Am privit-o cu ochi moderni.
Am tacut, cu mainile in buzunare, astupand rotitele timpului. Ma gadilau, dar ma concentram.
Imaginea ei statea in fata, si-n spate, mainile mele deja inceput iritate. Cu ochii mei moderni priveam fata si-mi ascundeam mainile incercand sa stapaneasca rotirea rotitelor in curgerea timpului.
O urmaream altfel, pentru ca devenisem sceptica. Mainile incepeau sa ma usture, buzunarele pareau stramte, apropiindu-se din ce in ce mai tare de incheieturi. Imi era si frica. Putina frica. Ochii moderni i-am strans, i-am apropiat ca sa privesc si mai bine. Mai atent, sa nu pierd focusul. Nu aveam voie s-o pierd. S-o pierd din vedere.
Brusc, imaginea fetei era in randul din spate. Mainile mele au iesit din buzunare, catarandu-se in primul rand. Erau de forma unor pomi cu fructe mici si rosii, salbatice. Aproape ca nu mai reuseam sa-mi tin ochii apropiati. Le-am dat drumul printre ramuri. Mainilor.
Ce naiba fac aici din nou în același loc aproximativ la aceeași oră făcând
aceleași gesturi. De câte ori va trebui să le repet?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu