Nucii de dimineata/ In rest am papuci cu arici

Nu am pantofi cu sireturi dimineata. Pentru sireturi trebuie sa ma aplec. Dimineata am muci, nu am voie sa ma aplec, ca imi pica mucii din nas pe sireturi.

...every mucii morning

Deci ziceti ca n-aveti?

nu am niciun chef. la fel cum n-au avut nici ciorapii mei sa nu se rupa. la fel cum n-am chef sa scriu cu litera mare inceputul de fraza sau cheful de a duc p la cap cuv

bleaaaaaa ahhhhhhhhhhhh si tot asa pan' la 5si10 5si15

Let me metru mic you

Cand mama masura pantofu' surorii mele pentru a-mi transmite numarul, se folosea de metrul dintre degetul mare si cel aratator. Se forma un echer pe care il deplasa de cate ori era nevoie. La fel facea si cand lua masura pentru pantalonii de costum ai tatalui meu.
Acesta era un metru mic.
Am pastrat modelul masuratorii. Cate metri mici de-ai mei incap pe fata ta, Tpp?

...de la frunte pan' la barbie un metru mic jumate

Michaelitza

In fiecare dimineata, de la un punct incolo tanjesc. Fug picioarele inaintea mea, grabite spre benzinaria Agip, spre lada frigorifica, iar pana ajung la banca mea, imi shhfrrrr ushhs gura. In fiecare dimineata Coca Cola rece, neaparat la doza. Cred c-am innebunit.

(iar cand vad oameni pe strada cu sticla de plastic, la jumatate de litru sau un litru ii compatimesc, cu superioritate. iertare)

-pentru ca uneori secretul sta in desfacutul cutiei. cum sa zic ca pocneste? ca o pastaie de fasole metalica, proaspat culeasa. nu?

In trecere

Pentru ca azi sunt cu ciorapi mov si sandale rosii, am zis sa le scriu. Si pentru ca tanti Maetc. mi-a zis ca sunt total frantuzoaica. Ea nu a zis total, am zis eu, ca urmare a consecintei de binedispunere ce m-a urmarit for a while. Adica odata efectul instalat, complimentul se poate personaliza. Si din pas in pas, complimentul creste, creste, creste...nimic diform in asta, core_ct?

Nu e bine.
Ma simt oki, asa ca mi-a venit brusc chef de scris. Am fost sincera si am zis motivul, a iesit impodobit, in general ca orice efect, scris, al unei stari de bine.

Ea a zis
- uite maaa la ea cie...:)
(un "ce" dragalas merge exprimat la modul "cie" )

Gimnasta unui zambet

Expresionist

DUANE MICHALS

fotografia pe care am cumparat-o pentru ca am fost atrasa de ea

-in fotografia mea peretele e crapat subtil pe mijloc
apoi fotografia numarul 2


Dupa aia am descoperit-o pe madame schroedinger
apoi pisica doamnei schroedinger

eseul despre sylvester
si in cea din umbra pe Duane

SOTRON

Asta e preferata mea. Sunt frumoase si bizare, dar nu par sa aiba nevoie de prietene.

Uite-le pe fetele cu fete uimitoareTac toata ziua, lipite de animalele lor.



Sunt de acord ca Fabrice Backes
si ca nu as trimite nici una din ilustratele ei
le-as pastra pe toate!

Posse

Bouncing off clouds. Si Tori Amos
Stai pe scaun, dar stai in asa fel incat sa se inteleaga ca mai astepti pe cineva. Asa ca partea de mijloc sta descoperita, goala. Partea de mijloc a scaunului, fireste. Si de fapt unde voiam sa ma pozitionez: talpa pe pedala parchetului. Asa se asculta piesa asta. Si picioarele se pot reuni in dreptul mijlocului gol al scaunului. Genunchii sa se atinga. Plus alte miscari, depinde de fiecare.
Si ideea e ca nu astepti pe nimeni, dar a fost un reper bizandu-se pe o imagine facila. :D

Ma doare-n cot sau Cotul ca increderea

Ulnar aduce cel mai mult cu pumnal. Deci: nervului ulnar i s-a urcat ramura profunda la cap, corect, la cot si nu-i mai permite sprijinirea. Ca si cum ar fi fost un hatar, si nu o functie! Mi-e si frica sa imi sprijin mana stanga prin cotul ei, de-altfel in acest-sens-bun, din motive de arsura: sare-ca-ars!
Ce-ai?!

(prin urmare, imposibil sa imi exercit gestul-cod( pura rutina), post-scriere: cititul cu cotul sprijinit si mana proptita-n falca)

o sa uit, o sa ma sprijin, o sa sara iar!

Degete intr-o alta ordine de ianuarie februarie martie decembrie octombrie

Ana cand isi viseaza numerele prime isi scapa degetele intr-un soi de numaratoare. In alta ordine de idei, de parca ar fi monede si parca imaginatia ar fi o fantana de dorinte.

Picatura

Sarcasmul are afect terapeutic. Efect, pardon.
Bineinteles, indreptat impotriva personajele indragite si adorate din viata reala (in cadrul rutinei), dar cand aceste calitati conteaza doar in plan secund, vizibila fiind doar Ciuda.

Ramuri reci

i-a venit sa umble in varful picioarelor, sa ciuguleasca cu unghiutele si talpisoarele ei ramurile copacilor reci din gresie. brusc sa-si forteze echilibristica ca sa paseasca pe o muchie racoroasa, muchie din cauza lumilor laterale aeriene, pustii, friguroase si abisale. si in locul furnicaturilor usor baltoase sa simta intepaturile de lignina din crengi. copacii reci aveau gauri pe care le-a folosit sa-si sprijine dopurile rotunde si bondoace din varful degetelor, sa le tina respiratia, sa se ridice cu susu-n jos ca un liliac, sa stea implantata, capsand la un loc fragmente de tunica despartita in stanga si-n dreapta.
dupa aia, a pasit iar normal
era rece si talpile ei mici au transpirat usor, din varful picurilor de sudoare au crescut mici flori liliachii in vestibulul crengilor, de-o durata scurta, inflorite in gineceele unor secunde. si firele crengilor s-au impletit crescand si napadindu-se, inaltand in straturi fata, cotropind tunelurile dintre degete, spatiul gol a inflorit in mici increngaturi si vegetatii microtarsiene pe care a continuat sa le paseasca. si mai inalta
imbarcata in pasi tubulari si infloriti, din calcatura primavaroasa si-a furisat dupa aia ochii, pe sub pleoape, culcandu-i in epiteliu moale. ochii s-au lasat inveliti, si-au imbratisat mikimausii si visele, lasandu-se apoi pe fundul capului asezat pe perna, sub tavan. visa sub el, ca sub un acoperis acvatic, maritim, bun pentru adanciri, bun pentru scoborari. dar curios, nu tocmai ce urcase, ce se inaltase? cu toate astea isi tinea capul plecat, culcat pe o perna

Cap?

Pur si simplu il oblig pe No fun sa raspunda ca si mine la 30 de intrebari. Doar ca el o face mai repede, caci e mai organizat si umbla cu mult mai multa usurinta prin clasele lui.

Si pe fata multicolora

Cap ou pas cap

Crapatura din buza ta s-a rasturnat peste gura mea. Luand o forma prapastioasa, a rostit lucruri adanci. Ele s-au depus active pe fundul impresionabilitatii si de atunci e ok sa vorbesc mai putin.

My baby is no fun

(Shook it up)

I never loved nobody fully
Always one foot on the ground
And by protecting my heart truly
I got lost in the sounds
I hear in my mind
All of these voices
I hear in my mind all these words
I hear in my mind all this music

And it breaks my heart
And it breaks my heart
And it breaks my he aaaa aa art
when it breaks my heaa aa aa aaart

Suppose I never, ever met you
Suppose we never fell in love
Suppose I never, ever let you kiss me so sweet and so so ooohft
Suppose I never, ever saw you
Suppose you never, ever called
Suppose I kept on singing love songs just to break my own fall
Just to break my fall
Just to break my fall
Just to break my fa ah aa aa aa hhah aall
Just to break my fa ah aa aa aa hhah aall
Break my fall

All my friends say that of course it's gonna get better
Gonna get better
Better better better better better better better

I never loved nobody fully
Always one foot on the ground
And by protecting my heart truly
I got lost
In the sounds
I hear in my mind
All these voices
I hear in my mind all these words
I hear in my mind
All of this music
And it breaks my heart
And It breaks my heart

I hear in my mind
All of these voices
I hear in my mind all these words
I hear in my mind
All of this music
And it breaks my heart
and It Breaks my He aa aa hh aa aaaart
and It Breaks my He aa aa hh aa aaaart
when it Breaks my heart
but it breaks my heart
when it breaks my heart
breaks my heart
and it breaks my heart
and it breaks my heart
and it breaks my heart
and it breaks my heart

-canta Regina Spektor si noua cel mai mult ne place cand spune:
and It Breaks my He aa aa aa aaa a hh aa aaaart
adica exact asa:
and It Breaks my He aa aa aa aaa a hh aa aaaart
aaa
aa
rt

Odata l-am intrebat ca de ce ma iubesti tu pe mine

Si Tp mi-a zis pentru ca am ochii mari si pentru ca vorbesc in soapta

N-am raspuns nimic, dar sufletul mi-a ranjit intr-o solemnitate blanda, cam asa: ahiih :)


(zambetul mi l-am inchipuit galben, adica rupt din soare)

Un strat de cuvinte, un strat gros de lac, un...

Imagineaza-ti simplu dungulitele si ondulatiile mici pe care le produce mana ta marunta pe suprafata unui lac, sa zicem Thun din Berna. Involuntar, natura lor estetica te indeamna sa le reproduci sau sa le diversifici, te iei cu ele si nici nu iti dai seama cum iti fuge timpul printre degete. Si ti se pare ca sunt sortite initiativei tale sau lipsei ei, ca e pacat sa te opresti. Plus, mai observi ca au o putere de a se continua singure, independente de vointa ta care mai fuge pierduta in zare, iar daca revii asupra lor revii usor, in virtutea unui automatism minor si subordonat, gandului ca ele si-au aflat calea. Spontan, se alatura un alt gand, ca desi raportul de forta si masivitate e in favoarea ta-tu mare stand locului, ele mici si miscatoare- lipsa lor de semnificatie il inverseaza. Simaimult, natura lor permanent miscatoare si unduitoare articuleaza mai relevator infinitatea.
Sunt cuvintele, iar imensitatea ce se iveste in fata e direct proportionala cu respectul meu fata de dictionarul explicativ al limbii romane. (da, ai putea spune ca poti sa tulburi apa intentionat doar ca sa-ti creezi spectacol sau pentru ca te plictisesti- se intampla si asta-si normal dungulitele se transforma in cercuri robuste si agitatoare care se indeparteaza de natura lor, corect, nu mai sunt cuvinte, sunt reactii, si reactiile sunt la inde-mana omului, iar omul e o fiinta tulburatoare). Si omul la intinderea lacului. Sunt lucruri legate. Gandind ca reprezentarea ta tine de puterea mainii de a interveni in statutul apei ma astept sa depui efortul potrivit, plus ca o suprafata tulbure inceteaza sa mai emita reflexii potrivite. Iar daca iti va ajunge doar sa privesti imensitatea si sa pastrezi tacerea, pastreaz-o.

Uneori le folosesc si uit sa traiesc. Nee, nee, nee-he!
Traiesc, si in mod uimitor si spontan se declanseaza, au un fel sarguincios de a se ivi, as exagera spunand ca trag de mine sau ca ma forteaza cu ceva, nu, avem o relatia respectuoasa si flexibila, ne asteptam cuminte unele pe celelalte in rand, foarte rar ne gasim in conflict, si cea care se impinge sunt eu, increzatoare in efectul de bungee wording, ma rog. Astfel, imi inchipui ca au o minte a lor foarte generoasa si atasata de a mea, ambitioase si animate sa ma tina UNA si buna.
(Intre mine si cuvinte exista o legatura camera obscura.)
Cuvintele se intrec pe sine insele si ajung la tine insuti doar daca tine insuti-ul se mentine fix. Relatia se fixeaza, cuvintele se tin strans legate intre ele si mai presus de ele, unitatea lor strans unita de psihicul firii. Cuvintele incep sa se priceap cu natura foarte launtrica, reusind sa...exprime, colocviu-eze. Cucuveaua
Se potrivesc de minune stilului echivoc. Al meu. Nu stiu daca sunt aceleasi cu ale
tale, de exemplu.

Blocul meu

Observ cat rosu contine blogul meu, iar eu in mod normal n-as fi ales astfel culorile. Ma bucur, inseamna ca si-a format propria lui personalitate si hotaraste singur ce ii place, instalandu-si treptat si electronic dorintele in inconstientul meu.
Nu inconstient. Altceva

Si totusi, trebuie schimbat. E prea mult rosu.

Efectul si cauza lui

Daca am o pata rosie deasupra buzei inseamna ca mi-am proptit oasele sferice ale aratatorului si mijlociului in ea.
Adica m-am gandit concentrata la ceva.

Karina Celeste si Aleja

Le gasim sub link, dar incet si cu atentie.

Dinteodata

spunem:
-vouche bine!

Pentru lucrurile sanatoase care se intampla

Degetica, de ciuda!

As fi expulzat-o, as fi redus-o la un pumn inchis de 5 degete si as fi strans-o pana unghiile degetelor mi-ar fi facut puncte rosii pe dosul palmii, asa ca un fier de calcat incins si miriapod pe un material textil. Ma apucase disperarea, cand ma apuca disperarea urmeaza sa ma apuce plansul. Nu plang haotic sau panicat, nici isteric, plang in semn de supunere si induiosare, cred ca are o constiinta a ei care poate fi induplecata. Plang si astept sa ma vada. Ma si linisteste plansul meu, aproape ca ma oboseste si atunci simt mai putin cum imi topeste orice urma de control asupra corpului meu. Puterea ei ma reduce in cateva minute la stadiul de copil mic care nu stie ce se intampla cu el si atunci reactioneaza plangand. Tot in cateva minune e in stare sa ma lipseasca de cele mai importante puteri ale mele ca om in doua picioare, adica statul in picioare, ochii tinuti deschisi si mainile in stare sa apuce obiecte si perne sau carti. Lipsita de putere cum inca mai eram in stare sa ma interpretez, reuseam sa ma simt si revoltata, plina de ciuda pioasa ca poate sa ma vlaguiasca cu asa rapiditate, si perspectiva diferentei vizibile de puteri intre noi doua imi provoca alte randuri de lacrimi. Sperand in cel mai adanc colt al constiintei mele ca aceste ganduri, care ajung la ea- pentru ca mi-o imaginez cu puteri inimaginabile, capabile sa se stracoare in orice ungher al corpului pe care il domina,gandeam intentionat aproape tot ce gandeam, doar doar ceva din starea completa de ameteala si osteneala sa inceteze. Dar degeaba, timpul trecea si deveneam tot mai constienta ca drumul spre noapte va fi pavat cu mari intentii de zvarcoleala. Pana la urma, cand realizezi cat de inutil e sa te zbati sau sa soliciti o usurare de ritm si zvarcoleala, te lasi asa ca si cum ti-ai da drumul intr-un cazan imens de apa calduta, ca si cum ti-ai da drumul lipsita de orice initiativa de protectie lasandu-te pur si simplu in voia unui destin subordonat marelui destin. Si gandind-vom vedea ce-o fi sa se intample. Dorinta mea de a se intampla ceva de sens contrar intregii actiuni care daduse navala peste corpul meu era atat de staruitoare si una cu el incat mi se parea inutil sa mai insist. De-altfel, am si eu mandria mea. Nici vorba, in gand imi ziceam din cand in cand rugaciunile, sperand sa ma prinda o concentratie majora de duh divin si sa ma ridic deasupra corpului.
Dar ochii deveneau din ce in ce mai inchisi si mai indispusi, corpul ardea din ce in ce mai tare laolalta cu cearceaful si materialul textil de pe mine, infundatura patului devenea din ce in ce mai uzurpatoare si nu imi ramanea decat sa ma las inchisa de ochi, afundata de pat si topita de febra.


Apuzul puterii, pardon, abuzul durerii!!

Liverpool

Imi intreb mintea
ce nu-mi raspunde, ce ma poticneste, mintea taraganatoare
poate se impotmoleste in ceva asa ca iau in primire corpul care o intretine, si eu clandestina in corpu-mi imi spun, in desisul trupesc de mate ca lianele si intestine, de stanci si aparate. Ma voi impinge la maxim in corpul meu pana voi sili mintea sa iasa la iveala.
In dinamica de a o gasi incerc sa dibui, sa-mi dibui dintii, sistemele tegumentare, calcaiele, narile, sa le confrunt cu sopote, cu interogatii si corespodente, cu vrute, cu trufie, sa aud raspunsuri cu urechi, cu muci, cu scarita, cu flux si constienta. Si vreau sa le simt in ce fel se simt in largul lor, cum mi se poseda singure. Din mine ma intreb, din rarunchii mei, incercand sa-mi depasesc obiceiurile mintii creatoare de sine, de mine. Ma afund in cerul gurii mele, ma ciocanesc in masele de minte si in omusor, in amigdalele pline de inghetata, ma scobor in laringe si ma vibrez cu el, ma aud cum scot sunete, cum gura pe care am patruns le rosteste cu vocea mea, ma aud, ce divan e organul meu. Ma aud, din fundul manualului de anatomie cum ma strica gura, cum limba livresca poceste ungherele, ma aud cum n-ajung auzita la altii. Ma caut mai departe, ma improspatez cu bronhiile deodata, ma opresc si asist cum se respira plamanii unul pe celalalt sau deodata, cum ma incetez si ma dilat la unison cu muschii in timp ce gura si vorbele mele se lovesc de aerul chitinos dupa care se baricadeaza altii. Musc din ficat pentru ca vreau sa il vad cum se regenereaza- ficatul e cel mai mare organ intern- si apoi imi asez lobul urechii stangi pe lobul corespondent. Ma ciocanesc iar, ma flausez pentru ca muschii, enzimele si spumele sunt moi, pentru ca aerul imi circula moale, sunt numai buna de pipait pe interior, interiorul meu e o captuseala. Ma lovesc de granita dintre mine si corpul meu, ma afund in insula corpului meu, afundand irisul sticlos pentru cele mai mari adancuri, ma strang intre viscerele mele. Nevoita sa functionez la unison cu ele, ma traiesc asistand la propria functionare.
Asta sunt, sunt o cautatoare de mine, sunt intr-o peripetie organica, fructuoasa. Ma cufund in sange, dau din maini in timp ce raul sangvin ma trece in singuranta prin dreptul pericolelor alunecoase din rinichi, aflux si insulina. Nu ma cunosc prea bine, realizez. Fata in fata cu pancreasul il privesc pribeaga, mi-e frica sa nu ma deformeze endocrin sau sa ma incalceasca in panglicile enzimate. Stomacul, hm. In varful picioarelor dirijabile, pe langa stomac, plina de hormoni si glucoze imi vine sa-l gadil, din pricina faptului ca stomac suna f masculin, imi vine sa-mi pipai stomacul, dar mi-e frica sa nu ma usture.

Si dintr-o data incepe sa rada, sa ranjeasca. Mintea, imi rade pe langa urechi, lipita de frunte, aproape ca mi se clatina ochisorii. Cica cum mi-am inchipuit toate astea, cred? Ma intreaba daca nu am auzit de sintagma-ochii mintii?! Ea mi le-a inchipuit, ea mi-a dat ocazia, ea e e acolo, cu ele laolalta. Eu sunt inafara mea si nu pot sa intru. Am vazut ce-a vrut ea sa-mi arate. Deci la ce imi folosesc ochii, mainile, pasii cand granita asta n-o pot trece? Incerc s-o incetez, pe minte, zic.
-Stai, eu sunt titulara
-atunci vino si ajungi-ma
-de fapt ma joc, ma joc cu tine.
-eu tie pot sa-ti joc feste, nu vad cum tu mie, bajbaito.

Ma mijesc, ma baba oarba pe peretele dintre, cu mainile proptite turceste in perete. Si ii zic 1, 2, 3 cine nuuu-i gataaa....dar cea care se ascunde sunt eu...ia, sa ma gaseasca.

Gem de atz, iam!

Desculta, pasesc pe ghemul de ata. Prima ata ma doare mai tare, incet incepe sa-mi deapane santurile, liniile, fisurile, pieile, ghemul de ata imi ghemuieste ridurile, dungile, globurile oculare. In jurul oaselor cubice, imi infasoara calcaiul de podul exterior al piciorului, buricele degetelor de coate, ilionul si ischionul de coaste si umeri. Bustul meu e sferic, picioarele mele sunt sferice, mainile mele sunt sferice, durigata ma balansez inspre pamant, inspre cer, cutreier globul meu trupesc in miscari circulare. Imi provoc entorse, cocoase ca sa ma tin unita, legata, armonica.
Ajunsa in inima ghemului de ata, sunt o sfera, un aproape ochi de ac de gamalie, sunt o insirata in inima ghemului de ata.
Sunt o insirata in inima ghemului de ata, sunt tinuta unita, legata. Inspre cer, inspre pamant, cutreierata in miscari circulare. Din picioare sferice, din maini sferice se desfasoara oase, dungi si coate. Din calcaie, cu burice ma desfasor, ma dezghemuiesc, ma dezlipesc de fire de ate, sa ma ridic. Sa ma joc cu un ghem de ata, cu palmele sa ma joc cu un ghem de ata. Palma mea e un ghem de linii, de fisuri, de piele. Here we ghem again

room me, roomate

wanna make some?

make love/out

and he says

make

and she

okeys it

Once sapun a time

Familia mea se spala pe maini cu un sapun verde, de mar. Sapanul statea pe marginea vasului de portelan, manjindu-l de bule si spume. Sapunul capata clabuci albastri de la mainile cu cerneala de tipar ale mamei obosite si infometate.
Dar nu numai banii innegresc, albastresc. La fel de bine, si anii.

Sarea sa te piste

Tu zi-mi, iti place sa inmoi painea in zeama rosiilor taiate?
Sa te piste o idee in varful limbii

Chiar!

Chiar!
Ar trebuit sa-mi omologhez blogul -CAMERA OBSCURA
Ma rog, vorba vine sa omologhez...cuvantul a luat-o pe furis inaintea lucrului in sine(adica a blogului).
Dar stii de ce? Pentru ca ma duc sa joc la 6/49.

It shoot pee a laugh, margareto

Auzi? Tu asculti Camera Obscura? In special piesa aia Tears for Affairs. Stii, voiam sa intreb, de fapt eram curioasa. Cum te comporti cand asculti piesa aia?
Eu una ma simt influentata din capul blitzului...ca sa ma cliseizez un pic. Dar de regula, impactul cel mai puternic il are cand sunt singura. Atunci imi vine sa, imi vine s-o rog sa cante la nesfarsit, sa nu se mai termine, sa play on and on, sa tot povesteasca despre shedding tears. Cand zice look me in the eye, se realizeaza primul exercitiu de imaginatie, primul pas spre parasirea realitatii imediat inconjuratoare, il privesc pe spectatorul invizibil, il privesc cu forta, imi investesc culoarea ochilor cu un fel de hipnotizare speciala. Hey, I'm taking an interest here!
Asa, cand zice look me in the eye, ma declansez la inceputul camerei, zona fara covor, misc din solduri, le azvarl in exteriorul cercului fiintei mele si precis fac vreunul din semnele mult prea folosite in actiuni dinamice si ritmate, il pun pe spectatorul invizibil sa nu se joace, la o adica il silesc...sa se uite in ochii mei. Oh, stupid little thing
Si cum vocea tipei urca usor, ca un ridicat din umeri la finalul anumitor versuri, atunci ma rasucesc si eu pe calcaiele imbracate in ciupici, cu intentia unui usor avant autosuficient. Valsez, alunec...pe parchetul melaminat (laminat).
Piesa asta ma face sa ma simta caraghioasa. Imi place cum ma face sa ma simt whisper-ul, dont cry-ul, imi place cum ii raspunde o alta voce primei vocii You had to drive-I didn't want to.
Si cu siguranta sunt eu, vocea tipei e a mea. Tipa e micuta si imbracata o idee traznita, traznit, scuze. Si canta pentru cativa prieteni, o face mai mult razand, ei o indragesc, in principal Tp. Tp chiar o adora, ea se cam refera la el cand zice I’ll take an interest in Illustration It should be a laugh Your words are with me still They whisper in the grass
E genul ala de piesa ticaloasa care te face sa visezi instant, genul ala de piesa cu tarif special care te transporta intr-un anume loc, bar special, cu anumite companii care inseamna ceva in viata ta, piesa catalizatoare de cochetarii narcisiste.

CLIŞÉUL este o imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obţinută în camera obscură şi după care se face reproducerea fotografică. Camera Obscura e cliseul meu, declansatorul si sustinatorul dedublarii mele, e sosia mea initiala. E copia pe care o copiez. Eu sunt reproducerea ei in realitatea domestica, garsonierica, bulevardul mihai bravurica

Vai de mine, a inceput Ever fallen in love si Nouvelle Vague! I love this song, i love it, i love it, i love IT, i loooov
-Pune-ti castile! Adica acum!
-Adica sa iubesc piesa la casti? Mi-e imposibil, imposi, impo, imp, im, m, m

Necumparatele de narcise

Azi am vrut narcise. Imi plac mult narcisele. Si nu le-am cumparat acolo unde am zis in gand cat imi plac narcisele. Le-am amanat spre casa, le-am amanat pentru tiganca cu naframa. Dar trebuia sa stiu mai bine, florile nu se amana, caci lenea. Florile se apuca de cozi, se scutura usor de picaturile de apa, se platesc si se pleaca cu ele intr-o mana, in cealalta sacosa. Apoi se instaleaza in autobuze sau tramvaie, se cauta un loc liber din priviri, se aseaza, se tin drept in mana, se pun pe umeri cand se cauta cheia de la scara, se umezeste geaca, se tin la subsuoara cand se deschide usa de la lift. Cand se muta geanta unu alaturi de sacosa numaru' doi se tin intre picioare. Se tin usor, sa nu se franga, se introduce cheia in usa, se lasa rasturnate sacosele si gentile in hol si se intra incaltata in camera, se ia vaza, se clateste, se umple cu apa si se rasfira florile.
Si se privesc din cand in cand in decursul rutinei zilei de sambata, intre privirile spre te-miri-ce emisiune la televizor si randurile din cartea cea minunata numita Sotron. Si se instaleaza o stare ciudat de placuta, de liniste interioara ce capata valente estetice. Privite, se impun cumva in fatza defectelor singuratatii si devin un partener frumos mirositor. Singur, singur si ursuz, da' cu flori in vaza. Cumparate, e pitica vointa de a nu te lasa prada chiar-de-tot comoditatii de a fi singur. Osteneala de a cumpara niste flori spune cevaaa
Narcisile de la Unirea lipsesc in casa mea si prin urmare in spiritul meu. Drept urmare scriu despre ele in locul privilegiului de a le privi si admira din cand in cand.

iui

Almele ce s-au strambele degetit.
Sau ce s-au strambat degetele mele. Sau pentru ca am aratat cu ele?

scrisoare pt portbagaj

Frig si pacat ca ne apropiem de casa. Asa cum ti-am mai zis si altdata, as vrea sa continui drumul.

In schimb n-as vrea sa cobor, sa pipai dupa telefon, sa imi trag gentile de pe bancheta din spate si sa trantesc usa, sa pasesc repezit dalele din fatza blocului 24, sa calc pe gaura de canal cu patru gauri. Si sa sun la interfon. Mereu ma intorc, oricand ar putea fi cineva in spatele meu.

Ma vad stand in casa scarii, privind cutiile de lemn cu numere de la 16 la 37. Unele sunt intr-o stare mai buna decat altele, unii oameni sunt mai singuri decat altii, unele inchise cu lacat, altele lipsite de numerele corespunzatoare, altele pline de abtibilduri. Ma strange ceva de gat, ma intorc iar la cutia de posta cu nr 16 si imi bag mainile in ea. Sa mi le incalzesc, sa dau peste niste pui de randunica care sa imi ciupeasca varfurile degetelor, sa imi fac un tratament, sa ma inchin, sa mi le proptesc, sa cer de baut.

Daca n-as fi coborat, ce bine ar fi fost.

Dar asa, ma dau cu oja in cutie. De ce? Pentru ca e prea tarziu, pentru ca m-am indepartat.

As strange in brate panoul de cutii de lemn, l-as inchide in bratele mele pana mi s-ar destrama materialul bluzei roz de la subsuori. Pana la osteneala, pana la febra musculara. Mi-as lipi fruntea de cuibul meu de corespondenta pana mi-ar amorti linile pielii. O muzica incet fredonata, miorlaita. Si-as plange peste lemn.
Apasatura fruntii as duriga-o spre obrazul drept, imprimat si durigat pe suprafata lemnului pana la urmatoarea granita. Apoi ceafa, renuntand la brate. Cu ceafa lipita de peretele de lemn, mi-as intinde mainile ca si cum as imagina un zbor.

Un zbor in casa scarii si fire de par agatate in teasta cutiei de posta.

Ce ingrozitor e sa cobori, sa-ti tarai gentile in urma pasilor grei si singuri. Sa trantesti usa si ca fraiera sa n-o deschizi la loc. Sa te indepartezi. Sa-ti inghete mainile pe cifrele interfonului, sa privesti in spate pentru ca oricand poa sa fie cineva.

Daca panoul de poste ar fi un zid invizibil l-as troncani, l-as hodorogi, m-as juca escaladandu-l cu mainile. Mutandu-le, inaltandu-le, agatandu-le, permutand palmele peste cutiile alipite. As incepe sa zig zag din solduri, sa ma rotesc, sa ma frec, sa inalt, sa zaresc din varfuri, sa inapoiez gleznele. Sa zgaltai formele si postele. As dansa. Toate cutiile pentru scrisori au un vagin. Cutiile pentru scrisori sunt de gen feminin.
Palmele mele s-ar indragosti in jocul asta, dar eu n-as vedea nici un viitor. Le-as lasa sa pipaie in continuare, sa asmuteasca lemnul. In final, as inceta si as pleca.

Cutiile de corespondenta au o prapastie, un hau, un abis, un gol. O teasta, o crapatura prin care incerc sa-mi spanzur degetele lungi si subtiri, sa mi le strecor elastic, sa pipai genunea pe dinauntru. Acestea au lacat.

Cuiburile fara lacat permit deschiderea cutiei, portii, cortinei. Golul inceteaza a mai fi abis, hau, prapastie. Cutia de corespondenta devine un portbagaj. Il ridic, Imi var gentile in portbagaj, eliberata plec in urma ta.

Lacatele sunt drumul spre stramtoare. Cheile sunt drumul spre stramtoare, pasuri, trecatori, stramtori. Nu-mi plac lockatele, nu-mi plac corespondetele inchise in abisuri, goluri, prapastii.

Cheile nu deschid, cheile vestesc inchiderea.

Imi plac scenele, cortinele, portbagajele.

Si scarile. Pe care le urc, in urma corespondentei. Ma adapostesc in casa mea si citesc toate scrisorile strangulate, furate, invizibile, sustrase.

Secretosilor!

frumoasa si lenesul

Iti mai ia mult sa ma convingi ca-s frumoasa? Aproape c-am amortit, aproape ca m-am plictisit, indata o sa incep sa ma incrunt si o sa-mi zboare sperantele din ochi, ca niste fluturi eliberati si sictiriti. Nu vreau sa ma incrunt, nu vreau sa ma stric singura dar nici mare nadejde in tine nu-mi mai pun.

Nu vreau sa ridic oglinda, stau incapatanata si pironita de privirea ta intoarsa intr-o total alta parte, agatata in alte fisiere, masuratoare de alte notiuni si clase, inrobita de diferite task-uri. M-am pironit singura, bravo. M-am tras singura de maneca si m-am avertizat sa stau locului, daca nu vreau sa am de-a face cu mine, cu tine, pardon. M-am ascultat, m-am subordonat in asteptarea poftei si placerii de frumos. M-am nemiscat singura de emotie, de bucurie ca incepi sa ma convingi si sa tragi cele mai infailibile concluzii. Sa tragi de ele ca de niste elastice si sa te intinzi la nesfarsit. Si sa agati concluziile si schitele intr-o historyeta. O scriere apocrifa, amestecata cu desene, note, schite si maimutareli, o scriere ce-o sa devina legenda.
Nemiscata si nesortita privirii tale, eram bucuroasa, eram fericita c-o sa fac parte dintr-o legenda. Rabdatoare, ca o sa fiu admirata, incremenita asteptandu-ti ochii care sa dea drumul povestii am inceput sa amortesc, prinsa in cercul vicios al asteptarii.

O sa-mi inchid indata ochii de atata imobilitate si o sa mi se duca pironeala pe apa sambetii. Dar ma duc si eu cu ea. Decat sa raman nefixata, mai bine stau pluta cu ochii atintiti in soare si ma las dusa de curs. Sau incearca totusi, sa dai curs admiratiei tale fata de mine si porunceste-mi calitatile. Fa-mi un bine.

Adorm, simt cum mi se inchid ochii. O sa pic, o sa ma rastorn in pat, ghemuita. O sa ma admiri atipita? Cum? Interes din partea mea n-o sa existe, iti dai seama. Dar ce farmec o sa mai aiba? N-o sa mai vad cum, devenit pe deplin convins, te impresionezi, ma impresionezi, pardon cu cat sunt de draguta delicioasa delicata deh.

O sa dureze la nesfarsit, o sa te hotarasti ca-s draguta cand o sa fie prea tarziu. N-o sa-ti mai ramana nimic de convins, de privit, iar de mintit nu vreau sa ma minti. Buhaiala, parul rar si santurile de pe frunte o sa-ti capteze interesul, cu siguranta, dar n-o sa fie nicio placere in indeletnicea asta. Tenul meu zbarcit si ochii incrustati de riduri o sa-ti cada ca o greutate pe picioare. O sa-ti cada peste decizie si o sa ne ducem amandoi la fund, tu desemnat ca partea cea mai vatamata, cu unghiile de la picioare invinetite..eu bosumflata si ofilita de nestiuta frumusete

Asa-ti trebuie

pardon

Asa-mi trebuie
(langa un lenes, mori de uratenie)

lacrimili si crocolili

Sa tot stau si sa te privesc. Sa ma uit dintr-o parte, apoi sa-mi mut privirea in partea cealalta si sa vad ca esti la fel. Sa-mi vina sa te ating usor, cu cel mai usor varf de deget, cu cea mai inofensiva epiderma. Ca-n stanga nu te schimbi deloc, ca-n dreapta se intampla sa ramai la fel. Cu tine, timpul sta in loc, nu gasesc schimbari. Schimb rotirea rotitelor timpului cu cea a ochilor (privirii). In jurul tau ochiul meu se muleaza perfect.Te pot cuprinde fara sa ma misc de-adevaratelea, e doar un fel de a sustine contrastul si pe tine sa te scot cat se poate de mica. Doar sa te privesc. Intr-un fel esti foarte tentanta, din cauza asta as vrea sa te inghit sau sa ma ling de tine pe bot, gandindu-ma ca te pitesti sub buza de jos sau ca aluneci incet in jurul obrazului sau ca te agati ca o stalagmita de cerul gurii, in final depozitandu-te in stomacul meu. Dar m-as lipsi de energia care incepe sa se formeze, o simt. Fireste ca ochiul umezeste, ca te fixez cu o privire umeda si lucioasa, la fel ca tine. Te privesc cot la cot cu materia care te-a facut, asta ca sa ma simt indreptatita. Sa am dreptul sa te urmaresc, sa te pironesc.
Stiu ca esti sarata, recunosc ca nu mi-e straina natura ta, m-am desfatat cu ea in alte dati in care starea mea psihologica era tulburata sau peste masura incantata. Deci stiu ca esti sarata, putin si lipicioasa, ce sa zic, chiar delicioasa. Acum, ca te privesc, bucuroasa ca poti sa stai singura si izolata, ca o mica insula netulburata de intinderea de nisipderma stravezie din jurul tau, n-as vrea sa te apas (turtesc) sau sa te sterg sau sa te intind ca pe-o acuarela. Stiu totusi ca n-ai sa rezisti mult, c-ai sa te latesti pan' sa te diluezi si eu o sa pierd orice forma de-a ta, si asa, destul de fragila si mica. Ca o mica gelatina, cea mai transparenta gelatina scursa dintr-un lichid incolor. Daca ma misc, tremuri si tu, daca ma misc si mai mult, natura ta slaba te imprastie. Deci n-ai stabilitate si-n plus, dupa fapta si rasplata. Tu napadesti ochii, oare as putea sa te strivesc privindu-te, lipsindu-ma de orice scrupule?! Sau nici macar nu mori. Tu pieri sau te inmoi. Usor si transparent, asa ca tine. Te evapori, ca si cum n-ai fi fost. Daca valurile pe care le lasi ar putea fi sesizate, ar fi asemeni celei mai fine dantele. Si totusi, in drumul tau, curgator si unduitor, lasi infime parti, sari cristaline, poate primele furnici dintr-un micron le-ar cara in spate, depozitandu-le intr-un altfel de munte sarat. Ce migala lasi in urma ta.
Atata atentie ti-am acordat, ca in mintea mea esti deja o mica faptura. Cea mai firava. Din lume, din palma, din obraz

Si ce mi-ar placea sa trec prin tine, sa ma umezesc sarat si incolor si poate, un nou ochi care sa ma priveasca fara scrupule sa-mi dea puteri si poate eu sa ma catar in coltul lui, sa stau suspendata o vreme, dand privirii stralucire sau sclipire ca apoi sa ma prabusesc pe obrazul lui, lasand calea unor farame aproape invizibile, sa ma durig crestand mijlocul obrazului cu varsat de vant
Si sa nu ma opresc, sa iau calea mainii ochiului, sa fiu pentru un timp o insula pe-o insula, sa umezesc imperceptibil o mana pentru o vreme, aproape sa trec neobservata, ca-n final sa fiu agatata
de-o maneca, de-o alta palma, de-o batista de unica folosinta. Care sa se bage-ntr-un buzunar, intr-un halat, impaturita sau dosita si in final sa ma arunce
Tu pieri sau te inmoi
in piele, in seri, in acalmii sau la rascruci
Si-apoi revii
in ochi, in batai sau vesti, in perioade de noi framantari
Revii in locul ramas putin sarat, putin uscat


De ce ma plang?

Eschimosii si stupul de pungi din Atarnati

Ce ciudata halta Atarnati. Am dat peste o relatie intre maracini si pungi. Pungile, in toate culorile, crengile, o culoare, culoarea maracinelui, golasa, gri si plictistoare. Cum s-au nimerit pungi astfel divers colorate, m-am intrebat? Si trenul imi depasi imaginea gandului, dar eu nu, m-am agatat mai departe. Unele roz, altele albastre, unele chiar rosii. Si m-am gandit la eschimosi. Mi i-am inchipuit cu mici unelte, ascutite, culegand pungile. Sunt mici de inaltime si merg mana in mana cu maracinii. Si pentru ca ar bate ditamai drumul sa ajunga in Atarnati.
Dupa aia am realizat spinii. Ciudati spinii astia. Sau rai, mai bine. Spini rai si agatatori. Adica spini lipiciosi, din miere. Dar si pungile, ironica soarta...atarnate.
Si de unde atatea pungi? Si au venit albinele. Ele poarta polenul adunat in saculete situate la picior. Au albinele picioare?
Ultima varianta, indata trebuie sa cobor. Ca in halta Atarnati creste planta erbacee cu flori galbene-auri, punga-babei (Pulicaria dysenterica). Dar atunci cum se explica florile albastre si rosii?


Exista expresia -a sta pe maracini-a fi nerabdator, a nu-si gasi astampar.
Ironica expresia, graira gaurile din pungi. Toate deodata, si asa se nascu simfonia din halta Atarnati. Si vantul nu se lasa mai prejos.
Halta Atarnati e un mister pentru mine. Inca un mister, de parca nu mi-ar ajunge cate am. Spini de miere si eschimosi, in prag de primavara. Si rromi, cred...

zbor la coama unui plastic

In unele zile ma nimeresc in parcul de distractii. Azi, de exemplu, am urcat la bordul unei cesti, m-am asezat intr-un fund de ceasca alba, cand farfuria ei s-a transformat intr-o balerina. Ne-am pus pe invartit amandoua. Cescuta nu era de portelan, nu era nici imaculta, dar era de treaba. Probabil ne-am gasit singurele de pe tava electrica, chiar nu ne-am ciocnit cu nimeni. Doar m-am invartit, in pace in timp ce batea vantul. O intreaga atmosfera de treaba. Curentul electric, platforma, vantul, legatura dintre mine si ceasca. Daca as fi purtat o fusta cu volane, cu fir de borangic, m-as fi simtit si mai usoara. Ca o libelula ametita. O sa am ocazia sa port o fusta verde, foarte verde si plisata. Astept, sa vedem ce-o sa iasa.
Intr-o alta zi voi fi pasagera intr-un carusel
Zbor la gatul unui cal mic si prapadit, zbor intr-un zbor electric si scartait si senzatia infinit de libertate. Sau ma rog, trei minute. Sigur o sa zambesc, sigur o sa fie pe fundalul unei parade memorialistice si cu picioarele pe balansoar.
Am si fantezii in parcul de distractii. Unde esti calatorule, sa-ti arat niste prostii...

In schimb, in unele zile ma nimereste serviciul. In plin

cati km au trecut?

E ziua internationala a mamei de langa mine. Pe biroul ei sta un buchet de la o tiganca locala, tanti Geta care vinde si garoafe, peste drum de primarie. Vinde flori pentru mamici de pe vremea serbarilor mele, le vinde si acum, vinde si pentru fete, pentru amante, pentru sefe, ea nu face discriminari. Ziua internationala si bataia ei de inima. A mamei.E ziua ta mamicoo, in dar ti-am adus inimaaa si creeede-ma mamicoo nimic mai frumos nu se putea. Am vrut sa-ti culeg o floareee, un mic trandafir luminos...si mai departe nu reusesc sa ajung, ma inghesuie gasca de pici si picimance grabiti, o gramada de perechi de maini. Vad ca doamna mea educatoare lipseste, in schimb sunt altele, frumoase si tinere doamne educatoare care au terminat pedagogicul din Mures. Mamele lor ne-au fost noua educatoare, ne-au dat puncte rosii si ace de gamalie ca sa le agatam in piept. Acum nu mai sunt stelute din hartie creponata.

Am uitat cum se decupeaza inimile de hartie. N-am foarfeca buna, nici plicul pentru ea, n-am nici carioci sa le colorez suprafata. Macar am emotii. La telefon, cu mai putin merit de lucru manual, dar cu acelasi entuziasm.

randul plictisitor de la ghiseu

Am privit-o cu ochi moderni.
Am tacut, cu mainile in buzunare, astupand rotitele timpului. Ma gadilau, dar ma concentram.
Imaginea ei statea in fata, si-n spate, mainile mele deja inceput iritate. Cu ochii mei moderni priveam fata si-mi ascundeam mainile incercand sa stapaneasca rotirea rotitelor in curgerea timpului.
O urmaream altfel, pentru ca devenisem sceptica. Mainile incepeau sa ma usture, buzunarele pareau stramte, apropiindu-se din ce in ce mai tare de incheieturi. Imi era si frica. Putina frica. Ochii moderni i-am strans, i-am apropiat ca sa privesc si mai bine. Mai atent, sa nu pierd focusul. Nu aveam voie s-o pierd. S-o pierd din vedere.
Brusc, imaginea fetei era in randul din spate. Mainile mele au iesit din buzunare, catarandu-se in primul rand. Erau de forma unor pomi cu fructe mici si rosii, salbatice. Aproape ca nu mai reuseam sa-mi tin ochii apropiati. Le-am dat drumul printre ramuri. Mainilor.

candva am fost un weakend

Am dormit. Am visat ca mi-am recuperat povestea lunga pe care am scris-o candva. Azi dimineata, era devreme, am visat ca mi-am luat o camasa cu flori mici, rosii. Dar odata ajunsa acasa, ma razgandisem. Era un corset de fapt si nu-l voiam.
Am dormit mult. Nu inseamna nimic special, e ca am stat singura weekendu asta.
Imi vine sa zic : pe degetele mele se catara un copil. Un copil in miniatura. Ma gadila. Ma concentrez la tastele pe care le ating cu o constiinta materna, incerc sa gasesc cuvinte din litere cat mai vecine. In aer literele sunt asezate intr-o pur si simplu alta ordine.
Sunt vulnerabila. Nu stiu daca deep inside sunt superficiala sau sensibila. Stau intinsa in pat, inchid ochii si nu imi inchipui nimic. Uneori imi simt obrajii atinsi. Cateodata iti doresti sa se schimbe ceva si iti imaginezi cum o sa te invaluie schimbarea.
Ce liniste! Parca stau toate in loc. In locul meu.

unt text

Eu nu vreau sa fiu suparata. E motivul care manifesta cea mai mare vointa. Dar un motiv ramane totusi un ucenic pe langa Sare. T-ul a sarit in titlu

baticu' lu tanti lili

Nu-i uşor să plîngi la filme! Cînd sunt singură bine mersiăăă nu întîmpin probleme, plîng cît am io chef, dacă am chef plîng pînă mă doare capu sau pînă mă jenează perna udă şi-o-ntorc pe partea cealaltă. Dar cînd se adună lume la filme, mai plîngi dacă poţi, mai emoţionează-te dacă poţi! Şi începe, simt cum se adună tensiunea în obraji, în fosele nazale, cum se înşiruie Lacrimile ca butoiaşele pe marginea (bombată!) globului, cum dîrdîie ca gelatinele burtă-n burtă, cum stau cu zecile aliniate ca popicele, doar o secvenţă tare şi să vezi cum o să se răstoarne, cum o să pleznească doagele încovoiate...Dar noroc, din cînd în cînd, cu fiinţe ca tropman, cu care poţi să plîngi în Siguranţă! Căci ne uitam aseară la un film şi eu mă luptam să trîntesc la pămînt (?) sughiţurile, să trag înapoi (cu puterea minţii!) în umori lacrimile, ca pe nişte spaghete, totul din cauza unor secvenţe oarecare dintr-un film oarecare, tamponînd din cînd în cînd durerea în imaginaţie, unde hohoteam în voie, aruncîndu-mi (aşa, pentru o defulare pe cinste) capul în pernă de suferinţă. Şi-n timp ce-n realitate nu transpira nimic deodată m-am simţit cotropită de plîns. N-am mai putut, au transpirat doagele. Cînd ce să vezi, se uită tropman la mine!
-hei, ce e, te doare burta?
...

roztii ceva, nu-i asa?!

Eu am prins o libelula de culoarea ei roz. era si se purta roz. si statea lipita de umeri si de coate, de sani, sub sani si de pantecul meu, ea sta fix pe bratele mele din varful umerilor pana la intrarea in maini. infasoara si coastele, forma lor de aripa de inger iese prin tesatura fina. se termina sub forma unui val tivit pe oasele bazinului. se poarta ca o manseta fina la incheieturi, plina de insectari, pardon, intersectari intre linii verticale si chibrituri minuscule orizontale. cand te atingi roz pielea e sintetica si elastica. fina, epiderma are fire de atza
prinzi libelula si tragi, ea trasare usor, ti se intoarce inapoi si simti un clip clop pe piele, aproape surd. iti bagi mana stanga pe sub ea, pe langa coaste si stai asa, cu palma rasfirata pe coastele roz, vecine cu sanul.
eu ma simt calma si linistita cand fac asta, neaparat port bluza mulata si roz, de papusa.

letz play

Felul meu preferat de-a fi e in ciorapi roz si pantofi negri. In pantofii tocmai preferati fac cumparaturi. Doamnele vanzatoare obisnuiesc sa capseze bonurile cand domnisoarele platesc cu cardul, bonurile de la MegaImage sunt liste lungi ce trebuie indoite, bonurile de la tigari si prajituri nu prea ne trebuie. Toate in poseta mea rosie cu portofel. Sau in plicuri de hartie maro. Bonurile sunt bucati de hartii, documente miniaturale care-mi fac placere alaturi de bratara aruncata in fund sau ceasul mare, cartea. Dar aceste bonuri sunt vechi pentru ca odata inventam hartii de schimb.
Le tiparesc in spatele blocului, cu coatele sprijinite pe treptele de beton si inscriu valoarea cu non-salanta, stiu ce fac. Recunosc, fac si greseli, ultimele zerouri ajung pe treptele scarii, dar muncesc mult, am rupt juma' de caiet de matematica pentru hartie. Atunci, poseta era a mamei pentru ca e veche si nemaipurtata, captuseala e maro si rupta, pielea alba din exterior crapata, o purtam cu toarta lunga innodata pe umar. Si ma pun pe treaba. O indes cu toate documentele mele neoficiale, caietul de vocabular, un pix galben si o carioca. Sunt importante, umbli printre ele cu atentie, omul mare are treaba. Ies din casa, sun la usa Ancai, poseta ei e neagra si mare, lucioasa cu niste solzi ca de crocodil negru, cam urata as zice. Urcam un etaj la Marilena. Mama, ce faina e poseta ei cu margelele care sclipesc, ca fluturii cusuti in pernele de la tzara, in camera din fata, toarta nici macar nu trebuie innodata. Degeaba, are noroc cu Rodica, prietena din tinerete a lu Tanti Angela, ea are amant si cand se plictiseste de ele, i le lasa lu Marilena. Da' iti incap toate actele acolo, ca e mica! Imi incap, tu, hai sa mergem odata la birou! A mea e burdusita, banii de hartie, chitantele, file din state de plata, foi de borderouri, bilanturi, caci mama mea e casiera. Agendele, le furam de la bunica mea profesoara. De ce esti, mama, zgarcita, da-mi-o!! Si nu erau agende, era una singura, folosita.
Am uitat de rujul tocit, infundat in tub, de culoare portocalie. Rujul si chibritul portocaliu. Ciudat ca am uitat, acum e important. Nu era important atunci, dar in poseta oricarei femei se gaseste asa ceva. Sparlit si asta de la bunica. Si martisoarele, ca primea multe, multe tare, de la elevii ei. Zgarcita si cu astea. Martisoarele fluturi, sub forma de brose. Brose sub forma de fluturi. Simti matasea sub buricele degetelor?
Eu o cam simt

monitorul fatzanfatza cu...mine

Uite cum am putea face, mi-am zis. Si daca tot am purces la autoadresare, consolidand automat efortul si productivitatea, am inceput cam asa, adica fara nicio legatura:

*Mi-am asezat calculatorul in balconul blocului cu 12 etaje, la etajul unsprezece. Am inceput sa scriu cu doua masini parcate in curtea depozitului de gresie. Am adaugat de la mare distanta prajiturile Ana, le gasesc in fiecare zi pe bulevardul Decebal, in acelasi loc, de fapt in urmatoare propozitie. Nu m-am abtinut si am exagerat ceva, adica am inapoiat tiglele rosii, lasand casa cu 4 etaje din spatele depozitului descoperita. Afara e frig, bate vantul, imi ridic gulerul paltonului cu ajutorul unui gest si-mi contaminez observatiile cu alienare, si-n plus schimb si culoarea frazei-ca si cum s-ar autocontine, in afara textului. Oamenii deschid ochii langa depozit, privind in dimineata asta direct spre cerul innorat, dar albastru. Ochii lor intalnesc privirea mea, eu scriu cum privirea mea le invadeaza intimitatea in contactul diagonal. Ei tac si privesc, vorbesc in soapta. Nu protesteaza, oare asteapta vreun semn?! Singuri, se hotarasc pare-se sa se ridice din pat, prima data femeia pentru ca poarta o camasa de noapte din material galben si sintetic. Am gresit prepozitia, simt ca nu e bine ceva in fraza precendenta, dar ma grabesc altfel nu-l pot urmari pe barbat. In bucatarie, ea face cafeaua. Barbatul e in baie, ridica colacul veceului, cu gatul contorsionat ca o girafa asteapta sa imi cobor privirea ca sa se poata pisa in voie. Eu imi cobor privirea in calculator, degeaba m-am grabit. Barbatul trage apa si-n acelasi moment macaraua intra in functiune, muncitorii lenesi isi incep ziua. Groapa e imensa, escavatorul imi da impresia ca e nevrotic, nu se mai opreste. Pilonii de sustinere de pe margine, culoarea caramiziu-galbena transforma groapa intr-un stup de albine. Greseala: eu transform groapa in stup si adaug miere de albine si miros de cafea. Muncitorii sunt bondari si mananca salam in pauze, sotiile lor lucreaza in schimbul doi si fac tocanita de cartofi. Masinile raman parcate in ciuda agitatiei de la mine din pagina, masini cu sigla CRIS-TIM in timp ce o fata traverseaza o strada pentru ca poarta o poseta rosie de la distanta. Poseta cat timp o privesc si scriu despre ea. Apoi imi mut privirea, ea dispare.

Continuu sa privesc, dar gandul ca stau acolo ca sa scriu imi risipeste atentia si-n schimb, imi insereaza in minte marcajul imaginii generale, panorama intreaga, cu toate blocurile si fiintele laolata. Continua si frigul. Ma ridic, imi iau o tigara din pachetul de pe pervaz si intru in camera. Ma asez la biroul meu, cu spatele la colegi incep sa fumez. Mi-am gasit mainile cu o tigara refuzand sa se mai fumeze. Mainile au aprins alta, una noua. Am trecut la alte maini vazand cum aprind din nou vechea tigara si m-am gandit ca vor sa dea timpul inapoi.

Au reusit, am parasit proiectul si calculatorul din balcon si am dat un telefon. Am dat de un telefon in timp ce suna. L-am lasat sa sune, apoi l-am deschis sa scriu un sms. Am scris sms-ul si gandul mi-a fugit la *aproape_ de_total altceva.