Chinuyala de pe lume

Imi vine s-o omor pe aceasta bratară. Mare scofala romană. Daca nu ar fi cineva pe la mine pe-acasa, aceasta chingă din poza ar fi fara rost. Se inchide foarte greu, chiar imposibil, plus ca trebuie prinsa intr-o veriga anume, altfel mi-e prea larga si nu ma bucur de ea. In cazul meu, robotesc 3 oameni in jurul dumneaei, toti ajung sa se enerveze si sa asude. Dar mai intai se apuca. O prind cu piuliţe de piele, o ciupesc cu unghiuţe, se urca cu picioarele pe incheietura, o strunesc, o dau peste cap, o cară in spate, o agaţă, o pleznesc, o ung cu miere, o ridica in slavi, o impart pe sectoare, hai ca ma enervati. Bratara degeaba, tot neinchisa. Imi dau seama cand ma uit la ei, (saracilor de voi!), ca le-ar fi util sa reusesc eu sa mai indes din piele si din vinişoare in chiar interiorul mainii, in sensul ca sa mai eliberez circumferinta. O maseaza, o taie, o sudeaza la loc, o suna pe vanzatoare, ma pisca de piele, ma dau afara din casa, ma cheama inapoi, ma pleznesc...Incredibil, cand ma credeam pierduta, cei trei reusesc sa dea de mine prin cotloanele planului, de sus de pe trepte ii aud strigand: ce cauti acolo, crocolili?! O solutie, ceva s-o omor, dragilor

Ei, si mi-au inchis-o cu chiu&vai. Ei, dupa aia a venit ziua in sine, cu ale sale te miri ce pe-afara, prin oras, dar seara de bucurie si de drag de bratara nu mi-am mai dat-o jos. Rochicioara de noapte, pielea caldă si brătara. Dimineata urmatoare m-am trezit, prin pat m-am mai miscat, m-am ascuns de lumina, deci nu chiar imediat. Dar dupa aia ruina: m-am uitat la ea. Nu stiu ce m-a apucat ca am inceput sa ma simt strangulată. Si dai si dai, sa mi-o smulg nu alta de la mana, nu mai putea mana sa respire! M-am enervat, recunosc. Futu-ti gura ta de bratara

Pacat ca ma enerveaza, altfel e o bratara buna