Bunul meu prieten, troppman, nu intelege de ce cand vine pe la mine eu ii zic uneori:
-ce faci, piuliță?
Că ce inseamnă aceasta? (in cadrul Bărbătiei sale, oare? intreb io incet ca sa nu s-audă) Inseamnă, scriu in continuare, fara aliniat, un semn distinctiv (deosebitor) de afectiune, insa care trebuie inrolat cu atentie&migală in cadrul marelui mecanism pereche, numit Prietenie. Mai ales ca troppman e genul de fiintă care se inşurubează cu greutate, fiind, in ansamblul pomenit, piesa cu filet interior (vezi Jung). In schimb, Crocolili, piesa şurub, are nervurile (nu nervii!) elicoidale dispuse exterior. Iti imagiiiinezi, troppman, cum in miscarea lor rotativă, mulurile metalice formează elice ce ridică in aer mecanismul mai sus pomenit, imprimându-i astfel, sufleteste vorbind, starea de Creatură cu aripi? Prietenia pluteşteee, pe bolta cereascăhă, c-o aripă de piuliță si una de şurubică.
Ieşiturile (proeminentele, protuberanțele) de pe membrana-i fragilă, conferă rezistentă suplimentară, zborul sa nu i se frrângă. Asta-i tehnic vorbind, latură a creaturii care nu prea interesează...
În dimineața asta unul din câinii aceia mici alerga după fiecare om, alerga
de la un om la altul. Uneori treceau pe lângă el câte trei oameni. Atunci
nu ma...
Un comentariu:
nu pot sa cred ca tace chitic!
Trimiteți un comentariu