Ingerii ma trag de maini,
Degetele imi lungesc,
Stravezii si nefiresc,
Intr-o clipa cat in luni
De zile spre sani ce-ti cresc,
Nu din trup, nu de pe piept,
Ci din cer. Si ma pripesc,
Si n-apuc sa mai astept,
Ma inalt, trec printre barni
De tavan dumnezeiesc!
Ingerii ma trag de maini,
Degetele imi lungesc...
E.B.
9 comentarii:
inginerii
îmi plutesc în spuma berii
pe obloanele tăcerii
amintirea primăverii
crocolilii
iti rostesc in culmea (dispe) rarii
pe taisu-ncercarii
neputinta versuielii
:))
o crocolilă autoreferentă
nu va rămîne niciodată
la versuială repetentă:P
milostiva ana
redijez aceste varzet
direct peste
al tau comentariu dublet
sa nu par nerusinata
sa nu creada cineva
ca accept sa se repete
versuieli laudarete!
ana, tu nu mi-ai mai raspuns de prost ce era versetu meu? s-a inteles ca, din greseala si incetinire, comentariu tau a aparut de doi ori?! si...
faza-i ca inainte de demisie, eu imi chinuiam capsoru cu rime si smecherii ("lasa ca nu mi-o dau chiar acuma, am ceva treaba!")
n-o sa uit :))
nu am prins ideea:((
altadata sa nu te mai joci cu mine in versuri, ca tu da, da io fix pix!
:((
of...
e dimineatza! haide, ana!
Trimiteți un comentariu