aşa ultrahal...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
eu prefer "furiş tip-tiş" fara alarma..
imi placea sa ma las pacalita cand eram mica desi presimteam eu ca si mai ales cand avea sa se intample ceva.. o energie, asa, curenta aerul parca :D
io nu presimţeam nimicîţ nimicîţ, credeam orbeşte pînă cîîîîînd
Trimiteți un comentariu