Amarul lui crocolili

Încercînd să descui o poartă mi-am julit inelul! Am fost extrem de dărîmată, am numărat demoralizată zgîrieturile, mi-am dat jos inelul de pe deget, l-am ridicat pe-un platouaș în dreptul soarelui. Mi-am șters lacrimile și resemnarea din suflet c-o rază întinsă de Soare și cam atît. Și n-am mai vrut decît să îmi înec amarul! Așa că am extras ușor ușa deschisă din țîțîni, am scos din poșetă un furnal, o ramură de metalurgie și un flacon cu presiune și temperatură foarte înaltă, am amestecat, am turnat înăuntru firmiturile forjate (reprezentînd în mare parte nucleul acestei planete)- topind totul ca-ntr-o ședință cu ușile închise. În acest maglavaiz mi-am înecat prima dată amarul. Apoi m-am dus pînă la mina Sterling Hill din comitatul Sussex, New Jersey, deosebit de cunoscută pentru minereurile ei fosforescente ca să-mi înec amarul în lumina ultravioletă dintr-o peșteră discotecă. Pentru a treia metodă de înecat amarul mi-am ales o supă de pui sfințită. Încă eram dărîmată așa că am zis să mai dau o raită. Recunosc, pentru această raită m-am inspirat din muncile lui Heracle (reproducînd pentr-o nano nano nanosecundă, la mare depărtare-n timp, exasperarea lui Euristeu). Îndepărtînd invazia de păsări cu castanietele de bonz, mi-am putut finaliza înecarea amarului în lacul din Arcadia...

I'm king of the county! Lord of the manor! Master of my domain!

Povestea rîșcovului și-a mediului electrochimic

Și-n timp ce țineam un mediu electrochimic de stocare a energiei pe vîrful buzelor (!) numai ce dă buzna un șoricel și zice crocolili! De sperietură am fost la un pas să înghit bateria mică, de ceas. Normal că i-am răspuns Andale, șoarece, era să înghit o baterie de ceas! Mai apoi l-am întrebat ce e? Iar soarece: cum se zice rîșcov în denumirea latină, că-mi trebuie urgent! Ei, atunci am zis mai bine să înghit mediul electrochimic să vedem ce se întîmplă...

Blogul crocolili

În timp ce unul din șoricei încerca să-și amintească toți pigmenții naturali pe care i-a văzut vreodată absorbind diferite lungimi vizibile de undă ale luminii, și murmura în vîrful buzelor, ca să nu-l trezească pe altul dintre șoricei, violaxantină, rizantemaxantină, lavoxantină și deja amestecat cu blană de oaie rubixantină, un altul din șoricei care nici nu enumera nici nu dormea, dîrdîia de frică și încerca să-și țină strîns respirația într-un piept asemănător cu un blog de fagure întărit cu cremene, să sufle ușor spre abdomenul negru și lucios de păianjen care plutea deasupra, să miște un pătrat fosforescent, tăiat în alte cîteva zeci de pătrățele fosforescente, peste burtica de păianjen, să translateze în sus și-n jos pătratul potrivindu-l pe chelicere de păianjen, pe torace de păianjen, să dilate pătratul pînă cînd un singur punct din interiorul păianjenului s-ar apropia așa de tare de ochiul minții încît șoricelul ar tresări și ar avea senzația că un păianjen fosforescent, subțire cît un ac, îi injectează conceptul de norepinefrină, lăsînd pentru veșnicie o urmă în memoria emoțională, prin inversiune să întoarcă pe dos pătratul în jurul unui punct pe o suprafață obținută din 5 litere, a, b, c, d și z, (az+b) / (cz+d), pînă cînd liniile fosforescente din plan fie ar rămîne linii, fie s-ar transforma în cercuri și cercurile în alte cercuri și burta de păianjen ar deveni picătură de vitraliu și-un cîntecel de orgă ar adormi înfricoșarea fără margini a acestui ultimului șoricel...ei bine, în timpul acesta și-n mijlocul acestor împrejurări și-acestor desfășurări de voință, eu, crocolili, mă gîndeam nu la taina coloranților naturali, nici la faptul că bioluminescența e lumina produsă de un organism viu precum licuriciul, nici la bomboanele cu arahide halite, care probabil au transportat deja bulgări întregi de pămînt din groapa săpată pentru carii, nici la scândura de brad sau firele de lână țesută care barau și opreau fluturașii de aur, ci fix la acest blog al meu, pe care ochii minții (tot ei!, că și-au schimbat cît au putut de repede costumele), fixîndu-l intenționat, l-au transformat timp de-o secundă într-o nanotransmisie de bucurie!

Căluți de soare

Sîngele apă nu se face!

Ah, astăzi se împlinește o săptămînă de bulă! Da, de cînd dețin în ureche o bulă de apă. Nu știu cum să-mi explic, cum a reușit o singură bulă să se desprindă de colectivul de apă, de alma mater, să i se topească rădăcinile și străbunii fix la mine-n căsuța timpanului, și să rămînă. Fie, dacă vrea să trăiască fără scintillă (scînteiuța sufletului), sanchi viertzig fragen von der seele, zero purusha... Întoarce-te înapoi, (măcar) pe alocuri fii gata, start! Nope, stă la mine înăuntru, și face pîc. Sau plîc. Mă descurajează cumplit! Nu ține de mine! Să iasă afară și să se confunde cu împărăția ei. Șoriceii au zis că să mă umple cu apă, să aducem împărăția la bulă ca să se confunde și apoi..., am zis gata, nu mai stați pe gînduri, umpleți deus ex machina cu apă...

Azi mă simt ca doi urşi

Oroare

Doamne, ce oroare! Am simțit o pișcătură, apoi o răspîndire caldă de venin în tot corpul (!) apoi într-un interior muiat cuvintele am fost mazilită! Apoi o dorință uriașă de scărpinare. Am mai făcut cîțiva pași, apoi m-am poticnit din nou, apoi iar cîțiva pași, și n-am mai răbdat, mi-am ridicat pantalonii! Deasupra de genunchi, pișcătura. C-un pix invizibil am tăiat de pe listă furnica...M-am scărpinat direct pe pișcătură cît am putut de tare, apoi mi-am tras înapoi pantalonii (!) și pe-aici ți-e drumul. Am mai făcut cîțiva pași, mi-am zis în gînd, doamne cum pișcă puricii pe-un picior ziua în amiaza mare! Toți în același loc! Și cu laser! Din cauza asta mi-am ridicat iar pantalonii și m-am scărpinat cît am putut de tare pe laser, apoi am vrut să rezist pînă acasă la șoricei, să mă scarpine ei cu o perie de rădăcină...Cînd! Oroare! Pe beton, c-un bîzîit o matahală s-a prăbușit! Doamne, pe dos supraviețuiesc matahale?! Era o insectă care scăpase pur și simplu de la un abator! În loc să atîrne într-un  cîrlig, tranșată, pe dos la mine, ca o societate căpușă! Mai departe nu mai știu nimic, am leșinat, că veninul ajunsese la centrul leșinului de pe lîngă matahale

Servicii

Durerea pe crocolili

Am ajuns acasă, am pus frîul pe parchet, au coborît emoțiile din el, m-am descălțat de adrenalină, durerea m-a năpădit, iar eu am început să plîng, îhîî hî hî. Mi-am scrîntit mîna, am zis spre șoricei. S-a lăsat liniștea, ne-am uitat toți un pic dezamăgiți la fluturele trist care-a dat chix la transformarea contracției musculare în mișcare coordonată! C'est la vie! Șoriceii au îmbrățisat mîna, apoi au pipăit-o, apoi au piperat-o (!), apoi au însemnat-o, apoi au smălțuit-o, apoi au modelat-o, apoi au topit-o, apoi au suflat-o, apoi au zugrăvit-o, apoi au pictat icoane (!), apoi au bombardat-o cu neutroni, apoi au așezat-o pe masa de lucru, apoi au îmbrăcat halatele lor albe de abator, apoi au lustruit cuțitele (!), apoi au șpreiat cîrligele (!), apoi my eyes were pumping out de frică, dar în final, surpriză! În jurul mîinii și încheieturii de Crocolili trona un ghips elastic, obținut prin înfășurare de codițe murine, 93% bumbac, 5%ș poliamidă și 2% poliuretan, fixînd într-un sistem complex de curele durerea zvîcnindă. Deși strînsă, culmea, mîna a simțit o ușoară eliberare. Apoi au închis-o cu cheia, apoi au încălecat pe-o șa, pe-o foiță...

Crocolili, cap de furiș

La veverițe cînd se pupă eu sunt prima afișare!

Forensics

Ah, cum mi-a scrîșnit o idee printre dinți. M-am și speriat, am dat fuga la oglindă, am crezut că mi-a căpiat o plombă. Dar nu. Ideea se referă la Păr&Unghii. Mă gîndeam eu așa, rînjind cu gura pîn la urechi de la mirosul de acetonă, cum ar fi să sune firele de păr ca unghiuțele-n unghieră atunci cînd le tăiem? Să te duci la frizer și să zici, haideți domnule frizer, nu mai tremurați ca varga, așa sună firele mele de păr! Fiți bun și mai luați-mi! Sau, sau! Cînd pică un fir de păr din cap pe parchet sau pe covor, să se audă, cling, exact ca unghia pișcată de secure! Vă rog, am glumit, haaaideți înapoi. Ca unghia pișcată de unghieră! Ce să mai, în timp ce criminaliști posomorîți puneau la naftalină metodele acum inutile în prelevarea amprentelor de păr, prăfuirea, pulverizarea de amestec aur-cadmiu sau spectroscopia de absorbţie atomică sau analiza prin luminescență, cu unghiile vopsite, eu m-am îndepărtat pe vîrfuri...

Urechile de molie

Ah, deja simțeam cum sucul de morcovi și fructe (mere și zmeură) se amestecă-n burtă la mine cu carnea de molie, cum fructoza, cea mai răspîndită monozaharidă după glucoză, se acuplează cu fluturele, și se naște (la mine-n burtă, frate) o nouă nație, ori de molie, cu liniuțe-ntre atomi și solzișorul dulce, ori o nouă nație de zmeură, care să dezvolte aripi colorate și trompă la maturitate! Super, în loc de-o burtă plină cu vitamina C să mă soldez cu niște mormane de lînă și paltoane roase (natalitatea e foarte crescută la oule de molii)! Dar am scăpat ca prin urechile acului, că-ndată ce-am zărit-o în drum spre gura mea apă, plutind în caroten, am reciclat acul prin urechile cui am trecut (How is made de pe Discovery) și l-am atașat cojocului de molie! În schimb, ea m-a rugat să-i îndeplinesc două dorințe, să-i dau să bea o gură de apă (cause she just hates morcov și nu vrea să piară cu ăst gust pe limbă!) și cealaltă să-i scot cerceii din ureche. Am întrebat-o că de ce, iar ea a zis că pentru orice eventualitate. M-am tot gîndit de ce. Și am avut o revelație. Poate pentru cazul în care se găsește cineva să se salveze și să scape prin urechi de molie, în drumul său etern spre Soare, ea și le-a pus la dispoziție...

Natura sălbatică a lui crocolili

Ah, nici nu încep să rad în sus și-n jos cuțitul pe pila de ascuțit cutițe bine că deja simt cum îmi pică inelele și straiele și-n locul lor sub formă de costum de baie în două piese echipament din blană. De bivol, sau ce purtau strămoșii? Oaie? Și plină de instincte și cu un cuțit fraged ca un diamant în mînă umblu prin pădure după veverițe și mistreți. Sînge, foc, proțap! Poate la final niște jar. (așa se zicea cînd eram mică, fii cuminte că de nu jar mănînci!). Pe net nici nu se pune problema să intru că dorm în peșteră. Mă rog, în loc de pădure bucătărie și în loc de mistreți vreo cîțiva morcovi. Dar oricum, ce bine e să trăiești în sălbăticie, să palpite un pic de arhetip în tine!

Pune-ți o dorință!

Și cum moțăiam eu în fața calculatorul, numai ce aud cling! Irisul și-a tras repede pe el capotul plușat din lumină receptivă, a apucat la repezeală cîteva bastonașe cu rodopsină cu care a urcat din fundul ochiului înapoi la solstițiul de iunie (repede, trageți cortina să răsară sorile!) și-a dat pe față cu un pic de sclerotică, și-n dreptul pleoapei, și-a luat poziția de drepți (!) căci ochiul de Crocolili era pe punctul să se deschidă, și organismul ațipit să tresară, surpriza să inunde tunica vasculară, fibroasă și nervoasă. Pupilă, iris și retină! Toți patru am trimis impulsuri nervoase la creier, măi teacă de mielină, coboară privirea! Și acolo, lîngă papucii de casă, o geană strălucitoare cu cea mai dură tulpină, atomi de carbon unu și unu. Holy-școmoly, gene dintr-astea se desprind de scoarța pămîntului cînd stai o secundă cu ochii închiși?! Am pipăit repede capul de pe umeri, să nu cumva să fie altă tragedie la mijloc...Of, nici nu mai zic cît de repede mi-a sărit somnul pe spinarea cu solzi ai unui cît ai zice pește, cum m-am aplecat cu organismul înviorat spre piatra prețioasă, cum am urcat-o la o distanță mai propice de capotul din retină, și cum am rămas așa, micșorată de emoție! Doamne, ce dorință să-mi îndeplinească această gemă și mai ales cum să procedez să nu strice orzul pe gîște?!...

Am lipit pe un copac o veveriță cu scotch

Doamne, ce greu e cu o veveriță care n-a coborît niciodată în realitate, să stai să-i explici că-ntr-un copac sădit călcînd pe o pedală, desfășurat dintr-o bobină și-un picioruș presor nu cresc semințe, nuci, alune, etc... Și ce, micul crab pinnotheres pisum cum trăiește toată viața lui înăuntrul unei stridii. Îhî, și probabil mănîncă icre de in depuse de-o mașină de cusut. Nu-i nimic, Crocolili, lipește-mă.

Inelul și frica din oasele unui șoricel

Numai ce văd că vine speriat spre mine un șoricel și-mi spune "Crocolili, tu pentru cît ne-ai mînca?" Of. Las la o parte juliturile de pe inelul meu în formă de lacrimă (măi, cineva își ascute săbiuțele în brîul de argint care susține secreția din ambră galbenă, rășină fosilă, iar eu una o să aflu), îl ridic pe șoricel de pe mochetă pe deget și-i zic "Păi pentru nimica în lume". Apoi îmi pică și fisa (hai că nu pe inel!) și mi-amintesc c-a tot răsfoit o carte cu 808 pagini, deci cam știu ce strămoș i-a băgat așa frica în oase. "Hai nu mai fi speriat, vrei să-ți prind o muscă și apoi pentru un forint să te fotografiez cu leșul pe limbă?" El înțelege și rîde, semn că m-am strofocat cît de cît bine să imit strămoșul din carte. Ne-ndepărtăm, tam tam-ul tatei, zgomotul de mitralieră, cuvintele se prăbușesc pe coala albă de hîrtie, unele după altele, cuvintele cu care el n-are nicio legătură, nici n-a avut, nici n-o să aibă. Oricum! Cîine ghiaur, micuruțule, pișpirica ta țară ofticoasă are necazuri, cineva îmi julește inelul...

În activitatea lor de etalare (nu, nu-și etalează coada) omizile geometra își iau aspectul de rămurele și se așează pe tulpinile plantelor într-o poziție caracteristică acestora, cu o parte a corpului în aer

Aici eram deja picată cu totul în plasă și nu mă mai vedeam

Eu de obicei mă descalț înainte să pic în plasă

Cînd a trecut trenul broasca a sărit calul!

A trage cu urechea fără cheiță

Cînd ursul pornește, cheița din valva mitrală se activează și inima lui pompează sînge, și, știm, sîngele face acțiunea să curgă, hai, apărătorii drepturilor de animale, nu e mare scofală (!), așa a călătorit tot timpul prin viață, de la Producător pînă în zilele noastre. Mi-a zis, uite, cînd vrei să mă trimiți la pîndă, învîrți de cheiță (vai, Alexei Tolstoi, ai copiat o cheiță de aur de la Carlo Collodi?! am glumit în culise), oficial însă a sunat cam așa declarația cuuuuum, eu, să trag cu urechea, nu știi cu cine ai de-a face! Ei, și ca să-i fac pe plac am învîrtit de cheiță, rînjind deja în calitatea mea de pisică cu ochii simbolici ai minții! Plini la refuz cu hamali inventați! Descărcînd din urechea medie a lu Pîndă secretele bune la gust!
...
Doamne! Ce afacere ratată! Cămăruța lui medie fiind mai mereu plină cu secrete dobîndite prin Pîndă, vezi ironie, corespondentul nu se aude pe sine cum țîrîie&scîrțîie de la scripeții și rotițele tehnice înfipți în mușchiul vîrtejul inimii, miocardul. Oh, probabil toate secretele sunt contrafăcute, căci probabil toată lumea îl aude pe Pîndă cum intră!

Vehicule pe crocolili

Știți butoiașele cu oxigen din pungile de spart. Pe care albinuțe lucrătoare (humain beeings) le pocnesc pînă la ultima suflare! Sorry, alveole, ați protejat cu brio aparatura tehnică fragilă, acum purcedeți să predați cheia și numerele voastre atomice, poftiți la Elemente chimice, e timpul ca șira spinării dumneavoastră să scape de Presiune! Ce ușurare, nu-i așa?! Însă, uimire, un butoiaș de oxigen scapă cu viață din nenorocire! Deși, cînd te gîndești, doar pentru-a fi sortit să plîngă (în surdină!) camarazii împușcați.
Oh (dar pe final!) și viața lui se terminăăă, căci își transportă singur harakiri-ul printre rînduri, unde, umblînd înceet înceet, depune în semn de unitate ultima amintire din flămînda stare de agregare- o picătură de sînge oxigenat pe fiecare atriu stîng de butoiaș, cărînd în spatele însîngerat resturile CO2 din fiecare atriu drept de butoiaș, visînd cu ochișori aproape stinși sublimul Plan al pungilor de spart- în fiecare piept de butoiaș un gaz și o țeavă de eșapament..

Gaură de vierme

Am în frigider un organism de morcov care s-a transformat în vierme, vreau să spun s-a zbîrcit cu timpul atît de tare că pur și simplu universul a uitat c-a fost vreodată la origine plantă cu rădăcină, și acuma nu-l mai lasă nimeni să Sfîrșească, să pună capăt vieții (rogu-vă, rogu-vă), diviziune celulară nu mai există de multă vreme, iar celulele așteaptă cu sufletul la gură sub cearceafurile albe să mobileze alte exemplare din rasa portocalie. Luat în primire fără voia lui că e nevertrebat și se tîrăște, celulele jură că nu vor demara niciun fel de inițiativă de separare a fibrei de cromatină a unei cromatide-surori de fibra de cromatină a celeilalte cromatide-surori, nu vor deveni de două ori ce-au fost (celule fiice), sorry morcove, rănile tale nu suferă Vindecare! Oh, parcă și văd lacrimile de crocodil pline cu hidrură de carbon portocalie vărsate de copil cînd năvălesc iar și iar și iar în ladă participantele la Rasă din carnea cea mai pură, caroten 24 de karate, iar el înfășurat într-un cocon zbîrcit, căutînd cu nesfîrșita ultimă putere propria-i scurtătură-n Timp

Seara înainte de culcare

-Și oare cît estimezi c-o să dureze să dezvolte nava murină numită Organism gustul fructifer de măr?
-Oh, Drosophila cașcaval, am zis șoptit cu pleoapele pînla gură
-Sau mărul fructifer, gustul pătimaș de șoricel?
Ei atunci m-am aplecat sub pat și-am tras dintr-o mișcare cearceaful de sub Pătimăr.
-...Și nu se zice fructifer, se zice simplu, Măr!
-Noapte bună-somn ușor, a zis zîmbind, și bătînd la vizitiu, trăsura a pornit galop în direcția puricilor pe-un picior.
-Picurăm pe lamă de la coadă în sus că e comunăăă, a mai strigat.
Dar știți cum e, în vis coada de măr Mălai nu primește simbol de liniuță în dialog, ea doar visează...

Mutație pe crocolili

M-a tot pistonat în sus și-n jos un șoricel! Că vrea ceva impresionant în viață! I-am zis, copile, las-o baltă. O răsturnare de situație, a zis cu sufletul întors mai mult spre el, Privind pe geam cum orizonturi grandioase se sprijineau în Bastonașe. Ah, omnis cellula ex cellulae, omnis nucleus ex nucleo, am exclamat! Ce spui, stăpînă?! Spun ce naște din pisică, șoareci mănîncă. Apoi i-am smuls un fir din blană. What, o răsturnare necesită demers și știință! Roșu de gențiană, transplant de splină (!), cîte și mai cîte. Ceva mai simplu nu se poate? Am zis nu-ți face griji, în practică se face fără acte! Cu prețul retezării unor brațe cromozomiale, am executat rapid o răsturnare de situație, am implantat un Șoarece în Măr. Fără să știe, c-un pachețel de ADN în cuiul de la broșă, ca să-l înfingă adînc pe pista de aterizare, și telomeră de măr cu telomeră de șoarece, și genă de măr cu genă de șoarece, și centromer de măr cu centromer de șoarece... Așa că de azi, atenție! Merele pe crocolili chițăie!

Pe urmele lui crocolili

Literele after party

Voiam să zic că asta a mai rămas după ce fetele de la mine din blogroll s-au lins pe bot de mărțișoare și planete, un mic ie sub covor. După ce am terminat de făcut surpriza am tras covorul înapoi (!), am șters Mars (că atîta se vedea), apoi am mîncat partea mea de mărțișor (finally!), apoi am așteptat molfăind surprinsele. Și gata!

Las acolo ie pînă dă tropman de el, să văd ce va putea zice!

8 Mars

Păi la mulți ani de 8 Marsie! Am cumpărat un mars pentru ana, un mars pentru ora, un mars pentru zum, un mars pentru mesmeea, un mars pentru pisica movică, un mars pentru toscana, un mars pentru scaietina și un maaars pentru moi!

Ziua îndrăgostiţilor

Și-am încălecat pe-o șa

Și-am încălecat pe-o șa

Să știți cînd atîrnați de-un fir de păr

Har Domnului că are și firul de păr o regiune corticală, că parcă nu mai dîrdîi chiar așa la gîndul unei viitoare Atîrnări

Happy new ears!

Nici n-am trecut bine ieri pragul noului an, că am și tras o trîntă pe gheață! Foarte dureroasă, am plîns îhîh hî hî. Și cum plîngeam eu așa, c-o mînă înțepenită în zăpadă că nu mă puteam mișca, cu genunchiul într-o dală de beton, am strigat în interior după ajutor Ajutooor! Apoi am început să mă dezmeticesc, să îmi dezlipesc lacrimile (fiindcă trăiesc într-o regiune foarte friguroasă, înghețaseră!) și să culeg feliile de tort de prin zăpadă. Căci la impactul cu solul bocnă farfuria copioasă pe care o țineam în mînă mi-a zburat cît ai zice pește. Fiindcă am căzut lîngă un brad mic, pe farfurie s-au adunat și niște ace verzi. Și cum stăteam eu așa, numai ce i-am văzut pe șoricei. Pentru c-auziseră, au venit să mă ajute. M-au luat de subsuori, Nu te supăra stăpînă dar cu cizmele astea, nici nu ne mirăm!, și șchiopătînd (cu toții, eu din cauza durerii, ei din cauza greutății mele) m-au dus pînă acasă. Acasă durerea genunchiului m-a năpădit și am plîns iar îhîh hî hî. Văzînd una ca asta, șoriceii au comandat de pe Amazon fiecare ce-a știut mai bine. Un șoricel a comandat 100.000 de unități de heparină sodică, un șoricel carbomer, un șoricel parahidroxibenzoat de metil și parahidroxibenzoat de propil, un șoricel etanol, și-un șoricel a comandat ulei de levandă, trolamină și apă purificată, încropind apoi împreună o tinctură magică. Mulțumesc! Ultimul din șoricei s-a întors la locul accidentului să-mi recupereze niște chei din zăpadă. Această însemnare e pentru ei, sunt foarte încîntați...

Le urez la mulți ani pe 2011 și lui ana, ora, mesmeea, Alexandru, zum, Radu, pisica movică, Rigel, Toscana și așa mai departe. Ei nu sunt șoricei, dar...