Am gasit-o, ea e. Pe vremuri ma enerva foarte tare. O roteam in gol pana imi veneau aburii si nimica, ramanea de gheata. O lasam cateva minute sa crape de ciuda si ma apucam iar de ea. Nimic, neclintita, stana de piatra chinezeasca! Stai ca nu intelege, ce stana de piatra, ă, hăă?! Doar o masa onctuoasa, un patinoar uleios pentru sferto-furnici insolubile. Ei, si atunci o tranteam pur si simplu. Lovea gresia, peretele, ii ziceam vreo doua pocitaniei. De nervi: ca io eram uriasa si nu mi se inchina. Mare scofala, vroiam doar s-o miros putin, sa simt intepatura aceea insinuanta in nari. Sa privesc cum straluceste burta cea galbuie si compacta. Paraseam incaparea, o lasam sa putrezeasca de fiecare data
Era o carte bună cu oameni buni cu o fereastră mare deschisă spre o grădină
verde în care se rostogolea un soare galben puțin cam leneș. O nouă lume
bună o...
7 comentarii:
Sa inteleg ca ai lasat in urma o camaruta plina cu patinoare pentru "sferto-furnici insolubile"? :)
Le si vad, pe toate simultan, executind fiecare pe patinoarul ei uleios cite un dublu axel urmat de un triplu tulup, sa vedem notele, cinci, patru optzeci, cinci, cinci, trei saptezeci, nota arbitrei bieloruse e scandalos de injusta.
:) ea e, chiar ea e. mi-o amintesc si eu
adevarul e ca pe vremuri formam impreuna in camera mea un mic si delicat Corp de balet de furnici coloniale; inchipuieste-ti, la un moment dat eu am fost nevoita sa renunt, sa imi iau catrafusele foarte fine, ciorapeii si corpul urias, ca riscam cu metamorfoza mea stranie ruina patinoarului, si sa plec. lacrimi solubile! acum, cand am dat iar de ele, rotindu-se himeropter ca pe vremuri, am strigat: Prietenele mele!
au luat-o toate la fuga bielorusa
Mi! :)
Madlena nr. 78 din catastiful de bune aduceri aminte.
oare care e numarul unu?
Cred ca pielea mamichii - dar informatia asta e stocata intr-un sertaras mai ascuns.
Trimiteți un comentariu