Ţip ţip ura!

Păi ca să menţin răgușeala! Căciși sunt usor răgușită, cum visez de hăhă! Asta-i, io, una, ador vocile ușor răgușite, sunt misterioase&meşteşugioase, cîteodată chiar copleșesc (asta mai mult în tinereţe!).
Si vocile astea ușor înfundate trimit inspre lume batalioane nedeslușite, ce-ai spus, repetă te rog, cu o incărcatură de mere coapte turnate în sticlă de zahăr ars, să-nfuleci pe ascuns la dînsele. Dupa o bronșită, am reusit cît de cît să pătrund în incintă, să intru în faţă și să cer buletin de la Breaslă: sunt de-a voastrăhă!
-Tusiţi vă rog, crocolili, să se elibereze bronhiile!
-Nici vorbă!
Ce să mai, as putea sa scriu la nesfîrșit, pentru că realitatea e că scriu ca să mă aud vorbind, însemnarea de azi o recit, pe altele mai vechi le cînt ca pe arii, fluier dupa ip-urile vizitatorilor, i-o zarvăăă! In viata reală toti îs plecaţi, telefoanele-nchise, n-am cui sa turui! Asa că mișun pe aici și cipcirip!
Si mă gîndeam, dac-aș fi fost băiat io sigur mi-aș fi căutat o fată a mea ușor răgușită...