Tren uşor, şapte şine pe-un picior

Şi cînd să dorm liniştită şi bine mersiăăă, aud un şuierat! Încerc să dorm şi mai liniştită şi mai bine mersiăă cînd iar! Şşşşuuu şşşşşuuu. Ridic un piculeţ capul de pe perna cu flori (maxim un nanometru, să nu mă trezesc că sare Somnul şi se chilăveşte), îmi ţin respiraţia (o bag cu capu sub o apă imaginară pe care o am mereu la îndemînă), deschid larg sepalele urechilor, nimic! Îmi trîntesc înapoi capul pe perna cu flori şi pun cît pot io de repede geană peste geană peste geană, să înjgheb ceva somn pe ultima sută de metri. Iaaaaaar! Of, dau la o parte maldărul de gene adunate, mă ridic în picioare, mă postez faţă în faţă cu duşmanul şi-i zic: duşmanule, nu mă enerva! Probabil de frică nu spune nimic aşa că îmi dau drumul pe maldăr. Mmm. Dar iaaaar! Hai să n-o mai lungim: atunci îmi dau seama. Căăăci io şuier! Nărişoarele mele şuieră. În momentul acela, din pricina confruntării încep să şuier şi mai tare şi mai tare, să fiu io sigură sigură cine-i duşmanu în casa asta! Mă culc foarte dezamagită, să văd cît de departe pot ajunge cu locomotiva dată la minim...