Necumparatele de narcise

Azi am vrut narcise. Imi plac mult narcisele. Si nu le-am cumparat acolo unde am zis in gand cat imi plac narcisele. Le-am amanat spre casa, le-am amanat pentru tiganca cu naframa. Dar trebuia sa stiu mai bine, florile nu se amana, caci lenea. Florile se apuca de cozi, se scutura usor de picaturile de apa, se platesc si se pleaca cu ele intr-o mana, in cealalta sacosa. Apoi se instaleaza in autobuze sau tramvaie, se cauta un loc liber din priviri, se aseaza, se tin drept in mana, se pun pe umeri cand se cauta cheia de la scara, se umezeste geaca, se tin la subsuoara cand se deschide usa de la lift. Cand se muta geanta unu alaturi de sacosa numaru' doi se tin intre picioare. Se tin usor, sa nu se franga, se introduce cheia in usa, se lasa rasturnate sacosele si gentile in hol si se intra incaltata in camera, se ia vaza, se clateste, se umple cu apa si se rasfira florile.
Si se privesc din cand in cand in decursul rutinei zilei de sambata, intre privirile spre te-miri-ce emisiune la televizor si randurile din cartea cea minunata numita Sotron. Si se instaleaza o stare ciudat de placuta, de liniste interioara ce capata valente estetice. Privite, se impun cumva in fatza defectelor singuratatii si devin un partener frumos mirositor. Singur, singur si ursuz, da' cu flori in vaza. Cumparate, e pitica vointa de a nu te lasa prada chiar-de-tot comoditatii de a fi singur. Osteneala de a cumpara niste flori spune cevaaa
Narcisile de la Unirea lipsesc in casa mea si prin urmare in spiritul meu. Drept urmare scriu despre ele in locul privilegiului de a le privi si admira din cand in cand.