Mie-mi place sa port poale! Rochiile (nu rocile!) sa aibă cat mai multe șisturi si foițe dantelate pe dedesupt sau măcar un singur set de falduri, si, prin intermediul Acesta, eu sa stau cuminte, sa zicem picior peste picior, pe propriul scaun in bucătărie, răbdatoare, picior lânga picior pe o canapea intr-o sala de asteptare, picior lungit peste picior formând un cleste de unghi zero (lipicios cand e cam cald), constiincioasa citind (tânjind!) sa-mi imbunatatesc Cunostintele, sau, intr-un final, moartă de oboseală, si atunci cu picioare dispuse in formă radială, ca razele unui cerc cu centrul in mijlocul intunecat al clopotului din bumbac moale, lung pâna-n pământ. Toate, toate aceste picioare, fără se se vadă. Bunica Maria, oare de la tine mi se trage? Si-n adevăratăta adevăratăta incheiere, poale cu tiv parfumat de aur pe care sa le suvâlc in mâna deasupra picioruselor cand cobor in fuga treptele infinite de almaz ale crepuscularului castel
Ceee, nu mă crezi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu