Pe urmele lui crocolili

Genunchiul ascuțit

cu care am mai defilat, s-a îngrășat!

Pisica cu două fețe

L-am anunțat azi pe Tropman că trec în vizită pe la el un pic, iar cînd am sunat la interfon l-am auzit întrebînd:

- cine-i?
- Albă ca zăpada! am zis io
- bine...
Ca să vezi cum reacționează unii cînd le sună Albă ca Zăpadă la interfon. Cînd intru în casă, exclamez bravo, tropmane! Ca să nu mai zic că sunt toată în negru ca abanosu! A zîmbit și și-a continuat micul dejun, din care am gustat și eu puțină telemea. Cînd mi-am amintit că mi-am uitat telefonul! Am exclamat fug pînă jos! Și veezi, fii pe fază că mă întorc sub o altă înfățisare! La care a rînjit. Am zîmbit și eu un pic în sinea mea pe scări, gîndindu-mă la geaca de blugi cu care era îmbrăcat, și care sincer, i-e cam mică.
Cînd m-am întors, l-am văzut pe bunul meu prieten fumînd bine mersi pe terasă, A, iată-te...iar el, că așteaptă să vadă cine sunt de data asta. Am zis bucuroasă o, vin cu o surpriză...
- Cine-i?
- Jodie Foster!!
- Wow, ce bine, intră te rog!
Ca să vezi ce previzibil e tropman ăsta, ce-l mai impresionează de fiecare dată această fată (Iris!) din Taxi driver. Oricum! Și numai faptul că aștepta o irisfalsă, și tot l-am găsit emoționat, așteptîndu-mă în casă...

Desertul Zăhara

Siluetă pe crocolili

Clown cu nas negru

Turmele lui crocolili

Ştiţi cum le-am zis, că ultimul salvează urma! Ocazie cu care mi s-au promis nişte Urme dintr-o frumoasă lînă!

Cai verzi pe pereţi, de aur!

Cuţitul

Vai, am şi eu, crocolili, o micro obsesie. Să nu mă pătez pe ţesătură! Dacă tătuşi, acţionez. Exact, de faţă cu musafirii, de faţă cu acţiunea ajunsă la cote maxime în film, de faţă cu curierul întinzînd să semnez recipisa, acţionez cu inamicul grăsimii. Pete de ciocolată, de roşie, de apă, de rinocer, de copac, de şură, de apă la moară, ce-o fi! Însă cînd sunt în societate, n-am ce face. Şi fierb în mine, iar în fiertură văd cu ochii minţii ţesătura necotropită de Defect, orbitoare, gîndind ce linişte era pe Vremuri, şi acuma uite ce urticarie la creier car în spinare. Of, să treacă mai repede Societatea, şi să mă duc acasă, să repun pe picioare maşinăria.

Însă, Ferească, dacă pata-i de ojă. Gălăgia-i pe viaţă! Ce să mă ştiu face?! Îmi turtesc gura de pelicula groasă de ciudă, groasă cît un geam termopan, şi zîmbesc. Dar apoi parcă o iau razna! Înghenunchiez, înfig cît ai clipi cuţitul în rană (în ojă, mă refer), ochii încep deja să-mi sclipească, drept pentru care mă las într-o voie primordială un pic, şi apoi...ei bine, şi apoi în loc să-l răsucesc, mă ridic! Părăsesc confruntarea şi, întoarsă deja cu spatele, încadrez cît ai clipi defectul în peisaj, cu cuţitul înfipt cu tot.