baticu' lu tanti lili

Nu-i uşor să plîngi la filme! Cînd sunt singură bine mersiăăă nu întîmpin probleme, plîng cît am io chef, dacă am chef plîng pînă mă doare capu sau pînă mă jenează perna udă şi-o-ntorc pe partea cealaltă. Dar cînd se adună lume la filme, mai plîngi dacă poţi, mai emoţionează-te dacă poţi! Şi începe, simt cum se adună tensiunea în obraji, în fosele nazale, cum se înşiruie Lacrimile ca butoiaşele pe marginea (bombată!) globului, cum dîrdîie ca gelatinele burtă-n burtă, cum stau cu zecile aliniate ca popicele, doar o secvenţă tare şi să vezi cum o să se răstoarne, cum o să pleznească doagele încovoiate...Dar noroc, din cînd în cînd, cu fiinţe ca tropman, cu care poţi să plîngi în Siguranţă! Căci ne uitam aseară la un film şi eu mă luptam să trîntesc la pămînt (?) sughiţurile, să trag înapoi (cu puterea minţii!) în umori lacrimile, ca pe nişte spaghete, totul din cauza unor secvenţe oarecare dintr-un film oarecare, tamponînd din cînd în cînd durerea în imaginaţie, unde hohoteam în voie, aruncîndu-mi (aşa, pentru o defulare pe cinste) capul în pernă de suferinţă. Şi-n timp ce-n realitate nu transpira nimic deodată m-am simţit cotropită de plîns. N-am mai putut, au transpirat doagele. Cînd ce să vezi, se uită tropman la mine!
-hei, ce e, te doare burta?
...