Ofer loc mic de muncă

Cred că o să angajez pînă la urmă un minifochist. Îmi trebuie ca să facă din cînd în cînd (mă rog, eu nu-s de meserie, aşa că o să calculeze el strict, intervalele) cîte-un foc la mine-n palme, să nu-mi mai îngheţe degetele! În sensul că uneori sunt foarte ocupată şi n-am posibilitatea să mi le încălzesc singură sau să îmi pun mănuşi sau să le bag în buzunarele calde de la halatul de baie. Şi uite că se apropie sezonul de toamnă şi frig, şi ştiu bine ce m-aşteaptă! În caietul de sarcini o să intre şi gătejele, adică nişte lemne, crenguţe foarte mici şi subţiri, care să se aprindă în timp util şi care să facă un foc de dimensiuni mici, să nu mă trezesc că face angajatul vreo minune şi îmi aprinde degetele! Nici prea prea, nici foarte foarte, temperatura de degete normală. De-asta trebuie să caut cu atenţie, cineva care se pricepe şi care are experienţă în domeniu.

Ce dezordine!

Aşa ce mă distrează cînd mă gîndesc că am un hîrleţ şi un măturoi în burtă. Asta din cauză că tot azi am cumpărat si două indiene. Stai că n-o să se! Vreau să zic că s-a ajuns la Ordinea asta hăndălită din cauză că imediat ce am cumpărat un hîrleţ si un măturoi m-am dus la cofetărie şi am halit două indiene (marcă de prăjitură). Si numai ce m-am trezit pe nesimţite cu cele 4 creaturi lipite si unite pe tot restul zilei, formînd un Tuot, remorcat după mine! Ba mi se servea o indiană pe hîrleţ la fierarie, ba ceream o indiană cu coada puternică, ba cele două măturoaie învelite lăsau urme de ciocolată pe hîrtia albă din farfurie. Doamne fereşte-mă ce mă distrează!

Sare muştarul?

Asa ce mă distrează că sarea de masă conţine si antiaglomerant!

Îngerii cu două feţe

Vă rog, să nu se înţeleagă greşit! Vreau să spun că aşa au fost dînşii construiţi, că şi la spate poartă tot o Faţă. Ca să nu creadă bieţii că pe ei nimeni nu-i veghează! (cînd de fapt se păzează singuri!) Şi m-am tot gîndit cum să demonstrez, aşa că am folosit o poză în oglindă ca să se vadă...

Al meu Urechiţă

Ştiaţi că şi urechile lipsă răzbesc? Îhî, drept dovadă, uite poza cu urechea de porţelan lipsă în valoare de circa de 25 de ani! Nu mi-a venit să cred, cînd l-am văzut într-o vitrină ponosită de la ţară, că încă e viu şi mai există. Salut, măi simpăticanule! iar el m-a strîns în braţe, şi m-a rugat, exact ca pe vremuri, să repet un pic mai tare vorba. Salut, măi simpăticanule!! Multe n-a mai durat, aşa că ne-am îndepărtat, eu cărînd un geamantan cu urechea lui lipsă iar el povestindu-mi vrute şi nevrute...

Sarea şi piperul într-o relaţie

Ei sunt Tristan şi Isolniţa. Numai că aşa ne-a fost înţelegerea cînd au cerut să îi accept în chirie, le-am spus, în calitate de stăpînă a gospodăriei, nu accept piper trist în casă! De-asta, în poză, piperul Tristan, deşi rănit de o suliţă, zîmbeşte...
Sunt nişte drăguţi în rest, şi pentru că eu mănînc foarte sărat, mai mult Isolda îmi povesteşte, cum e ea irlandeză, că-l iubeşte mult deşi o cam face să strănute. Mi-a zis odată, ştii marea poveste de dragoste? M-a surprins nu glumă, o solniţă să citească legende medievale, şi-am zis că da, ştiu! Păi şi nu ţi pare distractivă ironia? Hăă, am zis cu gura plină de pîine cu unt foarte sărată, ce ironie, copilă? Păi cu noi doi, eu în alb, el în negru! La care eu, continuă! Variantele de culoare ale corabiei! Cu Kaherdin şi Isolda the Fair la bord! Ce să mai, am rămas cu gura căscată şi m-am scuzat de la masă.

Trompe-l'œil

I-a intrat frogului frigu-n oase

Hintuşism

Cred c-am făcut cam mult foc sub ruga către zeul Răguşhiva (zeul răguşelii pe romîneşte). Pentru că nu mi se mai eliberează bronhiile!

Mică dare de seamă despre numărare

De cînd tot vreau să zic că seminţele florii şopîrliţă albă sunt atît de mici că trebuie 300.000 de bucăţi pentru a cîntări un gram

De scris în cafea cine scrie?

Ştiţi bine cum se zice hai să-ţi citesc în cafea. Dar mi-am dat seama, că inainte cineva trebuie să şi scrie! Aşa c-am pîndit...
Dar de văzut am văzut într-o zi, la Lumină. În cafea, c-o navă peniţă se scufunda pelicăniţa, nevasta lui Cerneală!

Pe picior de egalitate!

Să moară un pic de distracţie în sinea ei şi gazda, la plecarea ta.

Pe picior de plecare!

Că se întîmplă că de-abia aştepţi să te întîlneşti Plăcut cu cineva...

Gata de plecare!

Că să zicem că ai de umblat Neplăcut, în vizită la cineva Neplăcut, şi n-ai cheeefuşor! Iertare&iar iertare! Dar măcar să fie distractiv (şi să nu ştie nimeni): pe sub ciorapii trei sferturi sau în şosete te desenezi distractiv pe picioare. O mască, un degetar de protecţie. Să mori un pic de distracţie în sinea ta

Internal affairs

Asta-i bună! Mi s-a îndrăgostit fata din ciocolată de casă de îngerul de zinc (...mai mult plecat prin delegaţii, pe unde sunt Ananghii). Oh, felicităăăări!
I-am zis că n-o să-i fie uşor! Să supravieţuiască distanţei, m-a întrebat mica grăsună de casă? Nu, poftei mele de dulce, pauvre marguerite, din păcate. :sad face:

Mică dare de seamă despre numărare

Le-am numărat pe toate. Şi mi-a dat aşa: 58+11+25+14+5+1=114 rîndunici

Nestemate şi neştemâţe

Poveste de dragoste

Ce fază drăguţă azi în balcon cînd fumam şi eu o ţigară: într-un alt balcon nişte mîini de băiat (!) împătureau frumos nişte haine. Adevăru-i că un pic m-am ridicat pe vîrfuri, ca să-l văd pînă la capăt. Dar degeaba, restul de creatură lenevea altundeva, misterios şi hăt departe. Doar mîinile frumoase făceau treabă, ridicau hainele îndoite de pe uscător, adică mai întîi le bătătoreau între palme să vadă dacă-s uscate, apoi le împătureau chibzuit şi corect într-o stivă. Hainele lui, şi după aia la final, hăinuţele moi şi pufoase, de gagică!

Mica dare de seamă despre fină

Ştiu că nu pare mare lucru dar îmi plac foarte mult hîrtiile foarte fine din cutiile de pantofi. Realităţuca e că le colecţionez. Şi am aşa: hîrtia fină de la pantofii roşii cînd am terminat a doişpea, hîrtia fină de la pantofii de catifea roşii (alţii!) cînd am cîştigat un premiu, hîrtia fină de la cizmele lungi mov, hîrtia fină de la cizmele lungi identice doar că maro, hîrtia fină de la nişte sandale foarte pîrlite care au rămas în cutie doar că fără hîrtia fină, hîrtia fină de la botinele negre neapreciate de nimeni!, hîrtia fină de sub mină...

Azi am dat buzna peste tropman cînd încălţa amărît nişte pantofi nouţisimi şi l-am întrebat că îmi dă mie hîrtia lui fină dar el n-a zis decît ce tari îs, frate!, aşa că l-am avertizat să facă paşi. Zău, prin casă, ca să se mai lase!

Ţip ţip ura!

Păi ca să menţin răgușeala! Căciși sunt usor răgușită, cum visez de hăhă! Asta-i, io, una, ador vocile ușor răgușite, sunt misterioase&meşteşugioase, cîteodată chiar copleșesc (asta mai mult în tinereţe!).
Si vocile astea ușor înfundate trimit inspre lume batalioane nedeslușite, ce-ai spus, repetă te rog, cu o incărcatură de mere coapte turnate în sticlă de zahăr ars, să-nfuleci pe ascuns la dînsele. Dupa o bronșită, am reusit cît de cît să pătrund în incintă, să intru în faţă și să cer buletin de la Breaslă: sunt de-a voastrăhă!
-Tusiţi vă rog, crocolili, să se elibereze bronhiile!
-Nici vorbă!
Ce să mai, as putea sa scriu la nesfîrșit, pentru că realitatea e că scriu ca să mă aud vorbind, însemnarea de azi o recit, pe altele mai vechi le cînt ca pe arii, fluier dupa ip-urile vizitatorilor, i-o zarvăăă! In viata reală toti îs plecaţi, telefoanele-nchise, n-am cui sa turui! Asa că mișun pe aici și cipcirip!
Si mă gîndeam, dac-aș fi fost băiat io sigur mi-aș fi căutat o fată a mea ușor răgușită...